Despre peşti şi pescuit

UN TRATAT CU MIEZ PE O TEMĂ FĂRĂ MIEZ

1. Peştele se prinde în oceane, mări, lacuri, râuri, iazuri, iar la periferia Moscovei se mai prinde şi în băltoace şi şanţuri.

Notă. Peştii cei mari se prind în prăvăliile cu peşti vii.

2. Trebuie să pescuieşti departe de locurile umblate, altfel rişti să prinzi de picior o vilegiaturistă care face baie sau să auzi strigându-ţi-se: „Ce drept ai dumneata să pescuieşti aici? Nu cumva ai chef de-o chelfăneală?

3. Înainte de a arunca undiţa, trebuie să pui pe cârlig o momeală, oricare o fi, dar după felul peştelui… la urma urmei, poţi să pescuieşti şi fără momeală, dat fiind că tot n-ai să prinzi nimic.

Notă. Vilegiaturistele drăguţe, care şed pe mal cu undiţa numai pentru a atrage atenţia tinerilor dornici de însurătoare, pot pescui şi fără momeală. Cele urâte însă trebuie să aibă neapărat momeală: o sută, două de mii de ruble, sau ceva asemănător…

4. Când stai cu undiţa, nu da din mâini sau din picioare şi nu striga după ajutor, deoarece peştelui nu-i place zgomotul. Pescuitul nu cere o artă deosebită: dacă pluta-i nemişcată, înseamnă că peştele nu a muşcat încă; dacă se mişcă, bucură-te: înseamnă că începe să guste din momeala ta; dacă însă pluta se afundă, nu-ţi mai da osteneala să tragi de undiţă, fiindcă tot n-ai să scoţi nimic.

5. Prin împrejurimile Moscovei se prind următoarele soiuri de peşte:

a) Ştiuca. Un peşte care nu-i frumos, nici bun la gust, dar cu judecată, serios, convins de drepturile lui de ştiucă. Înghite tot ce-i iese în cale: peşti, raci, broaşte, raţe, copii… O singură ştiucă mănâncă mult mai mult peşte decât toţi clienţii birtului lui Egorov la un loc. Nu-i niciodată sătulă şi se plânge mereu că treburile îi merg prost. Când i se atrage atenţia asupra lăcomiei ei şi asupra situaţiei nenorocite a peştilor mici, răspunde: „Ia mai slăbeşte-mă, că acum te pomeneşti la mine în stomac!” Când însă această mustrare îi este făcută de către unul mai mare în grad, declară: „Iha-a, taică, dar cine nu mănâncă peştişori în ziua de astăzi? Aşa-i orânduit de când lumea, ca noi, ştiucile, să fim întotdeauna sătule.” Când vrei s-o sperii cu ameninţarea că o dai la ziar, îţi răspunde: „Puţin îmi pasă!”

b) Cleanul. Intelectualul lumii peştilor. E galant, îndemânatec, frumos şi cu fruntea mare. E membru al multor societăţi de binefacere, recită cu mult sentiment din Nekrasov, ocărăşte ştiucile, totuşi mănâncă peştişorii cu aceeaşi poftă ca şi ştiuca. De altfel, socoteşte stârpirea porcuşorilor şi a obleţilor drept o necesitate regretabilă, o cerinţă a timpurilor… Când, între patru ochi, îi atragi atenţia asupra nepotrivirii dintre vorbele şi faptele lui, oftează şi spune:

— N-ai ce să-i faci, taică! Porcuşorii nu-s copţi încă pentru o viaţă ferită de primejdii, şi apoi, spune şi dumneata, dacă nu i-am mai mânca, ce le-am da în schimb?

c) Mihalţul. Greoi, stângaci şi flegmatic, ca un casier de teatru. E vestit pentru ficatul său uriaş, ceea ce dovedeşte limpede că-i mare beţiv. Trăieşte pe sub rădăcini şi se nutreşte cu fel de fel de lucruri. E hrăpăreţ din fire, dar ştie să se mulţumească cu mortăciuni, viermi şi iarbă. „Putem noi să ne potrivim cu ştiucile şi cu clenii? Ce găsim, aceea mâncăm. Ne mulţumim şi cu atâta.” Prins în cârlig, e scos din apă ca un buştean, fără să protesteze în niciun fel… Nu-i pasă de nimic…

d) Bibanul. Peştişor frumos, cu dinţi destul de ascuţiţi. Hrăpăreţ. Bărbăţeii se fac impresari, iar femeiuştile dau concerte.

e) Ghigorţul. Individ sprinten şi vioi; îşi închipuie că „avantajele” pe care i le-a hărăzit natura îl apără de ştiuci şi de cleni, dar care nimereşte totuşi cu cea mai mare punctualitate în ciorba de peşte.

f) Carasul. Stă în nămol, dormitează şi aşteaptă să fie mâncat de ştiucă. De mic copil se obişnuieşte cu gândul că nu-i bun decât prăjit. Zicătoarea: „De aceea e ştiuca mare, ca să nu adoarmă carasul” o interpretează în sensul favorabil ştiucii…

— Zi şi noapte trebuie să fim gata să-i facem voile Doamnei ştiuci… Fără binefacerile ei…

g) Porcuşorul. Vizitator cât se poate de punctual al muntelui de pietate, al petrecerilor ieftine din timpul verii şi al anticamerelor. Face slujbă la calea ferată Moscova-Kursk, înaintează ştiucilor adrese de mulţumire şi munceşte zi şi noapte ca clenii să se plimbe în blănuri scumpe.

h) Ocheana. Peştişor mic, pe jumătate ofticos, oare vegetează ca figurant sau face traduceri proaste pentru reviste voluminoase. E mâncat cu duiumul de ştiucă şi de biban. Femelele sunt întreţinute de mihalţi şi de lini.

i) Linul. Peşte leneş, bălos şi trândav, în uniformă de culoare verde-închisă de funcţionar civil care îşi face serviciul până la pensie. Prizează tutun pe o singură nară, îi trage pe sfoară pe caraşi şi suferă de constipaţie.

k) Obleţul. Se pescuieşte cu musca. E cerşetor.

1) Plătica. Ţine cârciumi la drumul mare şi ia tot felul de lucrări în antrepriză. Se preface că mănâncă numai de post. Când a înghiţit un peştişor, îşi şterge repede buzele, ca „stăpânii” să nu bage de seamă…

Apărută pentru prima oară în revista „Budilnik”, 1885, Nr. 23, autoriz. cenz. 14 iunie şi Nr. 25, autoriz. cenz. 27 iunie, la rubrica „Budilnik în vilegiatură”. Semnată: Fratele fratelui meu. Publicăm acest text.