4.

Împăratul, la rîndul său, îşi depăna în minte toate, de la început: acum cînd Diogenes, împiedicat totdeauna de puterea divină în numeroasele împrejurări în care vrusese să-l atace, era dovedit ucigaş, era foarte muncit de gînduri. Părerile îi erau diferite şi se schimbau des, cînd vedea că tot ce ţinea de politică sau de treburile militare fusese zădărnicit prin linguşelile lui Diogenes; neavînd destule forţe pentru a păzi atîţia prizonieri şi nevrînd să chinuiască o mulţime de oameni, i-a surghiunit pe capii complotului, pe Diogenes şi pe Kekaumenos Katakalon la Caesaropolis, ca să fie închişi şi puşi în fiare, fără să mai hotărască împotriva lor şi altfel de pedeapsă, deşi toţi îl îndemnau să-i mutileze (căci Diogenes îi era cu deosebire drag şi lui îi dădea aceleaşi dovezi de bunăvoinţă ca şi înainte), l-a trimis de asemenea în exil şi pe soţul surorii sale, Mihail Taronites, ca şi pe... ⁶⁷ şi le-a luat bunurile. Cît despre ceilalţi, s-a gîndit că era mai bine să nu-i mai supună la nici o cercetare, ci să-i cîştige, mai degrabă, prin generozitatea sa. În aceeaşi seară, cei care fuseseră exilaţi au ajuns la locul hotărît şi astfel a venit Diogenes la Caesaropolis. Nici unul din ei nu şi-a pierdut rangul, ci l-au păstrat cu toţii