V

Alte tulburări grave se puneau din nou la cale împor triva împăratului de către oameni care nu făceau parte din plebe. Căci nişte bărbaţi, foarte mîhdri de vitejia lor şi de neamul lor ilustru, - dar dornici de poziţii -importante, au pus la cale moartea împăratului. Şi mă mir, în acest loc al istoriei mele, cum a* fost cu putinţă ca împăratul să fie prins în păienjenişul atîtor nenorociri; căci n-a existat nimic, nici un fel de lucru care sa nu fi fost scutit de a fi pus în mişcare împotriva lui. în interior erg im şir întreg de răzvrătiri, iar în afară revoltele nu mai cfîry»oiT împă- ratul abia ieşea victorios din greutăţile dinăuntru cînd, în afară, totul lua'foc, ca şi cum soarta însăşi îi ridica deodată pe barbari şi pe făptuitorii de război civil, ca pe nişte uriaşi ce cresc de la sine, deşi împăratul guverna şi conducea toateîn felul cel mai liniştit şl cu n*ate Iubire de oameni d exista om care. să nu fi fost copleşit de bunătatea lui. 2 5 unii îi măgulea, cinstindu-i cu demnităţi şi nu înceta $ îmbogăţească mereu prin daruri măreţe; barbarilor, oriunde ar fi fost, nu le dădea nici un prilej de război şi nu îi silea, dar cînd începeau să se agite, îi potolea; este propriu strategilor slabi, atunci cînd este pace peste tot să-i aţîţe într-adins pe vecinii lor la război. Căci pacea este ţelul oricărui război; dar a-1 dori întotdeauna...1 şi a nu te gîndi la un sfîrşit care să fie salvator, aceasta este fapta unor strategi fără minte, demagogi, oameni care uneltesc pieirca statului. împăratul Alexios făcea tocmai contrariul şi era neîncetat cu gîridul la pace...2; cînd domnea aceasta, se străduia în toate felurile s-o păstreze şi, dacă lipsea, îşi petrecea nopţile gîndindu-se cum s-o readucă. Fiind din fire iubitor de pace, atunci cînd era silit de împrejurări devenea foarte războinic. Nu aş şovăi să spun, în legătură cu acest erou, că demnitatea împărătească, după ce fusese izgonită de la curtea romeilor, s-a întors numai prin el, ca şi cum ai ii intrat dintr-odată în imperiul romeilor ca un oaspete străin.

3. 3.                Aşa cum spuneam la începutul istorisirii, nu pot decit.sa mă mir în faţa unui asemenea val de duşmani, căci atlt înăuntru cit şi afară se vedeau peste tot numai revolte. Dai împăratul Alexios presimţea şi descoperea uneltirile prevăzute şi tainice ale duşmanilor şi prin tot felul de mijloace îndepărta urmările lor nefaste; oricînd avea de luptat împotriva răzvrătiţilor dinăuntru şi împotriva barbarilor din afară, prin priceperea sa împiedica totdeauna uneltirile şi

1. 1                Lacună în text.

2                Lacună în text.stăvilea încercările lor. Eu pun aceasta pe seama soartei imperiului; cu atîtea pericole adunate în jurul lui şi care tulburau acest corp politic, cu toate neamurile străine ridicate împotriva imperiului romeilor, era asemenea unui om copleşit de duşmanii săi din afară, gata de atac tocmai atunci cînd, slăbit fiziceşte, este tulburat de ai săi, pe care providenţa il reîntărca, pentru a se opune nenorocirilor ce veneau de pretutindeni; căci astfel trebuia să se vadă în . această împrejurare. Bohemond, acest barbar, despre care am vorbit deseori, se pregătea acum împotriva imperiului romeilor, adunînd o armată copleşitoare, în vreme ce toată mulţimea răzvrătiţilor se ridica ameninţătoare, aşa cum am spus la începutul capitolului. 4. Erau patru cei ce au pus aceste lucruri la cale: asa-niimiţii-Anf»mayi purtau numele de Mihail, Leon, unul... altul... Erau fraţi mai întîi prin carne şi acum şi prin gînd, căci se înţeleseseră cu toţii asupra aceluiaşi plan, să-l omoare pe împărat şi să pună mîna pe sceptrul împărătesc. Li s-au alăturat şi alţii din nobilime: Antioliii, care se trăgeau dintr-o familie vestită, cei numiţi Exazeni, Dukas si Hyaleas. bărbaţii cei mai războinici în "dtipta, care au existat vreodată; pe lingă ei Nike tas Kasta- monites^ un anume Kiirtiklos şi Gheorgbe Basilakios. Aceştia erau fruntaşi din rîndul armatei, iar din senat era Solomon Ioan. Din pricina bogăţiei sale neasemuite şi a originii sale ilustre, Mihail mpnl. celor patra Anpmay^ îi făgăduise în chip mincinos că va fi uns împărat. Acest Solomon, care seafla în primele rînduri ale ordinului senatorial, era cel scund şi cu firea cea mai vanitoasă. îşi închipuia că deplin cunoscător al lui Aristotel şi Platon, dar îşi făcea il^ asupra ştiinţei lui filozofice şi era orbit de marea lui tate. 5. Plutea spre stăpînirea imperiului cu pînzele lntin ca şi cum ar fi fost împins de aceşti Anemazi1, Căci aceştia erau în toate nişte impostori. Mihail şi tovarăşii săi na aveau de gînd să-l aşeze pe tronul împărătesc, departe de ei aceasta, dar foloseau uşurătatea acestui om şi averea Ini pentru propriile lor scopuri. Astfel ei luau mereu din acest fluviu de aur şi, pentru a-1 atrage cu speranţa tronului, i st supuneau Iui întru totul, hotărîţi ca, dacă totul reuşea şi zeiţa Tyche le era favorabilă, să-l dea la o parte şi să-l trimită să plutească în larg, în vreme ce ei vor lua în stăpi- nire sceptrul, aducîndu-i celuilalt doar o mică glorie şi prosperitate. Totuşi, cînd discutai^ despre coiriplot cu el, nu aduceau cîtuşf de puţin vorba despre omonrea împăratului, cum nu vorbeau de tras sabia, de luptă sau de războaie, pentru a nu-I înspăimînta pe acest om pe care îl ştiau de mult că se teme şi de cea mai mică intenţie războinică. Îl purtau pc braţe pe acest Solomon, aşadar, ca şi cum ar li fost qorifeul lor. Mai erau amestecaţi în complot şi Skleros şi        cel        care        avusese pînă acum eparhia Constantina

polului. 6. Solomon acesta, care ^era o fire mai vanitoasă, aşa cum spuneam mai sus, şi nu înţelegea nimic din ce pu;ncau la calc Exazenos, Hyaleas şi acei Anemazi, îşi închid puia că stăpîneşte de-acum imperiul romeilor şi stătea de fwbă cu unii şi cu alţii pentru a-i cîştiga de partea lui, făgăduindu-le daruri şi demnităţi. într-o zi, cînd corifeul acestei drame, Mihail Anemas, venise să-l caute, văzîndu-1 Ică stătea de vorbă cu cineva, l-a întrebat ce-i spune. Solo- [moii, cu naivitatea lui obişnuită, i-a răspuns: „Ne-a cerut o demnitate şi, pentru că i-am făgăduit-o, s-a legat să ia parte la complotul general."- Celălalt, care-i blestema prostia, a fost înspăimîntat, dîndu-şi seama xă acesta nu putea nici Fmăcar să-şi ţină limba şi nu s-a mai dus la el atît de des ca înainte. -