Capitolul XI.

Se produce accidental.

Locul de întâlnire în vederea grandiosului spectacol al accidentului fu fixat la o distanţă de cam o milă depărtare de satul Staverley, unde drumul spre Staverley se bifurca din drumul principal ce ducea la Andover. Ora stabilită era unu.

Toţi trei ajunseră întregi, deşi Standard-ul lui Frankie dăduse la fiecare hop semne evidente de bătrâneţe. Înaintară vreo jumătate de milă pe domnul respectiv, apoi Frankie indică locul ales pentru accident.

— După părerea mea, altul mai bun nici că se putea, spuse ea. Coboară dealul, drept, şi apoi, vedeţi, drumul coteşte brusc după porţiunea aia curbă a zidului. Zidul e chiar zidul lui Merroway Court. Dacă pornim maşina şi-i dăm drumul la vale, ea se va izbi direct de zid şi se va petrece ceva groaznic.

Aşa aş spune, aprobă Bobby. Dar ar trebui să stea cineva de pază la colţ ca să fim siguri că nu vine nimeni din sens opus.

— Foarte adevărat, spuse Frankie. Nu vrem să băgăm pe nimeni în belea sau să-l nenorocim pe viaţă. George ar putea să-şi ducă maşina jos şi s-o întoarcă în aşa fel încât să pară că vine din direcţie opusă. Apoi, când va flutura batista, va însemna că drumul e liber.

— Arăţi foarte palidă, Frankie, spuse Bobby neliniştit. Eşti sigură că totul e în regulă?

— Paloarea mea e intenţionată, răspunse Frankie. M-am pregătit pentru comoţie. Doar nu vrei să fiu cărată în casă plesnind de sănătate.

— Ce grozave sunt femeile! Spuse cu apreciere Bobby. Arăţi exact ca o maimuţă bolnavă.

— Eşti foarte grosolan, spuse Frankie. Deci, să mă duc să stau de veghe la poarta lui Merroway Court. E chiar pe partea asta a curburii zidului. Din fericire, nu există nici o căsuţă a portarului. Când George îşi flutură batista iar eu o flutur pe a mea, tu porneşti maşina.

— Exact, spuse Bobby. Am să stau la volan s-o ghidez până prinde viteză, pe urmă am să sar.

— Să nu te răneşti, spuse Frankie.

Am să fiu foarte atent. Un accident veritabil în preajma celui trucat ar complica lucrurile.

— Bine, dă-i drumul, George.

George dădu din cap, sări în a doua maşină şi coborî încet dealul. Bobby şi Frankie îl urmăriră cu atenţie.

— Să ai grijă de tine, Frankie! Spuse Bobby, dintr-odată sever. Adică să nu te apuci să faci cine ştie ce prostii.

— N-am să am nimic. Voi fi foarte precaută. Apropo, nu cred că ar fi bine să-ţi scriu direct. Am să-i scriu lui George, sau cameristei mele, sau altcuiva care să treacă pe la tine.

— Mă întreb dacă George o să aibă succes în carieră.

— De ce n-ar avea?

— Nu prea pare să fi deprins vocabularul ăla tipic al medicilor.

— Va veni şi asta cu timpul, spuse Frankie. Acum ar fi bine să plec. Am să te anunţ când să vii cu Bentley-ul.

— Am să-i dau bătaie cu mustaţa. Pe curând, Frankie.

Se priviră un moment, apoi Frankie dădu din cap şi începu să coboare dealul.

George întoarse maşina şi o trase după curbura zidului.

Frankie dispăru un moment, apoi reapăru în drum fluturând batista. O a doua batistă flutură la cotitura drumului.

Bobby băgă maşina în viteza a treia, apoi apăsă pe accelerator şi ridică frâna de mână. Maşina se urni anevoie.

Oricum, panta era destul de abruptă. Maşina prinse viteză. Bobby o manevră din volan, apoi, în ultimul moment, sări.

După ce coborî panta, maşina se izbi puternic în zid. Totul ieşise bine. Accidentul avusese loc cu succes.

Bobby o văzu pe Frankie fugind repede la locul accidentului şi vârându-se printre rămăşiţe. Venit de după colţ cu maşina sa, George o trase afară.

Oftând, Bobby se urcă pe motocicletă şi porni spre Londra.

La locul accidentului lucrurile mergeau strună.

— Să mă rostogolesc puţin pe şosea ca să mă umplu de praf? Întrebă Frankie.

— Ar fi bine, spuse George. Dă-mi pălăria.

Luă pălăria şi-i aplică o lovitură puternică. Frankie scoase un geamăt slab de durere.

— Asta-i pentru comoţie, explică George. Acum prefă-te că eşti leşinată chiar acolo unde eşti. Cred că am auzit un claxon de bicicletă.

Aproape în aceeaşi clipă de după colţ apăru fluierând un băiat de vreo şaptespezece ani. Se opri în loc, încântat de plăcutul spectacol din faţa ochilor.

— Ooo! Exclamă. A fost un accident?

— Nu, tânăra doamnă a intrat intenţionat în zid cu maşina, spuse sarcastic George.

Luând remarca drept o ironie şi nu purul adevăr cum era, băiatul spuse cu entuziasm:

— Arată rău, nu? E moartă?

— Nu încă. Trebuie dusă imediat undeva. Sunt doctor. Ce casă e asta?

