Când veți ajunge mâne-n țări străine,

Să te-nconjori de râs, de voie bună; 

Cu sufletul în tremur, ca o strună, 

Să nu mai știi de lacrămi și suspine.

Și să mă uiți de tot că tu ești bună, 

Și, de-ar ajunge plânsul meu la tine, 

Tu n-ai cunoaște fericiri depline, 

Căci mila va veni să le răpună... 

...Iar eu voi alina tot chinul meu, 

Gândind că într-un colț bogat din fire, 

Tu dintr-un muritor creezi un zeu; 

Că-n lumea noastră plină de jelire 

A izvorât un strop de fericire, 

Din inima ce-am deșteptat-o eu...

Convorbiri literare, XLI, nr. l, ianuarie 1907