4.

Domnia împăratului a durat aşadar pînă la a ...indicţie a anului... ¹⁰⁴ , după cum s-a povestit. Alexios încă nu avusese răgaz să se odihnească cîtuşi de puţin, cînd a auzit vestea neliniştitoare a apropierii unor mulţimi de armate france. Se temea de venirea lor, căci le cunoştea avîntul de neînfrînat, sufletul nestatornic şi schimbător şi totce este în firea celţilor, cu urmările care se puteau aştepta, ştiind că ei stau întotdeauna cu gura deschisă în faţa bogăţiilor şi că la primul prilej pot fi văzuţi încâlcând tratatele cu ușurință. Auzise mereu spunîndu-se aceasta şi era cu totul adevărat. Totuşi, nu s-a descurajat, ci a luat toate măsurile pentru a fi gata de luptă, dacă prilejul o va cere. Dar situaţia era cu mult mai grea şi mai de temut decît veştile care se răspîndeau. Căci întregul Occident şi toate neamurile barbare care trăiesc în ţinutul dintre malul celălalt al Adriaticii şi Coloanele lui Hercule, totul se revărsa laolaltă, punea în mişcare nenumărate familii şi se îndrepta spre Asia, străbătând Europa de la un capăt la celălalt. Pe scurt, pricina unei asemenea mişcări era aceasta: