De pe tavane-ntunecate,

Tăcute lacrimi cad mereu,

Și parcă tot sporesc din greu,

Din mari izvoare depărtate.

Șuvițe tainice de apă

Spre peșteri drum de ani străbat –

Întruna se preling și sapă

Tavanul șubred și-nnoptat.

Dar după ani de picurare

S-au închegat coloane pline:

Eterna bolții lacrimare,

În loc s-o surpe, — o susține.

Tot astfel, lacrimi nesecate

În suflete ne-au picurat,

Și de furtuni nenumărate

Viața noastră-a tremurat…

Dar azi, când stau vârtejuri grele

Să ne răpună-orice avânt,

Noi trecem fără păs prin ele

Și-aproape izbucnim în cânt.

Un suflet tânăr ne străbate

Și ne îndeamnă către cer –

Din suferinți abia-ndurate

Ne-am făurit armuri de fier.