Slăbiți de strânsori, ne desprindem cu jale...

Rămâi liniștită, amică, 

Să văd odihnindu-se fruntea ta mică 

În aurul pletelor tale.

Nimic să nu spui căci ceea ce-ai spune, 

De multul noroc ce-i la tine, 

Nu face cât zâmbetele clipelor pline 

De recunoștinți și minune. 

Coboară aripa pleoapei mai bine! 

Reține sub sfânta ei pază 

Extazul din ochi și cu el parfumează 

Ascunsele gânduri de mine!... 

Și eu, cât vei sta visătoare ca luna, 

În coate proptit între perne, 

Privi-voi de-aproape cum calmul s-așterne 

Pe sân, potolindu-i furtuna.