XVIII.

Iar fundamentul acestei stabilităţi şi statornicii pe care le căutăm în prietenie e buna-credinţă; căci tot ce e nesincer e instabil. Afară de aceasta, se cuvine să alegem un prieten deschis, apropiat şi în deplin acord cu noi, adică având aceleaşi înclinări ca şi noi. Toate acestea contribuie la fidelitate; într-adevăr, o fire schimbătoare şi complicată nu poate fi credincioasă şi nici acela care nu are aceleaşi înclinări ca şi noi şi nu ni se potriveşte ca fire nu poate fi sigur sau statornic. Trebuie să mai adăugăm la aceasta că unui prieten nu trebuie să-i placă să-şi învinuiască prietenul sau să dea crezare învinuirilor ce i se aduc de alţii; toate acestea au importanţă pentru statornicia despre care discut acum. Astfel se adevereşte ceea ce am spus la început, că nu poate exista prietenie decât între cei buni. Într-adevăr, este o însuşire a omului bun, pe care-l putem numi şi înţelept, să observe aceste două reguli în prietenie: mai întâi să nu existe în ea nici urmă de minciună sau prefăcătorie (căci unui om cinstit i se potriveşte mai bine să urască făţiş decât să-şi ascundă gândurile înapoia frunţii); în al doilea rând, nu numai să respingă acuzaţiile nedrepte aduse de cineva, dar nici el însuşi să nu fie bănuielnic, crezând tot timpul că prietenul său şi-a călcat vreo îndatorire.

Trebuie să se adauge la aceasta o anumită gingăşie în vorbă şi în purtări, un condiment destul de preţios al prieteniei. Firea închisă şi seriozitatea în orice împrejurare au, ce-i drept, o anumită gravitate, dar prietenia trebuie să fie mai destinsă, mai liberă, mai plăcută şi mai înclinată spre orice amabilitate şi bunăvoinţă.