3.

Iată care era aşezarea castrului Anchialos: la dreapta era marea Pontului, la stânga un ţinut rîpos şi de neumblat, acoperit de vii şi pe care nu se putea apropia cavaleria. Ce s-a petrecut aici? Barbarii, din pricina stăruinţei împăratului, nu şi-au putut atinge ţelul şi s-au întors în altă direcţie, spre Adrianopol; impostorul îi ademenea, vorbindu-le astfel: „Îndată ce Nikephoros Bryennios va afla de sosirea mea la Adrianopol, va deschide apoi porţile şi mă va întîmpina plin de bucurie, îmi va aduce bani şi mă va copleşi cu dovezi de bunăvoinţă. Căci el, dacă nu de la natură, cel puţin prin simţăminte nutrea pentru tatăl meu o iubire frăţească. Îndată ce cetatea va fi a noastră, o voi porni pe drumul dinainte, care duce la cetatea împărătească.” El îl numea pe Bryennios unchiul său, construind pe un fundal adevărat o istorie imaginară. Într-adevăr, Romanos Diogenes, care a avut înainte tronul împărătesc, recunoştea că Bryennios îi întrecea pe toţi din vremea lui prin inteligenţă; fiind sigur că se putea bizui pe firea dreaptă şi pe sinceritatea desăvîrşită a vorbelor şi a faptelor acestuia, a vrut să-l adopte ca frate, aşa cum, dealtfel, s-a şi întîmplat, căci amîndoi doreau aceasta. Este un fapt adevărat şi recunoscut de toţi, dar impostorul nu avea nici un fel de ruşine, pînă înr-atît, încît îl numea pe Bryennios unchiul său, ca şi cum i-ar fi fost unchi cu adevărat. 4. Acestea au fost uneltirile impostorului. Cumanii, fireşte, uşuratici şi nestatornici ca toţi barbarii, s-au lăsat convinşi de vorbele acestuia şi s-au îndreptat spre cetatea Adrianopol, în afara căreia şi-au aşezat tabăra. După patruzeci şi opt de zile de ciocniri zilnice (căci cei mai tineri, care ardeau de dorinţa de a se bate, ieşeau mereu şi se luptau cu barbarii neîncetat), Nikephoros Bryennios, fiind chemat de jos de către impostor, s-a plecat din înaltul întăriturilor şi, pe cît şi-a dat seama după voce, a spus că nu îl recunoştea pe acest om drept fiul lui Romanos Diogenes care fusese, după un obicei destul de des întîlnit, fratele său adoptiv, aşa cum am spus, şi că fiul adevărat al lui Romanos fusese omorît la Antiohia. Zicînd acestea, l-a lăsat pe impostor să plece, acoperit, de ocară.