Înecatul
SCENETĂ
Pe cheiul unui fluviu mare, navigabil, obişnuita forfotă a unei după-amiezi de vară. Încărcarea şi descărcarea şlepurilor e în toi. Suduieli, sirene de vapoare.
— Hârşc, hârşc… gem macaralele.
În aer pluteşte un miros de peşte uscat şi de catran… Un individ cu picioare scurte şi faţa buhăită, răvăşită de băutură, îmbrăcat într-o haină ruptă şi cu pantaloni vărgaţi, peticiţi, se apropie de agentul societăţii de navigaţie „Şcelkopior”, care stă pe mal, chiar lângă apă şi-l aşteaptă pe expeditorul mărfii. Individul are pe cap o şapcă de croială militară, cu postavul spălăcit, cu cozorocul cojit şi cu o pată în locul unde fusese cândva o rozetă… Cravata i-а alunecat de pe guler şi îi joacă pe gât…
— Vivat, domnule negustor! hârâie individul, salutând milităreşte. Jivio! Nu doriţi cumva să vedeţi un om înecat?
— Unde-i înecatul? îl întreabă agentul.
— De fapt nu există niciun înecat, dar pot să vi-l fac eu. O săritură în apă – şi aveţi în faţa ochilor pieirea unui om în valuri! E un spectacol mai mult ironic decât trist, datorită laturilor sale comice… îngăduiţi-mi să vă dau o reprezentaţie, domnule negustor!
— Nu sunt negustor!
— Iertaţi-mă… Mille pardons … În ziua de astăzi, şi negustorii au început să umble îmbrăcaţi civil, aşa că nici Noe n-ar putea să-i deosebească pe cei curaţi de cei necuraţi. Cu atât mai bine dacă sunteţi intelectual… O să ne înţelegem unul cu altul… Şi eu sunt om subţire… Sunt fiu de ofiţer inferior şi am fost propus, pe timpuri, pentru rangul al paisprezecelea… Prin urmare, milord, un slujitor al artelor vă oferă serviciile sale… O săritură în apă – şi veţi avea în faţa ochilor un spectacol grozav.
— Nu, mulţumesc…
— Dacă vă stingheresc consideraţiuni de ordin material, mă grăbesc să vă liniştesc… De la dumneavoastră nu iau mult… Pentru înecare cu cizme, două ruble, fără cizme, numai o rublă…
— De ce o diferenţă atât de mare?
— Fiindcă cizmele alcătuiesc partea cea mai scumpă a îmbrăcăminţii şi e foarte greu să le usuci. Ergo , îmi permiteţi să câştig şi eu ceva?
— Nu. Nu sunt negustor şi nu-mi plac senzaţiile tari…
— Hm… După cât înţeleg, mi se pare că nu sunteţi la curent cu esenţa faptului… Credeţi că vă propun ceva grosolan, ceva pentru vulg, dar nu va fi decât un lucru umoristic şi satiric, nimic altceva… O să zâmbiţi – şi-atât… E comic să priveşti cum înoată un om îmbrăcat şi cum se luptă cu valurile. Afară de asta… îmi veţi da o posibilitate de câştig.
— Decât să faci pe omul care se îneacă, ai face mai bine să te apuci de o muncă temeinică.
— De muncă!… Dar de ce fel de muncă? O muncă nobilă nu mi s-ar încredinţa, din pricina înclinării mele spre alcoolism. Apoi mai e nevoie şi de protecţie. Iar de o meserie simplă, de salahor, nu pot să mă apuc, fiindcă sunt nobil.
— Mai dă-o-ncolo de nobleţe!
— Adică cum, s-o dau încolo? întreabă individul ridicându-şi cu mândrie capul şi zâmbind ironic. Dacă o pasăre pricepe că-i pasăre, cum poate un nobil să nu-şi înţeleagă rangul? Cu toate că sunt sărac, zdrenţuit, lipit pământului, sunt mândru… Sunt mândru de sângele meu!
