VIII.

După ce s-a ocupat de cei ce complotau şi de

răzvrătitul Grigore, neuitînd de Bohemond, l-a chemat pe

Isac Kontostephanos şi, numindu-1 mare duce al flotei, l a

trimis la Dyrrachium, ameninţîndu-1 că-i va scoate ochii

dacă nu se grăbea să ajungă acolo înainte ca Bohemond să

treacă în Ulyricum. Trimitea totodată necontenit scrisori!

nepotului său Alexios, guvernatorul Dyrrachiumului2, ca!

•'         -■ -        '■'<

1 Episodul revoltei lui Taronites a dat naştere la numeroase ] discuţii în literatura de specialitate, tocmai pentru că Ana Comnena! 11 prezintă foarte vag. Unii cercetători (G. Buckler, N. Adonti) s-au întrebat dacă nu cumva Ana confundă pe Grigore Taronites cu Grigore Gabras. Liubarski, n. 1271, prezintă critic, detaliat, stadiul actual al problemei

« Cf. Dolgcr, 1225 (prin septembrie 1105). Dar, observă Lin- barsto, 1273, Alexios a fost numit duce după luna septembrie 1105 (cf. Alexiada, XII, IV, 3), iar Kontostephanos a fost numit mare duce al flotei în octombrie 1107.

f ri.i îndemne, spunîndu-i să vegheze fără încetare şi să dea I aceleaşi ordine şi paznicilor ţinutului dinspre mare, pentni ca să nu-i scape traversarea lui Bohemond, ci să-t fie de îndată anunţată printr-o scrisoare. 2. Acestea au fost măsurile luate de împărat; Kontostephanos nu avea altceva de făcut decît să supravegheze cu grijă strîmtoarea Longo^ bardiei şi să închidă drumul vaselor pe care Bohemond avea să le trimită la Dyrrachium ca să-i ducă bagajele din- tr-o parte în alta, pentru a nu îngădui nimic să-i vină din Longobardia; dar, plccind, el nu cunoştea drumul cel mai Huşor pentru cei ce trec        din        această        ţară în IUyricum. Nu

|        numai aceasta,, dar a călcat        ordinele        primite, şi a trecut la

r Hydrius, o cetate aflată pe coasta Longobardiei. Această j cetate era apărată de o femeie, de mama lui Tancred, după 1        se sPunea- dacă era        sau        nu sora        lui Bohemond, despre

care am vorbit atît de        des,        nu pot        să spun cu siguranţă,

nici nu ştiu bine dacă Tancred se înrudea cu Bohemond prin tată sau prin mamă. 3. Ajungînd acolo şi ancorînd coiăbiile, el a început să atace întăriturile, fiind aproape gata să ia în stăpînire acest loc. Bar femeia care se afla Înăuntru era înţeleaptă şi hotărîtă la fire şi, văzînd aceasta, cînd au ancorat corăbiile. _ acolo, a trimis imediat un • sol unuia dintre fiii ei, pentru a-1 chema în grabă. în vreme ce Întreaga flotă era încrezătoare, câ 'şi cum cetatea ar fi fost deja în mîmile lor, şi cu toţii îl aclamau pe împărat, această femeie, în împrejurarea grea în care se afla le-a poruncit, locuitorilor să facă acelaşi lucru. Totodată a trimis soli la Kontostephanos, recunoscîndu-se vasala împăratului şi fă- „ăduind să înceapă tratativele de pace şi să meargă la el ca să stea de vorbă, pentru ca acesta să poată spune totul

