XXII.

Dar cei mai mulţi vor în chip ciudat, ca să nu spun fără ruşine, să aibă un astfel de prieten cum nu pot fi ei înşişi şi cer prietenilor ceea ce ei înşişi nu le dau. E drept însă ca mai întâi să fii tu însuţi om de treabă şi apoi să cauţi un altul asemănător cu tine. Între astfel de oameni se poate întări acea statornicie în prietenie de care ne ocupăm încă de mult, întrucât oamenii uniţi prin iubire în primul rând îşi stăpânesc poftele, cărora ceilalţi le sunt sclavi, apoi iubesc echitatea şi dreptatea, fac totul unul pentru altul, nu cer niciodată unul de la altul nimic decât ce e cinstit şi drept şi nu numai că se cinstesc şi se iubesc între ei, dar se şi respectă; căci cine suprimă respectul din prietenie, acela îi răpeşte cea mai mare podoabă.

Aşadar, fac o greşeală primejdioasă cei care cred că în prietenie se pot răsfăţa în voie toate poftele şi toate păcatele; prietenia a fost dată de natură ca sprijinitoare a virtuţilor, nu ca tovarăşă a viciilor, pentru ca – deoarece virtutea singură n-ar putea ajunge la ţelul suprem – să ajungă acolo unită şi asociată cu prietenia. Dacă această alianţă există, a existat sau va exista între unii oameni, ea trebuie considerată drept cea mai bună şi mai fericită tovărăşie în drumul spre binele suprem. Aceasta este, zic, alianţa care cuprinde într-însa tot ce oamenii socotesc vrednic de-a fi dorit, bunul nume, gloria, liniştea şi bucuria sufletească, aşa încât, când te bucuri de acestea, viaţa e fericită, iar fără ele nu poate fi aşa. Fiindcă acesta e lucrul cel mai bun şi cel mai de seamă, dacă vrem să-l dobândim, trebuie să năzuim spre virtute, fără de care nu putem dobândi nici prietenia, nici altceva demn de dorit; dar cei care, nesocotind virtutea, cred că au prieteni, îşi dau seama în sfârşit că s-au înşelat, când vreo nenorocire gravă îi sileşte s-o afle.

De aceea (căci trebuie s-o repetăm din nou) trebuie să iubeşti după ce judeci, nu să judeci după ce iubeşti. Dar dacă pentru nesocotinţa noastră suntem pedepsiţi în multe împrejurări, apoi aceasta se întâmplă mai ales în alegerea prietenilor şi în păstrarea lor; într-adevăr, gândim prea târziu şi „facem cele făcute”, lucru de la care un vechi proverb ne opreşte {43}. Căci, legaţi între noi prin raporturi îndelungate sau chiar prin servicii făcute, rupem pe neaşteptate prieteniile în plin mersul lor la ivirea vreunei nemulţumiri.