Capitolul 2

Pregătirile pentru petrecerea unor copii dau de obicei mai multe bătăi de cap organizatorilor decât cele destinate adulţilor. Mâncarea de calitate şi băuturile alcoolice – lăsând la o parte limonada – sunt ingredientele necesare pentru succesul unei petreceri. Poate costa mai mult, dar deranjul nu e aşa de mare, căzură de acord Ariadne Oliver şi prietena ei Judith Butler.

— Dar petrecerile pentru adolescenţi? Întrebă Judith.

— Nu ştiu mare lucru despre ele, îi răspunse doamna Oliver.

— Cred că, într-un fel, deranjul e foarte mic. Adică, ne dau pe noi, adulţii, afară şi ne spun că se vor ocupa ei de tot, adăugă Judith.

— Şi chiar aşa e?

— Nu chiar aşa cum am crede noi, zise Judith. Uită să comande anumite lucruri, şi cumpără alte lucruri de care nu are nimeni nevoie. După ce ne-au expediat ne reproşează că trebuia să le lăsăm anumite lucruri la îndemână. Sparg o mulţime de obiecte, printre care şi pahare, şi mereu se găseşte câte unul care vine cu un prieten nepoftit. Ştii şi tu cum se întâmplă de obicei. Droguri ciudate şi – cum le zice? -Canabis sau marijuana sau L. S. D., despre care am avut mereu impresia că înseamnă bani, dar se pare că m-am înşelat.

— Cred că sunt foarte scumpe, sugeră Ariadne Oliver.

— Este foarte neplăcut, şi pe deasupra marijuana miroase urât.

— Pare periculos, spuse doamna Oliver.

— Oricum, petrecerea asta va fi un succes. Să-i mulţumim Rowenei Drake pentru asta. O să vezi ce organizatoare minunată este.

— Nu prea am chef să merg la o petrecere, zise doamna Oliver.

— Du-te sus şi odihneşte-te un ceas, două. O să-ţi prindă tare bine, ai să vezi. Îmi pare rău că Miranda are febră, e aşa de necăjită că nu poate să participe, săraca.

Petrecerea începu pe la şapte şi jumătate. Ariadne Oliver trebui să admită că prietena ei avusese dreptate. Toată lumea era punctuală, totul mergea ca pe roate. Pe scări erau luminiţe roşii şi albastre şi dovleci din belşug. Fete şi băieţi veneau, ţinând în mâini mături decorate în fel şi chip pentru o întrecere. După ce-şi salută invitaţii, Rowena Drake anunţă programul serii.

— Mai întâi desemnarea celei mai frumoase mături. Trei premii: unu, doi şi trei. Urmează tăierea „tortului”, care va avea loc în sera cea mică. Apoi jocul cu merele. Este o listă agăţată pe perete cu numele partenerilor – după aceea dansul. De câte ori se sting luminile, vă schimbaţi partenerul. Apoi fetele se vor duce în birou unde vor primi oglinzi. Şi, la sfârşit, cina, Snapdragonul şi acordarea premiilor.

Ca la toate petrecerile, începutul era mai greu. Măturile fură admirate, nişte mături foarte mici miniaturale, şi pe deasupra felul în care erau decorate nu era ceva ieşit din comun.

— Ceea ce ne uşurează munca, îi şopti doamna Drake unei prietene, este şi util pentru că mereu se întâmplă ca vreun copil sau doi să nu câştige nici un alt premiu, aşa că putem trişa un pic aici.

— Ce neruşinare, Rowena.

— Nu e chiar aşa. Vreau ca totul să fie bine şi ca toată lumea să fie mulţumită. Chestia e că toţi vor să câştige ceva.

— În ce constă jocul cu faina? Întrebă Ariadne Oliver.

— A, n-aţi fost aici când l-au jucat. Trebuie să umpli o cană cu făină, o presezi foarte bine, o răstorni pe o tavă şi pui o monedă deasupra. Apoi fiecare taie câte o felie, cu atenţie, pentru a nu răsturna moneda. Cine răstoarnă moneda este eliminat. Cel care rezistă până la sfârşit câştigă moneda. Acum, să mergem!

