O introducere neapărat trebuincioasă

După cununie, o tânără pereche se întoarce cu trăsura acasă.

— Ascultă, Varia, spune bărbatul, apucă-mă de barbă şi trage o dată cu toată puterea.

— Ce prostie îţi mai trece prin cap?

— Nu, nu, te rog! Zău! Trage, hai fără fasoane…

— Potoleşte-te, dragă, de ce să te trag?

— Varia, te rog… ţi-o pretind! Dacă mă iubeşti, apucă-mă de barbă şi trage o dată… Uite barba, hai!

— Pentru nimic în lume! Să provoc durere omului pe care-l iubesc ca pe lumina ochilor, niciodată!

— Dacă te rog eu! începe să se supere tânărul însurăţel. Înţelege odată! Te rog… ţi-o cer!

În cele din urmă, după îndelungi codeli, nevasta, nedumerită, îşi înfige mânuţele în barba soţului şi trage cât o ţin puterile… Bărbatul nici nu se încruntă măcar…

— Nu mă doare deloc, zău că da! spune el. Serios că nu mă doare! Acum stai niţel, e rândul meu…

Bărbatul o apucă pe nevastă de o şuviţă de păr din apropierea tâmplei şi trage cu putere. Nevasta scoate un ţipăt ascuţit.

— Acum, draga mea, spune în concluzie bărbatul, vezi că sunt mult mai puternic şi mai rezistent ca tine. E neapărat necesar s-o ştii, pentru cazul că vreodată în viitor ai să te repezi cu pumnii la mine sau ai să mă ameninţi că-mi scoţi ochii… Într-un cuvânt, femeia să se teamă de bărbat!

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, Nr. 29, 20 iulie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.