5.

Şi Nikephoros nu se îngrijea prea mult de părerea generalăa armatei, căci toţi erau acum de partea lui dar dădea atenţie aristocraţiei şi, gîndindu-se la ofiţerii de rang înalt, ca şi la senatorii cei mai însemnaţi, se străduia în mod deosebit să-i cîştige. Căci el avea o minte mai pătrunzătoare decît o sabie cu două tăişuri, deşi niciodată nu a fost statornici şi nu a dat dovadă de stăruinţă decît pentru a căuta să pună mîna pe putere. Avea vorba dulce ca mierea, se arăta plăcut în societate, uneori înveşmîntîndu-se în modestie ca într-o piele de vulpe, alteori, dimpotrivă, arătîndu-se puternic ca un leu, şi se mîndrea cu o statură bună să facă faţă unor giganţi: avea faţa de culoarea grâului, pieptul larg şi îi întreg, cea cu un cap pe toţi oamenii din timpul său. Dacă îl vedeai cineva jucînd mingea, călărind, trimiţînd o săgeată sau învîrtind o lance şi galopînd, credea că priveşte o nouă minune, rămînea cu ochii ţintă cuprins de uimire. Mai ales prin aceasta el atrăgea simpatia celor mulţi. Se apropia atît de bine de ţelul pe care îl nutrea, încît îl cîştigase de partea sa şi pe soţul surorii împăratului, Mihail Taronites, care era cinstit cu demnitatea de panhypersebastos.