1

Ivanov şi Borkin.

(Ivanov citeşte o carte la lumina lămpii. Din fundul grădinii apare Borkin. Poartă cizme cu carâmbi înalţi iar pe umăr o puşcă de vânătoare. E puţin ameţit de băutură. Zărindu-l pe Ivanov, se apropie tiptil în vârful picioarelor şi întinde puşca spre el.)

IVANOV (tresărind şi ridicându-se în picioare): Mişa, dă-o-ncolo de treabă!… M-ai speriat!… Şi aşa sunt destul de necăjit, iar dumitale îţi mai arde de glume… (se aşază) Poftim, m-a băgat în sperieţi şi acum se bucură…

BORKIN (râzând): Ei, ei… scuzele mele. (se aşază lângă el) N-am să mai fac, zău… (îşi scoate şapca) Ce năbuşeală! Gândeşte-te numai, în trei ceasuri să faci peste 17 verste… e ceva… Abia mă mai ţin pe picioare. Pune mâna aici, să vezi cum îmi bate inima…

IVANOV (citind): Lasă, lasă, mai pe urmă…

BORKIN: Ba nu, acum. (îi ia mâna şi şi-o pune în dreptul inimii) Auzi? Tic-tac-tic-tac… Asta înseamnă un deranjament al cordului. Pot să-mi dau duhul în orice clipă. Ia spune-mi drept, are să-ţi pară rău dacă o să mor?

IVANOV: Nu vezi că citesc?… Lasă-mă acum…

BORKIN: Nu, zău, Nikolai Alexeevici, are să-ţi pară rău dacă o să mor? Aşa, pe neaşteptate…

IVANOV: Da’ mai slăbeşte-mă, omule, odată!

BORKIN: Haide-haide, nu te supăra. Ce zici, are să-ţi pară rău?

IVANOV: Îmi pare rău de un lucru – că miroşi a votcă cale de o poştă. Asta-i de-a dreptul respingător, Mişa.

BORKIN (râzând): Nu mai spune, miros a votcă? Foarte curios… Adică, s-ar putea să ai dreptate. La Plesniki m-am întâlnit cu judecătorul de instrucţie şi recunosc că am dat pe gât câteva păhărele… La drept vorbind, băutura dăunează sănătăţii, nu? Nu-i aşa că dăunează sănătăţii?

IVANOV: Eşti insuportabil… Da înţelege-mă, omule, odată…

BORKIN: Ei, ei, iertare!… Am plecat, te las… (se ridică şi pleacă) Ce oameni, zău, o vorbă nu poţi schimba cu ei. (se întoarce din drum) Ah, da, bine că mi-am adus aminte… Dă-mi, te rog, 82 de ruble!

IVANOV: 82 de ruble? Pentru ce?

BORKIN: Mâine avem de plătit muncitorii.

IVANOV: N-am.

BORKIN: Omagiile mele! (îngânându-l) „N-am, n-am…” Da’ ia spune-mi, ce părere ai, muncitorii trebuiesc plătiţi ori ba? Ce zici?

IVANOV: Nu ştiu… Ştiu doar atât că astăzi n-am nicio leţcaie. Să mai aştepte până la întâi, când primesc leafa.

BORKIN: Poftim de te înţelege cu acest cetăţean!… Dumneata nu pricepi că muncitorii vor veni să-şi ia banii mâine dimineaţă şi nu pe ziua de întâi?

IVANOV: Ce vrei să fac! Tăiaţi-mă, spânzuraţi-mă, n-am… Ce obicei, zău, de a sâcâi omul tocmai atunci când citeşte, scrie, ori…

BORKIN: Te mai întreb încă o dată: muncitorii trebuie plătiţi ori nu? Dar văd că-mi bat gura de pomană!… (face un gest cu mâna de lehamite) Moşieri cică, auzi, naiba să mă ia!… Gospodărie model… O mie deseatine de pământ şi nicio para chioară în buzunar… Pivniţă este, cu vin la sticle, dar vezi matale, n-avem tirbuşon… Mâine vând troica, scurt! Da, da! Am vândut ovăzul de-abia încolţit, iar mâine am să vând şi secara! Să ştii. (se plimbă de colo-colo pe scenă) Crezi că o să-mi fac proces de conştiinţă? Nu, nu! Cu mine nu se prinde…