Repezind în ramuri

Lacrime șirag, 

Tainic trece vântul 

Prin păduri de fag.

Falnic freamăt vine 

Pe înalte căi, 

Crește, se revarsă 

Până-n fund de văi: 

Pare că e glasul 

Unui vechi profet, 

Din a vremii umbră 

Izvorând încet. 

În puterea nopții, 

Fulgere, sclipesc 

Și-mi descoper vârfuri 

Care se clătesc.

Nevăzut, în umbră, 

Plânge Jiul, greu: 

Pare că răspunde 

Sufletului meu. 

Vântule, copile, 

Codrii ce-i trudești? 

Ce-mi tot spui de jale 

Și-mi tot prorocești? 

Dă mai bine aripi 

Dorului pribeag, 

Să usuce plânsul 

Mândrelor din prag! 

Fulgere, voinice, 

Ce-mi tresari din greu? 

Ce mi-arăți cărarea, 

Ca s-o pierd mereu?

Vin mai bine-odătă 

Lin, nemărginit, 

Și-mi așterne drumul 

Dorului grăbit! 

Colo, -n văi, e-o casă 

Albă ca de nea: 

În pervazul ușii 

Stă iubita mea. 

Își trimite-n noapte 

Sufletul trudit  

Chipul în lumină 

Pare zugrăvit.