— Şi totuşi mândria dumitale nu te împiedică să înoţi îmbrăcat…
— Roşesc! Observaţia dumneavoastră are partea ei de adevăr amar. Se cunoaşte de îndată omul luminat. Dar înainte de a arunca cu piatra într-un păcătos, trebuie să-l ascultaţi… Printre noi se găsesc, ce-i drept, mulţi indivizi care, uitându-şi demnitatea lor, îngăduie unor negustori neciopliţi să le ungă capul cu muştar, să-i mânjească cu funingine la baie pentru a-l întruchipa pe diavol, să-i îmbrace în rochii de muiere, ca să facă apoi fel de fel de necuviinţe, dar eu… eu sunt departe de toate acestea! Oricâţi bani mi-ar da un negustor, n-am să mă las uns pe cap cu muştar sau cu altă substanţă, fie ea chiar nobilă. Nu văd însă nimic ruşinos în a face pe înecatul… Apa e un lucru ud, curat. Cufundându-te în ea, nu te mânjeşti, ci dimpotrivă, te faci şi mai curat. Nici medicina n-are nimic împotrivă… De altfel, dacă nu sunteţi de acord, pot să vă iau şi mai ieftin… Poftim, o rublă, cu cizme cu tot.
— Nu, nu-i nevoie…
— Şi de ce?
— Nu-i nevoie şi gata…
— Ar trebui să vedeţi cum înghit apă… Pe toată întinderea râului nu-i niciunul care se pricepe să se înece mai bine ca mine… Dacă domnii medici m-ar vedea cum fac pe mortul, m-ar ridica în slava cerului… Poftim, dumneavoastră n-am să vă cer decât şaizeci de copeici! Safteaua face mai mult ca banii… De la altul nu m-aş mulţumi nici cu trei ruble, dar văd după chipul dumneavoastră că sunteţi un domn cumsecade… Savanţilor le iau mai ieftin…
— Scuteşte-mă, te rog!
— Cum vreţi!… Fiecare face cum ştie, dar o să vă pară rău că n-aţi primit… Altă dată o să vreţi să daţi şi zece ruble şi n-o să mai găsiţi unul care vrea să se înece…
Individul se aşază pe mal, mai departe de agent, şi începe să se scotocească prin buzunare, suflând pe nas…
— Hm… drace… mormăie el. Се-am făcut cu tutunul? Se vede că l-am uitat la debarcader… Am pornit cu ofiţerul ăla o discuţie despre politică şi în focul discuţiei mi-am rătăcit tabachera… În Anglia s-a schimbat guvernul… N-au oamenii ce face! Daţi-mi voie să vă cer o ţigară, Înălţimea Voastră!
Agentul întinde individului o ţigară. În timpul acesta apare pe mal expeditorul mărfii, negustorul pe care-l aştepta agentul. Individul sare în picioare, îşi ascunde ţigara în palmă şi salută milităreşte.
— Vivat, domnule negustor! hârâie el. Jivio!
— A-a-a… Dumneata eşti! spune agentul către negustor. Te aştept cam de mult! În lipsa dumitale m-a plictisit nebunul ăsta. Mă tot bate la cap cu reprezentaţiile lui! Pentru şaizeci de copeici vrea să-mi facă pe omul care se îneacă…
— Şaizeci de copeici? O să ţi se aplece, măi frate, îi spune negustorul individului. Douăzeci şi cinci de copeici e prea destul. Ieri, treizeci de inşi ne-au jucat în râu un întreg naufragiu şi nu ne-au cerut la un loc decât cinci ruble, şi tu… ia te uită! Şaizeci de copeici! Fie, îţi dau treizeci de copeici!
Individul îşi umflă obrajii şi zâmbeşte dispreţuitor.
— Treizeci de copeici… Cu asta nu iei astăzi nicio căpăţână de varză şi dumneavoastră aţi vrea un om care se îneacă… Prea de tot…
— Bine, nici nu ne trebuie… N-avem timp de pierdut cu tine.
— Ei hai, fie, de saftea… Dar să nu le spuneţi celorlalţi negustori că v-am luat aşa de ieftin.
Individul îşi scoate cizmele, apoi, încruntat, cu bărbia ridicată în sus, se apropie de apă şi face un salt stângaci… Se aude plescăitul căderii unui corp greu… După ce revine la suprafaţă, individul dă prosteşte din mâini şi din picioare, silindu-se să mimeze frica…
Dar în loc de frică, se vede doar că tremură de frig…
— Îneacă-te! îneacă-te! îi strigă negustorul. Destul ai înotat, dă-te la fund!…
Individul clipeşte din ochi, îşi întinde braţele în lături şi se afundă cu cap cu tot. La asta se rezumă toată reprezentaţia. După ce „s-a înecat”, iese din apă şi, primindu-şi cele treizeci de copeici, îşi continuă, ud şi tremurând de frig, drumul de-a lungul malului.
Apărută pentru prima oară în „Petersburgskaia gazeta”, 1885, Nr. 226, 19 august, la rubrica „Efemeride”. Semnată: A. Cehonte. Publicăm acest text.