Şi s-au dus. Ţipete de bucurie se auzeau din bibliotecă unde jocul cu merele era în plină desfăşurare şi de unde unii ieşeau uzi.

Printre cele mai distractive jocuri ale fetelor era sosirea vrăjitoarei de Halloween, rol interpretat de doamna Goodbody, o spălătoreasă locală, care nu numai că întrunea calităţile necesare unei vrăjitoare, nasul încovoiat şi bărbia proeminentă, dar putea cu uşurinţă să imite vocea piţigăiată a vrăjitoarei, cu un efect sinistru, şi să spună incantaţii.

— Hai odată, Beatrice, nu? Beatrice, ce nume interesant! Eşti curioasă să afli cum o să arate soţul tău, nu-i aşa? Stai aici, draga mea. Sub lumina asta. Stai aici şi ţine oglinda asta în mână, iar când luminile se vor stinge îi vei vedea chipul în oglindă. Ţine oglinda. Abracadabra, cine s-apară? Chipul celui care va cere de soţie această fecioară. Beatrice, Beatrice, îl vei vedea, pe bărbatul care-o să-ţi fure inima.

Un fascicul de lumină străbătu, deodată, camera venind dinspre o scară de lemn, aşezată în spatele unui paravan. Lovi un anumit punct din cameră reflectându-se în oglinda ţinută cu atâta emoţie de Beatrice.

— O, strigă Beatrice. Îl văd, îl văd în oglinda mea!

Raza dispăru, lumina se aprinse şi o fotografie colorată lipită pe o bucată de carton coborî din tavan. Beatrice dansa bucuroasă.

— El era! El era! L-am văzut, striga ea. Ce barbă drăguţă avea!

Se repezi la doamna Oliver care stătea cel mai aproape de ea.

— Priviţi, priviţi! Nu vi se pare minunat? Seamănă cu Eddie Presweight, cântăreţul de muzică pop. Nu credeţi?

Doamna Oliver se gândea că arată ca unul dintre chipurile pe care era obligată să le vadă în ziarul de dimineaţă. I se părea că barba fusese pusă de o mână de maestru.

— De unde vin toate lucrurile astea? Întrebă ea.

— Rowena îl pune pe Nick să le facă. E pasionat de fotografie. El şi vreo doi prieteni s-au deghizat cu peruci, perciuni, bărbi şi alte lucruri. Şi apoi, sub lumina reflectoarelor, fetele sunt înnebunite după ei.

— Nu-mi vine să cred că fetele sunt atât de naive în zilele noastre, spuse Ariadne Oliver.

— Nu credeţi că aşa au fost mereu? Întrebă Rowena Drake. Doamna Oliver rămase pe gânduri.

— Poate că aveţi dreptate.

— Şi acum… Cina!

Cina a fost delicioasă. Torturi de îngheţată, fursecuri, crustacee, prăjituri cu brânză şi nuci. Cei unsprezece-plus înfulecau pe nerăsuflate.

— Acum urmează ultima distracţie din seara asta, anunţă Rowena Drake. Snapdragonul. Pe aici, prin cămară. Aşa. Mai întâi premiile.

Premiile fură înmânate, după care se auzi o chemare tânguitoare ca a unei banshee4. Copiii fugiră, prin hol, spre sufragerie.

Mâncarea fusese strânsă. Masa era acoperită cu postav verde şi un platou cu stafide flambate fusese adus. Toţi ţipau, se repezeau să apuce stafidele fierbinţi, văitându-se: „O, m-am ars! Nu-i aşa că e grozav?” Snapdragonul licărea şi încetul cu încetul se stinse. Se aprinseră luminile. Petrecerea se terminase.

— A fost un mare succes, decise Rowena.

— Aşa şi trebuia, după cât ne-am străduit.

— Încântător, zise încet Judith. Încântător. Acum ar trebui să facem puţină ordine, adăugă cu regret. Nu putem lăsa totul pentru mâine-dimineaţă, pe seama bietelor femei.