Capitolul 24

Doamna Oliver se aşeză confortabil la o masă de la fereastra restaurantului The Black Boy. Era încă destul de devreme, aşa încât sala de mese nu se aglomerase. Judith Buder se întoarse numaidecât de la baie după ce îşi pudrase nasul şi ocupă locul din faţa ei, examinând meniul.

— Ce îi place Mirandei? Întrebă doamna Oliver. Am putea să comandăm şi pentru ea. Cred că se va întoarce într-un minut.

— Îi place puiul prăjit.

— E uşor atunci. Dar ţie?

— O să aleg acelaşi lucru.

— Trei porţii de pui prăjit, comandă doamna Oliver. Se rezemă de spătar, studiindu-şi prietena.

— De ce te holbezi aşa la mine?

— Mă gândeam, zise doamna Oliver.

— La ce?

— La cât de puţine lucruri ştiu eu de fapt despre tine.

— Păi, la fel e cu toţi ceilalţi, nu?

— Vrei să zici că nu poţi şti niciodată totul despre cineva.

— Cam aşa ceva.

— Poate că ai dreptate, admise doamna Oliver. Ambele femei rămaseră tăcute o vreme.

— Sunt cam înceţi cu servirea aici.

— Vine acum, cred, spuse doamna Oliver. O chelneriţă sosi cu o tavă plină de farfurii.

— Miranda cam întârzie. Ştie unde este sala de mese?

— Da, bineînţeles că ştie. Am aruncat o privire înăuntru când am ajuns. Judith se ridică nerăbdătoare. Va trebui să merg să o aduc.

— Mă întreb dacă nu cumva are rău de maşină.

— Avea când era mică.

— Nu e la toaleta femeilor, spuse. Este o uşă acolo care dă în grădină. Poate a ieşit să se uite la vreo pasăre sau ceva. Ea aşa face.

— N-avem timp să ne uităm la păsări azi, spuse doamna Oliver. Du-te, caut-o, fa ceva. Trebuie să ne continuăm călătoria.

II

Elspeth Mckay înţepă nişte cârnaţi cu o furculiţă, îi puse pe o farfurie pe care o băgă în frigider şi începu să cureţe cartofi. Telefonul sună.

— Doamna Mckay? Aici sergentul Goodwin. Fratele dumneavoastră este?

— Nu. Este în Londra azi.

— L-am sunat acolo. A plecat. Când se întoarce, spuneţi-i că avem un rezultat pozitiv.

— Vreţi să spuneţi că aţi găsit un cadavru în fântână?

— N-are sens să ne ascundem. Deja vestea circulă.

— Cine este? Fata au pair?

— Aşa se pare.

— Biata fată, zise Elspeth. S-a aruncat ea sau cum?

— N-a fost sinucidere – a fost înjunghiată. Crimă mai mult ca sigur.

III

După ce mama ei părăsise toaleta femeilor, Miranda aşteptase un minut sau două. Apoi crăpă uşa, se uită cu precauţie afară, după care deschise uşa laterală către grădină şi alergă de-a lungul cărării care ducea în curtea din spate a ceea ce fusese cândva un han unde trăgeau diligenţele, transformat acum în garaj. Se duse la o uşă mică care permitea accesul într-o alee. Puţin mai jos, era parcată o maşină. Un bărbat cu sprâncene sure şi stufoase şi o barbă cenuşie stătea în maşină şi citea un ziar. Miranda deschise uşa şi se urcă pe locul de lângă şofer. Râse.

— Arăţi chiar amuzant.

— Râzi cât vrei, nu te opreşte nimeni.

Maşina porni, cobori de-a lungul aleii, o luă la dreapta, apoi la stânga, din nou la dreapta şi ieşi pe un drum secundar.

— Stăm bine cu timpul, spuse bărbatul cu barbă cenuşie. La momentul potrivit vei vedea securea aşa cum trebuie văzută. Şi Kilterbury Down, de asemenea. Minunată privelişte.

O maşină trecu vâjâind pe lângă ei la o distanţă atât de mică încât aproape că fură împinşi în gardul viu.

— Tineri idioţi, zise bărbatul cu barbă cenuşie.

Unul din tineri avea un păr lung care îi ajungea până la umeri şi ochelari mari, ca de bufniţă. Celălalt afişa un aspect spaniol cu favoriţi.

— Nu crezi că mama îşi va face griji în privinţa mea? Întrebă Miranda.

— Nu va avea timp să-şi facă griji pentru tine. Până când va apuca ea să se îngrijoreze, tu vei fi ajuns deja unde îţi doreşti să fii.

IV

În Londra, Hercule Poirot răspunse la telefon. Se auzi vocea doamnei Oliver.

— Am pierdut-o pe Miranda.

— Cum adică aţi pierdut-o?

— Luam prânzul la The Black Boy. Ea s-a dus la toaletă. Nu s-a mai întors. Cineva a zis că a văzut-o în maşină cu un bărbat în vârstă. Dar e posibil să nu fi fost ea. Se poate să fi fost altcineva. E…

— Ar fi trebuit să stea cineva cu ea. Niciuna din voi n-ar fi trebuit să o scape din ochi. V-am avertizat că e periculos. Doamna Butler este îngrijorată?

— Bineînţeles că este. Dumneata ce crezi? E înnebunită. Insistă să sunăm la poliţie.

— Da, acesta ar fi cel mai firesc lucru de făcut. Voi suna şi eu.

— Dar de ce ar fi Miranda în pericol?

— Nu ştii? Ar trebui să fi aflat până acum. A fost găsit cadavrul. Abia am aflat…

— Ce cadavru?

— Cadavrul din fântână.