În vagon
SCHIMB VERBAL DE FOCURI
— Nu pofteşti o ţigară de foi, vecine?
— Mulţumesc!… Minunată ţigară! Cât costă o cutie de zece bucăţi?
— Zău că nu ştiu, dar cred că-i din cele scumpe… doar e havană! După sticla de Aile de Perdrix pe care am băut-o chiar acum la gară şi după sardele anşoa, e plăcut să fumezi aşa ţigară. Pff!
— Ce breloc masiv ai!
— Mda… Costă trei sute de rublişoare! Ştii că n-ar fi rău, după asemenea ţigară de foi, să bei şi nişte vin de Rhin… Schloss-Johannesberg, bunăoară, nr. 85 ½, cu zece ruble sticla… Ce zici? Sau unul negru… Din vinurile negre beau Clos de Vougeot vieux sec, sau poate, Cartou Clos du Roi… Iar dacă beau vin de Burgundia, apoi numai Chambertin nr. 38 ¾. E cel mai sănătos dintre vinurile de Burgundia.
— Iertaţi-mi, vă rog, întrebarea indiscretă: sunteţi, pesemne, unul dintre marii moşieri de pe aici, sau, poate, sunteţi… bancher?
— Nu-u, ce fel de bancher să fiu eu! Sunt magazioner la antrepozitele vămii W…
*
— Nevastă-mea citeşte „Novosti” şi „Novoe-Vremea”, pe când eu prefer ziarele din Moscova. Dimineaţa citesc ziarele, iar seara pun pe una dintre fetele mele să-mi citească cu glas tare „Russkaia Starina” sau „Vestnik Evropî”. Mărturisesc că nu sunt mare amator de reviste voluminoase, pe acestea le dau cunoscuţilor, să le citească ei, mie îmi plac mai mult revistele ilustrate… Citesc „Niva”, „Vsemirnaia”… apoi, fireşte, şi pe cele umoristice…
— Sunteţi oare abonat la toate ziarele şi revistele astea, sau sunteţi proprietarul vreunei biblioteci publice?
— Nu, sunt impiegat la un oficiu poştal şi însărcinat cu primirea corespondenţei…
*
— Fireşte, mijloacele de locomoţie cu cai nu vor putea niciodată să se compare cu calea ferată; totuşi caii nu sunt de lepădat… Înhami câte trei cai la vreo cinci-şase trăsuri, aşezi în ele o droaie de muieri şi – hei caii, căişorii mei, porniţi ca gândul! Zbori ca în vis! Străbaţi aşa într-un suflet vreo treizeci de verste şi pe urmă o iei îndărăt… Nici nu-ţi poţi închipui plăcere mai mare, mai ales iarna… Mi s-a întâmplat odată un caz… Am poruncit într-o zi oamenilor mei să înhame zece troici… aveam musafiri…
— Iertaţi-mă… aveţi, pesemne, crescătorie de cai?
— Nu, sunt comandant de pompieri…
*
— Nu-s lacom de bani, nu-mi plac banii… ducă-se naibii!… Mult am mai pătimit de pe urma lor, fir-ar afurisiţi să fie, şi totuşi întotdeauna am spus şi voi spune mereu: banii sunt un lucru bun! Ce poate fi mai plăcut decât să stai aşa, între patru ochi, cu un cetăţean şi să simţi deodată, ca să zic aşa… că ţi se strecoară o hârtie în pumn. Parcă-ţi aleargă foc prin vene când simţi în pumn o bancnotă…
— Se vede că sunteţi medic…
— Ferească Dumnezeu! Sunt pristav de stan…
*
— Domnule conductor! Unde mă găsesc? În ce fel de societate?! În ce secol trăiesc?
— Dar dumneavoastră cine sunteţi?
— Meşterul cizmar Egorov…
*
— Orice aţi spune, munca noastră de scriitori e grea! (un oftat majestuos). Nu degeaba a spus collega Nekrasov că în soarta noastră e ceva fatal… Ce-i drept, câştigăm bani mulţi, toată lumea ne cunoaşte… avem parte de glorie, dar… toate acestea nu-s decât deşertăciuni… După spusa unuia dintre colegii mei, gloria este un petic de culoare vie pus pe zdrenţele murdare ale unui cerşetor orb… Munca noastră e atât de grea şi de împovărătoare încât, credeţi-mă, îmi vine câteodată să dau dracului şi glorie, şi bani, şi toate celelalte şi să mă mulţumesc cu soarta unui simplu plugar…
— Unde scrieţi dumneavoastră?
— Scriu la „Luci” articole despre problema evreiască…
*
— În fiecare sâmbătă, bărbatul meu se ducea la ministru şi eu rămâneam singură… Într-una din sâmbete, vine cineva de la contele Filkin şi întreabă de bărbatul meu. „Avem neapărată nevoie de el! Scoateţi-l din pământ, dar găsiţi-mi-l!” Zău că nu mai ştiam cum să scap de ei… De unde vreţi să vi-l scot? Acum e la ministru, de acolo s-ar putea să treacă şi pe la prinţesa Hronskaia-Zapiataia…
— A-a-a… Dar la ce minister e soţul dumneavoastră?
— Se ocupă cu coafura… E coafor…
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1885, Nr. 30, 27 iulie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.
