O, zee! în nădejdea minunei, cine știe 

De câte ori pe cruce va mai muri Isus? 

Și mulți din noi găsi-vor o moarte timpurie: 

Îi va ucide dorul de pace și frăție  

Întinderea de brațe spre umbra ta de sus... 

Dar dacă ești aievea așa cum te visăm, 

Și dacă după veacuri putem să te-ntrupăm 

Prin lupte uriașe și jertfe de eroi, 

Atuncea nu se plânge nici unul dintre noi. 

Ce este o durere și-o lacrămă ce-nseamnă, 

Când tânăra nădejde la luptă te îndeamnă? 

Și ce-i să cazi, când viața n-o pierdem în zadar, 

Când trupurile noastre sunt pietre de altar,  

    Când fiecare știm, 

Că făurim o lume ce-o vor primi ca dar 

Acei ce nu sunt încă și totuși îi iubim?