II. Fannius.

— Aşa-i cum spui, Laelius: nici un om n-a fost mai bun şi mai strălucit decât Africanus. Dar trebuie să te gândeşti că ochii tuturor sunt îndreptaţi asupra ta. Numai pe tine te numesc şi te consideră înţelept. Nu de mult se spunea aceasta despre M. Cato; ştim că pe vremea părinţilor noştri Lucius Acilius {4} a fost numit înţelept; dar şi unul şi altul în sensuri diferite: Acilius, pentru că era socotit cunoscător de drept civil; Cato, pentru că avea o întinsă experienţă şi pentru că erau lăudate multe propuneri înţelepte ale lui în senat şi în for, multe acţiuni dârze sau răspunsuri inteligente; de aceea la bătrâneţe avea, aş zice, chiar porecla de înţelept; despre tine însă ei socotesc că eşti înţelept în alt fel, nu numai prin fire şi prin caracter, ci şi prin studii şi ştiinţă şi nu cum crede mulţimea de rând, ci aşa cum oamenii învăţaţi numesc de obicei înţelept pe cineva, aşa cum n-am auzit de nimeni în restul Greciei (căci cei care cercetează mai minuţios lucrurile acestea nu pun în rândul înţelepţilor pe cei numiţi „cei şapte înţelepţi”), iar la Atena de unul singur {5} şi acela considerat cel mai înţelept de oracolul lui Apolo; ei gândesc că înţelepciunea ta stă în convingerea că toate bunurile tale sunt înăuntrul tău şi în faptul că socoteşti întâmplările omeneşti mai prejos decât virtutea. Aşadar ei mă întreabă, ca şi pe Scaevola, cred, în ce chip suporţi tu moartea lui Africanus şi aceasta cu atât mai mult cu cât la nonele trecute {6}, când venisem în grădina lui Decimus Brutus {7}, augurul, pentru a lucra împreună, ca de obicei, n-ai fost de faţă şi tu, care, cu foarte mare conştiinciozitate, obişnuiai să fii prezent totdeauna la ziua fixată şi să-ţi îndeplineşti acea sarcină.

Scaevola.

— Într-adevăr, C. Laelius, mulţi întreabă, aşa cum a spus Fannius; dar eu le răspund ceea ce am observat, că tu suporţi cu moderaţie durerea pe care ai suferit-o prin moartea nu numai a unui bărbat atât de strălucit, ci mai ales a unui atât de scump prieten, că nu puteai să nu fii impresionat de ea şi că aceasta nu s-ar fi potrivit cu sentimentul tău de omenie; în ce priveşte însă absenţa ta la none de la colegiul nostru, le răspund că pricina ei a fost starea sănătăţii, nu mâhnirea.

Laelius.

— Ai vorbit drept, Scaevola şi adevărat; căci mâhnirea mea n-ar fi trebuit să mă abată de la această datorie, pe care am îndeplinit-o totdeauna când eram sănătos; în nici un caz nu cred că unui om statornic i s-ar putea întâmpla să-şi întrerupă vreodată îndatoririle.

Tu însă, Fannius, când spui că sunt atât de admirat, cât nici nu văd că sunt şi nici nu cer, o faci din prietenie; dar, după cât mi se pare, nu-l judeci drept pe Cato; căci sau n-a fost înţelept nimeni, ceea ce de fapt cred mai degrabă, sau, dacă a fost cineva înţelept, acela a fost el. În ce chip, ca să trec cu vederea altele, a îndurat el moartea fiului său! {8} Îmi aminteam de Paulus {9}, îl văzusem pe Gallus {10}, dar aceştia se arătaseră tari la moartea unor tineri; Cato însă, la moartea unui om în toată puterea şi de-un merit deosebit.

De aceea să nu-l pui mai presus de Cato nici măcar pe acela pe care Apolo l-a socotit, după cum spui, cel mai înţelept; căci lui Cato îi sunt lăudate faptele, lui Socrate, vorbele. În ce mă priveşte, pentru ca de-acum înainte să mă adresez amândurora, iată ce gândesc: