VI
Aceşti soldaţi, vorbesc de Anemazi, de Antiohi şi de tovarăşii lor de complot, unelteau împotriva vieţii împăratului şi aşteptau numai prilejul favorabil pentru a săvîrşi omorîrea acestuia, aşa cum plănuiseră. Dar, cum pronia cerească nu le dădea de fel această ocazie şi timpul trecea, s-au temut să nu fie descoperiţi şi au crezut că găsiseră [momentul pe care îl căutau. împăratul, trezit cînd abia mijeau zorile, dornic să-şi îndulcească amărăciunea numeroaselor sale'griji, juca uneori şah avînd ca tovarăşi de joc pe unele din rudele sale (acest joc a fost inventat de asi- rieni pentru desfătarea lor şi de la ei a venit la noi); oamenii aceştia, înarmîndu-şi mina răzvrătită, urmau şă intre în camera de culcare a palatului ca şi cum ar fi venit să-l caute pe împărat, ţintind de fapt omorîrea lui. 2. Această cameră împărătească în care dormea pe atunci împăratul se afla în stînga capelei palatului înălţată întru cinstirea MaiciiDomnului1, deşi mulţi îi dădeau numele marelui ^ Dimitrie. La dreapta se afla un atrium, a cărui pard^ era de marmoră şi uşa de intrare în capelă era deschisă or^ vroia. Astfel, gîndul lor era să intre în sanctuar şi să descS cu forţa uşile camerei de dormit a împăratului pentru $ în acest fel să pătrundă înăuntru şi să-l omoare cu sabia
3. 3. Astfel unelteau aceşti oameni ucigaşi împotriva celui cc nu le făcuse nici un rău; dar Dumnezeu lc-a zădărnicit planurile. Cineva i-a dezvăluit împăra tnliii rrjma - acesta a trimis să-i clieme îndată pe toţi. Atunci el a poruncit să fc aduşi mai întîi Ioan Solomon şi * Gheorghe Basilakios la palatul împărătesc, alături de încăperea în care se afla împreună cu cei apropiaţi, pentru a-i cerceta, căci îi ştia de multvcă sînt oameni cam slabi de minte şi se gîndea că tocmai de aceea vor fi aflat cu uşurinţă de cele ce se puneau Ia cale. Dar, aceştia refuzînd de multe ori să răspundă la orice întrebare, sebastocratorul Isac a ieşit şi i-a spus lui Solomon: „Cunoşti bine, Solomon, bunătatea fratelui meu, împăratul. Dacă dezvălui tot ce aţi pus la cale, vei doblndi iertarea pe loc, dacă nu, vei fi supus la torturi de neîndurat.“ Acesta s-a uitat .lung la el; văzîndu-i pe barbarii care il înconjurau pe împărat şi care purtau pe umăr arme cu dublu tăiş, s-a înspăimîntat şi îndată a dat totul pe faţă; a dezvăluit numele tovarăşilor săi, susţinînd însă că nu ştie nimic despre omor. Au fost atunci lăsaţi în grija celor ce păzeau palatul şi închişi fiecare separat. 4. Au fost apoi cercetaţi şi ceilalţi cu privire la crimă. Au mărturisit totul, fără sa
1 Este vorba de biserica Sfintei Născătoare zise de ia Far“ adică din preajma farului maritim de pe Propontida. din apropia rea imediată a Palatului imperial, cf. Janin, Giographie, p. 232-
m
tUr ascundă nici faptul că aveau de gînd să-l omoaref descope* f rindu-se toate cîte le-au uneltit aceşti soldaţi şi mai ales ttihail Anemas, capul conspiraţiei, care dorea moartea împă- f râtului, au fost cu toţii surghiuniţi, iar bunurile lor au fost confiscate. Casa atît de frumoasă a lui Solomon a fost dată I Augustei dar ea, cu bunătatea ei obişnuită într-o asemenea împrejurare, fiindu-i milă de soţia' lui Solomon, i-a înapoiat I acesteia toate bunurile, fără să fi luat nimic. 5. Solomon a fost închis la Sozopolisj Anemas şi ceilalţi doi, care erau împreună cu cei dintîi vinovaţi, au fost pedepsiţi să fie plim- I baţi, cu capul complet ras şi cu barba tăiată, prin mijlocul K pic te? ţi apoi să li se scoată ochii. Cei ce trebuiau să facă ţ aceasta i-au luat, i-au îmbrăcat în saci, încingîndu-le cape- I tefc cu intestine de bou şi de oaie ca o coroană, i-au pus pe I boi, nu călare, ci într-o parte şi i-au plimbat astfel prin | curtea palatului. Rabduhii dansau înaintea lor, cîntînd i unii după alţii cu voce tare un cîntecel' comic, potrivit cu | acest spectacol; era făcut în limba populară'şi spunea cam acestea:... Cîntecul acesta popular îi chema pe toţi să-i vadă acum cu coarne pe răzvrătiţii care-şi ascuţiseră săbiile împotriva împăratului. 6. Oameni de toate vîrstele au alergat să privească acest spectacol şi odată cu ei şi noi, fiicele împăratului, am ieşit să ne uităm. Văzîndu-1 pe Mihail, care îşi oprise ochii asupra palatului, implorînd prin gesturi să i se ; smulgă mîinile din umăr, picioarele din şale şi să i se taie capul, cu toţii au fost tulburaţi pînă la lacrimi şi vaiete, şi mai mult decît toţi, noi, fiicele împăratului. Atunci eu.
