XX.

Aşadar, după cum cei care sunt superiori în legăturile lor strânse de prietenie trebuie să se facă egalii inferiorilor lor, tot astfel cei inferiori nu trebuie să se întristeze că prietenii lor îi întrec prin talent, situaţie sau rang. Cei mai mulţi dintre aceştia se plâng mereu de câte ceva sau, mai mult chiar, nu contenesc cu reproşurile şi aceasta mai ales dacă socotesc că au motive să afirme că s-au purtat cu prietenii îndatoritor, prieteneşte şi fără să-şi cruţe osteneala. E peste măsură de nesuferit acel soi de oameni care-ţi reproşează serviciile ce-ţi aduc, de care trebuie să-şi amintească cine le-a primit, nu să le amintească cine Ie-a făcut.

De aceea cei care sunt superiori nu numai că trebuie să se coboare la nivelul prietenilor, dar trebuie să-i ridice, în vreun fel, pe cei inferiori. Căci sunt unii care fac prieteniile nesuferite de îndată ce cred că sunt dispreţuiţi; asta nu se întâmplă de obicei decât celor care se socotesc ei înşişi vrednici de-a fi dispreţuiţi şi care trebuie să fie lecuiţi de această părere nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Trebuie să dai fiecăruia mai întâi atât cât tu însuţi poţi da şi apoi, atât cât cel pe care-l iubeşti şi-l ajuţi poate duce. Nu poţi, oricât de mult te-ai distinge, să-i faci pe toţi ai tăi să ajungă la cele mai înalte onoruri, după cum Scipio l-a putut face consul pe Publius Rupilius, dar nu şi pe fratele acestuia, Lucius. Dar dacă ai putea să acorzi cuiva orice, trebuie totuşi să vezi ce e în stare să ducă în spate.

În general, valoarea prieteniei trebuie s-o judecăm atunci când caracterul s-a format şi vârsta s-a maturizat; dacă unii, în prima tinereţe, au fost pasionaţi de vânătoare sau de jocul cu mingea, nu trebuie pentru asta să aibă drept prieteni intimi pe cei pe care i-au preţuit atunci, fiindcă aveau şi ei aceeaşi pasiune. În chipul acesta, doicile şi pedagogii {38}, în virtutea vechimii legăturilor, vor pretinde cea mai mare afecţiune; pe aceştia nu trebuie desigur să-i nesocotim, dar trebuie să-i preţuim într-un alt mod. Altfel prieteniile nu pot rămâne statornice. Într-adevăr, unor caractere diferite le urmează gusturi diferite, a căror deosebire desface prieteniile; şi tocmai de aceea cei buni nu pot fi prieteni cu cei răi, nici cei răi cu cei buni, pentru că între ei există o deosebire de caractere şi de gusturi cum nu se poate mai mare.

De asemenea, în prietenie se poate recomanda pe bună dreptate ca o afecţiune fără măsură – ceea ce se întâmplă foarte des – să nu stea în calea unor interese deosebite ale prietenilor. Ca să revin la legende, Neoptolem {39} n-ar fi putut cuceri Troia, dacă ar fi vrut să-l asculte pe Lycomedes, în casa căruia fusese crescut şi care, vărsând multe lacrimi, încerca să-l împiedice să plece la război. Adesea se ivesc împrejurări importante în care trebuie să te desparţi de prieteni; cel care vrea să le împiedice, pentru că ar suporta greu lipsa cuiva, acela are o fire slabă, lipsită de bărbăţie şi, tocmai din acest motiv, e prea puţin drept în prietenie. În orice privinţă trebuie să te gândeşti ce ceri de la un prieten şi ce-i îngădui să obţină de la tine.