2

Aceiaşi, Şabelski (din spatele scenei) şi Anna Petrovna.

Se aude din casă vocea lui Şabelski: „Decât să cânţi cu dumneata, mai bine să-ţi iei câmpii… Aşa ureche muzicală n-ar face cinste nici unei ştiuci puse la frigare! De tuşeu nici nu mai vorbesc!”

ANNA PETROVNA (apărând în fereastră): Am auzit pe cineva vorbind. Dumneata erai, Mişa? Da’ ce-ai păţit, ai nervi?

BORKIN: Puţin zis… Cu Nicolas al dumitale, mare minune să nu intre omul în balamuc!

ANNA PETROVNA: Ascultă, Mişa. Dă ordin să se aducă fân pe terenul de crochet.

BORKIN (făcând un gest disperat cu mâna): Da’ mai slăbiţi-mă cu tot felul de fleacuri…

ANNA PETROVNA: Ia te uită cu ce ton vorbeşte dumnealui!… Să ştii că nu te prinde. Dacă vrei să te iubească femeile să nu faci niciodată pe supăratul şi pe grozavul în faţa lor… (adresându-se soţului) Nikolai, hai să ne dăm de-a tumba prin fân!…

IVANOV: Aniuta, ştii că n-ai voie să stai lângă fereastra deschisă. Pleacă, te rog… (strigă) Unchiule, închide fereastra! (fereastra se închide)

BORKIN: Şi nu uita că peste două zile ai de plătit lui Lebedev dobânzile…

IVANOV: Ştiu. Am să trec astăzi pe la ei şi am să-l rog să mai aştepte… (se uită la ceas)

BORKIN: Când vrei să pleci?

IVANOV: Îndată.

BORKIN (înviorat): Tii, am uitat!… Păi astăzi e ziua de naştere a Şurocikăi!… He-he-he!… Să uit o zi ca asta… Halal memorie! (sare într-un picior) Mă duc, mă duc şi eu… (cântă) Da, da, mă duc… Mai întâi am să fac o baie straşnică, am să rumeg niscaiva hârtii, dau pe gât vreo trei picături de amoniac şi… ia-o, băiete, de la capăt! Nikolai Alexeevici, scumpule, îngerul salvator al inimii mele, nu mai fi nervos, nu mai umbla supărat de parcă ţi s-au înecat corăbiile, că noi amândoi, dracu să ne ia, putem urni munţii din loc! Pentru dumneata sunt în stare de orice… Poftim, de dragul dumitale mă însor cu Marfuşa Babakina, vrei? Jumătate de zestre e a dumitale… Ce zic jumătate, ia-o toată şi stăpâneşte-o sănătos!…

IVANOV: Lasă prostiile…

BORKIN: Nu, vorbesc serios! Vrei, mă însor cu Marfuşa?! Zestrea pe din două… Ptiu, îmi bat gura de pomană cu dumneata! Parcă poţi să mă-nţelegi? (îngânându-l) Auzi, „lasă prostiile”! Uite, eşti un om de treabă, inteligent, dar îţi lipsesc astea, cum să zic, aripioarele… Să te-nalţi odată, da’ aşa, ca să-i dai gata şi pe dracii din iad! De n-ai fi un ipohondru şi un molâu, ci un om normal ca toţi oamenii, peste un an ai avea un milion. Spre exemplu eu, dacă aş avea acum în buzunar 2300 de ruble, peste două săptămâni aş câştiga douăzeci de mii. Nu mă crezi? Ţi se pare că vorbesc prostii? Nu, nu sunt prostii… Poftim, fă-mi rost de 2300 de ruble şi peste o săptămână îţi aduc douăzeci de mii. Pe malul celălalt al râului, Ovseanov vinde o limbă de pământ taman în dreptul nostru şi cere pe ea 2300 de ruble. Dacă o cumpărăm, amândouă malurile vor fi ale noastre. Iar dacă amândouă malurile sunt ale noastre, legea ne dă dreptul să zăgăzuim râul. Înţelegi? E clar ceea ce-ţi spun, nu? Ne apucăm, cică, să construim apoi o moară, şi îndată ce-om da de veste că ridicăm zăgazul, să-i vezi numai pe cei din josul râului! Scandal, panică… Iar noi, de colo, commen-zier musiu, nu vreţi să zăgăzuim râul? Mă rog, atunci să ne înţelegem! Pricepi? Dintr-un foc, Zarevski cu fabrica lui ne dă cinci mii, Korolkov trei, mănăstirea cinci…

IVANOV: Mofturi… Ascultă, Mişa, dacă nu vrei să ne certăm, păstrează-ţi ideile astea pentru tine.

BORKIN (luând loc la masă): Poftim!… Bănuiam dinainte răspunsul! Păi bine, dacă singur nu vrei să faci nimic, de ce mă legi pe mine de mâini şi de picioare?…