2.

Cînd deasupra orizontului s-a înălţat soarele, strălucitor, toţi aceia din jurul împăratului care nu fuseseră atraşi de Diogenes, toţi cei care formau de multă vreme garda împărătească, au ajuns primii la cortul împăratului, unii încinşi cu săbii, alţii înarmaţi cu lănci, alţii purtînd pe umăr securi cu dublu tăiş din fier greu; s-au strîns în semicerc la o oarecare distanţă de tronul împăratului, înconjurîndu-l; erau cu toţii stăpîniţi de mînie şi îşi ascuţeau dacă nu săbiile, cel puţin inimile. Rudele şi credincioşii împăratului stăteau lângă tronul înalt, de fiecare parte. În dreaptași în stânga stăteau rânduiți alții, care purtau scuturi. Atunci împăratul s-a aşezat pe tron, înspăimîntător la chip şi a războinic şi a împărat. Nu îi întrecea pe cei de față căci nu era prea înalt, dar aurul îi acoperea şi tronul și capul. Avea sprîncenele încruntate şi tulburarea îi colorase obrajii cu un roşu aprins; privirea fixă şi concentrată dovedea gîndurile de care îi era plin sufletul.