XII.

Aşadar în prietenie să consfinţim această lege: să nu cerem lucruri nedemne şi nici să nu le facem, dacă ni se cer. Căci este o scuză ruşinoasă şi care nu trebuie să fie nicidecum primită, dacă cineva, atât în privinţa celorlalte greşeli cât şi într-o vină împotriva statului, declară că a făcut greşeala în virtutea prieteniei, într-adevăr, Fannius şi Scaevola, avem o astfel de poziţie socială încât trebuie să vedem cu mult înainte nenorocirile care ameninţă republica.

Obiceiul strămoşilor s-a cam abătut acum din drumul său. Tiberius Gracchus a încercat să devină rege sau în tot cazul a domnit câteva luni. Auzise sau văzuse oare poporul roman ceva asemănător? Nu pot spune fără să plâng cât rău i-au făcut lui Publius Scipio prietenii şi rudele lui Tiberius, care i-au urmat exemplul chiar şi după moarte {33}. Căci lui Carbo, de bine de rău, i-am ţinut piept, cum am putut, datorită recentei pedepsiri a lui Tiberius Gracchus; nu-mi place însă să prevestesc la ce mă aştept de la tribunatul lui Caius Gracchus. Răul, care alunecă mai uşor în jos spre dezastru, odată ce-a început, se întinde mai departe. Vedeţi ce nenorocire s-a întâmplat şi până acum cu buletinele de vot mai întâi prin legea Gabinia, apoi, după doi ani, prin legea Cassia {34}. Mi se pare că şi văd poporul despărţit de senat şi chestiunile cele mai importante rezolvându-se după bunul plac al mulţimii. Ei bine, cei care vor afla cum se fac asemenea lucruri vor fi mai numeroşi decât cei care vor şti să le reziste.

În ce scop am spus acestea? Pentru că nimeni nu încearcă aşa ceva fără complici. Aşadar, cetăţenilor de treabă trebuie să li se dea sfatul ca, dacă printr-o întâmplare au dat din neştiinţă peste altfel de prietenii, să nu se creadă atât de legaţi încât să nu se despartă de nişte prieteni care greşesc într-o chestiune de mare importanţă. Cei ticăloşi trebuie să fie pedepsiţi şi, desigur, nu mai puţin cei care-i vor fi urmat pe alţii decât cei care vor fi fost ei înşişi capii ticăloşiei. Cine a fost mai strălucit în Grecia decât Temistocle? Cine mai puternic? După ce, ca general, a eliberat Grecia din sclavie în războiul cu perşii şi din cauza urii a fost izgonit în exil, n-a suportat nedreptatea patriei nerecunoscătoare, pe care ar fi trebuit s-o suporte; a făcut la fel cum făcuse Coriolan la fel cu douăzeci de ani mai înainte. Nu s-a găsit nimeni să-i ajute pe aceştia împotriva patriei; aşadar amândoi s-au sinucis.

De aceea o astfel de înţelegere între cei răi nu numai că nu trebuie să fie protejată sub scuza prieteniei, ci mai degrabă trebuie să fie pedepsită prin toate chinurile, pentru ca nimeni să nu creadă că-i este îngăduit să-l urmeze pe-un prieten, chiar când acesta porneşte război împotriva patriei; de fapt, după cum au început să meargă lucrurile, poate că această nenorocire se va întâmpla cândva. Pe mine însă nu mă îngrijorează mai puţin cum va fi statul după moartea mea decât cum este el astăzi.