Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă.

De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu zână?...

Temutul Zeus căzu a vremii pradă

Și fulgeru-i se stinse în țărână;

A Venerii făptură de zapadă

Încet, încet, s-afundă în ruină...

Apună toți!... Tu, nu lăsa să cadă

Iar de-i pieri sub pietre, ca profeții,

De dincolo de negrul țărm al vieții,

Înaltă spada ta, nestrămutat.

Dispară-o lume, tron de tron să ardă;

Dar nici o lacrimă să nu se piardă

Din plânsul și din sângele vărsat!