În dimineți frumoase ca visul de-altă vreme

Tot lanul e un zâmbet zglobiu și fericit,

Iar muncitoru-i vesel că-a izbutit să cheme

O auroră nouă dintr-un pământ trudit.

Trudit dar bun, cosașul o împarte tuturora,

Și rumene copile se-ntrec doinind la strâns-

Ca spicele din holdă ar vrea să-ncingă hora,

Dar cântecul le-ndeamnă la muncă — și la plâns...

Acum e jalnic cântul, apasă ca o ceată,

Acum solemn și vesel de parcă-n el s-adună

Făgăduinți de pace și dragostea de viață

A celor ce-o să vie p-o lume mult mai bună.

Muncind din greu, cosașul bronzat de vânt și soare

E-nstrăinat de patimi și de necazuri mici —

Victorioasa muncă, în veci mântuitoare

A devenit Orfeul infernului de-aici.

Ba va supune totul și viața va fi lină...

Senin și blând ca zeul la care se închină

Cosașul o-nțelege — o știu și trubadurii —

Vorbește-n clipe rare și vocea lui blajină

Se pierde absorbită în liniștea naturii,

...Dar iată-n depărtare Domnica lui, frumoasa!

Românul stă din lucru și râde fericit

Iar la picioare-n iarbă îi scânteiază coasa

Și pare de departe un fulger îmblânzit.