dorind să-l salvez pe-acest nm de q ^mrnV*W am chemat-o de mai multe ori pe împărătwsa^^
ini
sească de războinici atît de buni şi mai Aa triva căruia fusese dată sentinţa cea mai aspră. 7. yJ cît de umilit era în nenorocirea lui, stăruiam să vină W mea, cum spuneam, pentru ca aceşti oamem să fie saiţ[1 dacă se putea, din pericolul care era de-acumlaunpasde Căci cei ce conduceau cortegiul îşi încetiniseră mersul, peufo a le da răgaz vinovaţilor să dobîndească iertarea. Dar, ^ mama întîrzia să vină (ea era aşezată alături de împărat amîndoi se rugau Maicii Domnului), am coborît şi, râmi. nînd în afara porfii, plină de sfială, fără să îndrăznesc intru, am chemat-o prin senine pe împărăteasă. în cele dig urmă, ea s-a înduplecat şi a urcat să se uite; văzîndu-J Mihail, a fost. cuprinsă de milă şi, plîngîndu-1 cu lacrimi fierbinţi, s-a întors în fugă la împărat; de mai multe fără să renunţe, l-a rugat, implorîndu-1, pentru ochii lij Mihail. 8. Şi îndată, un sol a plecat ca să-i împiedice pe calai; acesta, grăbindu-se, le-a ieşit înainte la locul numit„ Mîinile'
nimeni nu mai era salvat de tortu- Idincolo de au pUs aceste mîini de bronz
U T- peste un brîu înalt de piatră, au vrut ca un con- [f atu moarte prin dreaptă judecată, dacă se află înă- ETrul acestui, portic, avînd parte de mila împărătească, să
I fie scăpat de nenorocire, ca şi cum mîinile ar fi arătat acest [lucru, că împăratul îl ţinea pe condamnat şi îl oprea cu [toată puterea şi nu îl desprinsese încă din braţele îndurării. | Dar dacă trecea de acestea, era semn că puterea împăratului I îl respinsese. 9. Soarta oamenilor aflaţi sub lovitură unei ■pedepse depinde aşadar de Tyche, pe care eu o socot voinţa [divină căreia trebuie să-i cerem ajutorul. Căci unepri ordi- I nul de salvare venea, pe cînd se aflau dincoace de mîinr, îşi atunţei nenorociţii scăpau de chinuri, dar alteori aceştia [treceau de. mîini şi atunci nu mai era scăpare pentru, ei. Eu pun totul. pe; seama proniei divine, care în această împrejurare nu a îngăduit să i se scoată ochii omului. Căci în ziua aceea Dumnezeu, după. cît se pare, şi-a întors mila asupra lui. Solul salvator, grăbindu-se să ajungă în interiorul porticului deasupra căruia se aflau cele două mîini de. bronz, lînmînat ordinul de graţiere celor ce-1 duceau pe Mihail şi s-a întors cu el> lăsîndu-1 în turnul întărit din apropierea palatului, l-a închis acolo, potrivit poruncilor primite.1
■‘Despre această conjuraţie, cf. Zonaras, XVIII, 23. Datarea evenimentelor este controversată. Din textul Anei Comnena reiese că ele se situează între ianuarie 1105 şi octombrie 1107, adică între iregăţirea Iui Bohemond de atac şi trecerea mării, îrnpotriya Bi^an? ului Prezentînd' întreaga literatură, a probleriieb Liubarskî, n.
1262’ aiunge însă la concluzia'că trebuie acceptată/ drept cea mai irobabilă, datarea conjuraţiei în răstimpul ianuarie—august 1105.
