5.

La acestea, toţi au început să strige că nu vroiau să vadă pe un altul stînd pe tronul împărătesc, deşi aceste lucruri nu le voia majoritatea, ci erau doar vorbe linguşitoare din partea celor care încercau să scape astfel de un pericol de neînlăturat. Împăratul s-a folosit de prilej şi a dat adunării iertarea sa, căci cei ce puseseră la cale complotul fuseseră condamnați la exil. La acestea s-a ridicat un strigăt puternic, cum spun cei ce erau acolo, cum nu s-a mai auzit niciodată de atunci; alţii îi învinuiau pe cei exilaţi şi îi socoteau vrednici de a fi omorîţi, după cum e firea oamenilor. Căci se schimbă fără să roşească faţă de omul pe care îl copleşesc astăzi cu laude pe care îl urmează şi îl slăvesc, îndată ce văd că norocul l-a părăsit în viață.