— Merroway Court. Aparţine domnului Bassington-ffrench. E judecător de pace.

— Trebuie dusă imediat înăuntru, spuse autoritar George. Auzi, lasă-ţi bicicleta şi dă-mi o mână de ajutor.

Foarte săritor, băiatul îşi propti bicicleta de zid şi veni să-l ajute. George şi flăcăul o purtară pe Frankie pe braţe pe drumul ce ducea la o casă veche, cu aspect plăcut.

Apropierea lor nu trecu neobservată, căci un majordom în vârstă le ieşi în întâmpinare.

— A avut loc un accident, spuse George scurt. E vreo cameră unde s-o pot duce pe această doamnă? Trebuie să i se acorde imediat îngrijire.

Majordomul se întoarse agitat în hol. George şi flăcăul îl urmară, ducând corpul moale al lui Frankie. Majordomul intră într-o cameră din stânga holului, din care apoi ieşi o femeie. Era înaltă, cu părul roşu şi cam la vreo treizeci de ani. Avea ochii de un albastru deschis, limpede.

Aceasta preluă imediat iniţiativa.

— E un dormitor liber la parter, spuse ea. Vreţi s-o duceţi acolo? Să telefonez după doctor?

— Eu sunt doctor, explică George. Treceam cu maşina şi am văzut accidentul.

— Oh, ce noroc! Urmaţi-mă, vă rog.

Îi conduse într-un dormitor plăcut ale cărui ferestre dădea înspre grădină.

— E rănită grav? Întrebă ea.

— Nu mă pot pronunţa încă.

Doamna Bassington-ffrench înţelese aluzia şi se retrase. Băiatul o însoţi şi se lansă într-o descriere amănunţită a accidentului, ca şi cum ar fi fost cu adevărat martor la el.

— S-a izbit fulgerător de zid. Maşina e distrusă complet. Ea era întinsă pe pământ, cu pălăria turtită. Domnul trecea în maşina lui…

Începu să improvizeze până ce epuiză şi cel mai mic detaliu. Între timp, Frankie şi George discutau în şoaptă cu mare precauţie.

— George, dragă, asta nu-ţi va distruge cariera, nu? Nu-ţi vor retrage diploma, nu-i aşa?

— Probabil, spuse George întunecat. Adică, dacă se află vreodată.

— Nu se va afla, spuse Frankie. Nu-ţi face griji, George. Nu te voi lăsa de căruţă. Adăugă gânditoare: Te-ai descurcat de minune. Până acum nu te-am mai auzit vorbind atât.

George oftă. Se uită la ceas.

— Examenul meu o să mai dureze încă trei minute, spuse el.

— Cum rămâne cu maşina?

— Am să vorbesc la un garaj să cureţe locul.

— Bun.

George continuă să se uite la ceas. Într-un final spuse cu uşurare:

— E timpul.

— George, ai fost un înger, spuse Frankie. Nu ştiu de ce ai făcut-o.

— N-am făcut mare lucru. A fost o bagatelă. Dădu din cap în semn de salut.

— Pa. Distracţie plăcută.

— Mă întreb dacă o să mă distrez, spuse Frankie.

Se gândea la glasul acela stăpânit şi impersonal, cu un uşor accent american.

George plecă în căutarea posesoarei glasului, pe care o găsi aşteptându-l în salon.

— Mă bucur să spun că nu e chiar atât de grav cum mă temeam, spuse el. Şocul a fost uşor şi deja a trecut. Ar trebui totuşi să stea liniştită într-un loc măcar o zi. Făcu o pauză. Pare să fie lady Frances Derwent.

— Oh, închipuieşte-ţi! Exclamă doamna Bassington-ffrench. Cunosc nişte veri de-ai ei, familia Draycott… Şi chiar foarte bine.

— Nu ştiu dacă nu vă deranjează prezenţa ei aici. Ar fi bine dacă ar putea să rămână unde este, o zi sau două… Aici, George se opri.

— Oh, desigur. Nici o problemă domnule…?

— Arbuthnot. Dr. Arbuthnot. Apropo, mă voi ocupa de maşină. Am să trec pe la un garaj.

— Mulţumesc mult, doctore Arbuthnot. Ce noroc că treceaţi pe aici. Presupun că ar trebui s-o mai vadă mâine un doctor, numai pentru a vedea dacă evoluează bine.

— Nu cred că e nevoie, spuse George. Singurul lucru de care e nevoie e liniştea.

— Dar aş fi mai liniştită. Şi trebuie să afle şi rudele ei.

— Am să mă ocup eu de asta. În ce priveşte problemele medicale, pare să facă parte din biserica scientologică şi nu acceptă doctorii sub nici o formă. N-a fost prea încântată s-o examinez eu.

— Oh, vai!

— Dar se va face bine, o asigură George. Vă puteţi baza pe cuvântul meu.

— Dacă spuneţi dumneavoastră… Doamna Bassington-ffrench era cam îndoită.

— Sunt convins, spuse George. La revedere. Vai, am uitat un instrument în dormitor.

Se întoarse repede în cameră şi se apropie de pat.

— Frankie, şopti el în grabă. Faci parte din biserica scientologică, să nu uiţi.

— De ce?

— A trebuit să spun asta. N-am avut încotro.

— Perfect. N-am să uit.