VIII.

Împăratul trimite atunci după Muzakes şi îi porunceşte să se ducă înarmat cu mai mulţi oameni la Diogenes, să-l aresteze în cortul domesticului şi să-l ducă în al său, ţinîndud sub paza, dar fără a-l pune în lanţuri şi a-l vătăma în vreun fel. Muzakes i-a îndeplinit porunca pe dată; l-a luat cu el pe Diogenes şi l-a dus în cort. După ce şi-a petrecut toată noaptea cu rugăminţi şi îndemnuri, în loc să-l convingă, l-a văzut chiar purtîndu-se faţă de el cu grosolănie: cuprins de mînie, îl îmbrînceşte, în ciuda ordinului. Se gîndeşte atunci să-l supună unei cercetări şi abia a început, că Diogenes, neputînd îndura, de la prima încercare făgăduieşte să dezvăluie totul; i se scot legăturile şi este chemat un scrib, cu tot ce trebuia, ca să scrie. Acesta era Grigore Kamateros, care era angajat, de puţin timp, ca ajutor de secretar pe lângă împărat. Diogenes a dezvăluit totul, fără să uite omorul.

Share on Twitter Share on Facebook