Stâncă neclintită
…tinerii, care au absolvit şcolile de specialitate, stau fără lucru sau ocupă posturi ce n-au nimic comun cu specialitatea lor, astfel că deocamdată învăţământul tehnic superior nu este încă productiv la noi…
(Dintr-un articol de fond)
— Excelenţă, de câte două ori pe zi vine pe aici un oarecare Maslov şi tot întreabă de dumneavoastră, îi spune lui Bukin, Ivan feciorul, în timp ce-şi bărbiereşte stăpânul. A fost şi astăzi, zicea că vrea să se tocmească administrator de moşie… A lăsat vorbă că trece pe la prânz… Ciudat om!
— Cum aşa?
— Stă în antreu şi tot mormăie. „Nu sunt servitor sau solicitant – zice – ca să fac câte două ceasuri pe zi anticameră. Sunt un om cult… O fi stăpânul tău general – zice – dar poţi să-i spui că nu-i frumos să lase oamenii să aştepte atâta în anticameră…”
— Şi are dreptate! se încruntă Bukin. Ce lipsit de tact eşti şi tu câteodată! Dacă ai văzut că omul e cumsecade, curăţel, de ce nu l-ai poftit şi tu undeva… ştiu eu, la tine în cameră, bunăoară…
— Las’ că nu-i cade nasul! zâmbeşte dispreţuitor Ivan. Poate să stea şi în antreu, doar n-a venit să se tocmească general. Stă acolo şi lume mai răsărită ca el şi nu se supără… Dacă eşti vechil, adică slugă la stăpân, apoi fii vechil şi nu-ţi mai da aere de om cult… Ia te uită, vrea în salon… nespălatu’. Mulţi caraghioşi mai sunt în ziua de azi, Excelenţă!
— Dacă acest Maslov vine şi astăzi, pofteşte-l…
La ceasurile unu punct, Maslov se înfiinţă. Ivan îl duse în birou.
— Те-a trimis la mine contele? îl întâmpină Bukin. Sunt bucuros să te cunosc! Ia loc! Ia loc aici, tinere, aici ai să stai mai bine… Ai mai fost pe aici… mi s-a spus, dar, iartă-mă, sunt veşnic sau plecat sau ocupat. Fumezi, dragul meu… Da, într-adevăr îmi trebuie un administrator… Cu cel dinainte am avut oarecare neplăceri… Nu ne-am fost pe plac, nici eu lui, nici el mie, au început neînţelegerile… He-hehe… Ai mai administrat vreo moşie?
— Da, am fost timp de un an ajutor de administrator la domnul Kirschmacher… Moşia a fost vândută la licitaţie şi a trebuit, vrând-nevrând, să mă retrag… Fireşte că am foarte puţină experienţă, dar am absolvit Academia agricolă de la Petrovsk, unde am studiat agronomia… Cred că cunoştinţele pe care le-am dobândit vor înlocui măcar în parte practica…
— Ce să faci cu ştiinţele aici, dragul meu? Supraveghezi muncitorii, pădurarii… vinzi cerealele, o dată pe an îmi prezinţi raportul şi socotelile… pentru asta nu-ţi trebuie niciun fel de ştiinţe! Aici e nevoie de un ochi ager, de o gură colţoasă, de o beregată puternică… De altfel, nici studiile nu strică… oftă Bukin. Moşia mea e în gubernia Orei. Ai să afli din planurile şi din rapoartele pe care ţi le voi da, cum şi ce fel stau lucrurile. În ce mă priveşte, nu calc niciodată pe acolo, nu mă amestec în treburi şi tot ce pot să-ţi spun despre această moşie, e că are pământul negru şi pădurea verde. Sunt un fel de Raspliuev… Condiţiile vor fi, cred, cele vechi, adică o mie de ruble leafă, locuinţă, hrană, trăsură şi cea mai deplină libertate de acţiune!
„E un om admirabil!” gândi Maslov.
— Un singur lucru, dragul meu… Iartă-mă, dar e mai bine să ne înţelegem de la început, decât să ne certăm pe urmă. Fă acolo ce vrei, dar să te ferească Dumnezeu de inovaţii: nu împuia capul ţăranilor şi, asta e principalul, nu şterpeli mai mult de o mie de ruble pe an…
— Iertaţi-mă, n-am auzit bine ultima frază… bolborosi Maslov.
— Nu şterpeli mai mult de o mie de ruble pe an… Fireşte, fără şterpeleală nu merge dar, dragul meu, cu măsură, cu măsură! Predecesorul dumitale s-a cam întrecut cu gluma şi mi-a ciordit numai la lână cinci mii de ruble, şi… ne-am despărţit. Fireşte că din punctul lui de vedere avea dreptate… fiecare le ştie pe ale lui şi cămaşa ţi-e mai aproape de trup dar, trebuie să admiţi, mi-a fost cam neplăcut. Aşa că ţine minte: o mie de ruble se poate… Ei hai, fie şi două mii, dar mai mult nu!
— Îmi vorbiţi ca unui coţcar! se aprinse Maslov, ridicându-se. Iertaţi-mă, dar nu sunt obişnuit să mi se vorbească astfel…
— Da? Cum crezi… Nu îndrăznesc să te reţin…
Maslov îşi luă pălăria şi ieşi în grabă.
— Ei, tată, ai angajat un administrator? îl întrebă pe Bukin fiică-sa după plecarea lui Maslov.
— Nu… Ăsta era prea… cum să-ţi spun… prea cinstit…
— Dar asta-i foarte bine! Ce mai vrei?
— Ba nu, să te ferească Dumnezeu de oameni cinstiţi… Dacă-i cinstit, apoi fii sigur că ori nu-şi cunoaşte meseria, ori e un vântură-lume, un palavragiu… un dobitoc. Să mă ferească Dumnezeu… Unul cinstit nu fură azi, nu fură mâine, dar în schimb când te atinge o dată, rămâi cu gura căscată… Nu, drăguţo, să ne izbăvească Dumnezeu de cinstiţii ăştia…
Bukin se gândi puţin, apoi spuse:
— Cinci inşi s-au prezentat, şi toţi au fost ca ăsta… N-am noroc şi pace! Mă tem că am să fiu nevoit să-l chem înapoi tot pe cel vechi…
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1885, Nr. 38, 21 septembrie. Semnată: A. Cehonte. A intrat fără modificări în culegerea „Povestiri felurite”, Sankt Petersburg. Publicăm acest text.