193

împăratului. Recurgea la aceste stratageme pe*,. 11 pc Kontostephanos să ia vreo hotărîre. socoti ^ X între timp va ajunge fiul ei, va face faţă luptei ^ tragicii, azvîriind masca. 4. Astfel, în vreme ce ’a^îT ^ celor dinăuntru se amestecau cu cele din afară împrejur, pentru că această femeie războinică, aşa cu^ spus, prin vorbele şi făgăduielile ei mincinoase II ami^ Kontostephanos să ia vreo hotărîre, cel pe care îl aşte f a venit întovărăşit de conţi, 1-a atacat imediat pe Kontoste phanos şi l-a învins cu desavîrşire. Căci toţi cei din flotă neştiind să lupte pe uscat, s-au aruncat în mare,- iar sciţii (se aflau destul de mulţi în armata romeilor), cînd a sosit ceasul luptei, se îndepărtaseră după pradă, aşa cum este obiceiul acestor barbari şi s-a întîmplat că şase dintre ei au fost făcuţi prizonieri; aceştia au fost trimişi lui Bolus mond, care, luîndu-i ca pe un bun de preţ, i-a dus îndată cu el la Roma. 5. A juaagwsyd la scaunul apostolic şi stînd de vorbă cu papa1, el şi-a revărsat toată nra_asiipra_ şi a dezvăluit vechea, duşmănie a acestor barbari împotriva neamului nostru; pentru a-i întărită şi mai mult pe italienii din jurul papei, Bohemond i-a adus si p* prizonifiriU sciţi, ca să arate prin aceasta ră împăratul Alexios, 12 sa faţă de creştini, se folosea de barbari pfrr^dinri^' p de îngrozitorii arcaşi călare, care-şi cumpăneau armele şi întindeau arcurile împotriva lor. De fiecare “datăcînd vorbea despre aceasta, îi arăta papei pe sciţii aceia îmbrăcaţi în veşmînt scit avînd, cum e şi firesc, înfăţişare de barbari; numindu-i în sus şi în jos pagini, după obiceiul latinilor, le

laaînrîs numele şi înfăţişarea. Se folosea cu viclenie, pare-se, de «eastă întîmplare din războiul împotriva creştinilor pentru a convinge sufletul arhiereului că avea motive să se înarmeze în faţa duşmanilor romeilor, cîştigînd totodată prin sosirea de bunăvoie a unei mulţimi de- oameni simpli şi proşti. Şi care barbar, apropiat sau depărtaţi nu ar dezerta pentru a lupta împotriva noastră, atunci cînd arhiereul îşi dădea încuviinţarea şi cînd, cu acest motiv, care părea bineîntemeiat, încălecau cu toţii şi se înarmau toţi bărbaţii, toate braţele? Căci papa, convins de vorbele acelui om, i-a dat încuviinţare si i-a îngăduit sa t™*ara în : Illşr- ricum. 6. Să revenim din nou cu istorisirea la subiect; trupele de uscat continuau cu vitejie să se bată; pe ceilalţi războinid îi înghiţiseră valurile mării. Celţii aveau astfel în mîim o victorie strălucită, dar războinicii noştri cei mai. buni, mai ales aceia de cel mai înalt rang, printre care vestitul Nikephoros Exazenos Hyaleas şi vărul său Constantin Exazenos, numit şi Ehikas1, Alexandru Euphorbenos, cel mai viteaz dintre ei, ca şi alţii, la fel, de buni şi de iluştri,- amintindu-şi şi de energia lor impetuoasă, s-au întors, au tras săbiile şi, luptînd cu toate forţele şi cu tot avîntul împotriva celţilor, ducînd tot greul luptei, i-au învins pe duşmanii lor, cîştigînd o victorie strălucită. 7. După aceasta Kontostephanos a prins un moment de răgaz în avîntul celţilor, a ridicat ancora, îndreptîndu-se spre Aulon cu toată flota. Cînd. venise pentru prima dată la Dyrrachium, el înşirase corăbiile de război care se aflau sub comanda sa de la Dyrrachium pînă la Aulon şi pînă la cetatea numită

i Fuseseră, amestecaţi în conjuraţia lui Auemas. mai sus-amin-

tită.

1 Papa Pascal al II-lea (1099 —1118).

1D4

Chitnara,1 Aulonul fiind la o îndepărtare de 100 de stadii de Dyrrachium şi Chimara fiind la alţi 60 de stadiî de Aulon dar acum, ştiind că traversarea lui Bohemond era apropo ată, prevăzînd că acesta va prefera, fără îndoială, să se îndrepte spre Aulon, căci era mai scurt de navigat pînă la Aulon decît pînă la Dyrrachium, că va trebui, aşadar, sl întărească apărarea Aulonului, a plecat împreună cu cefe lalţi comandanţi să păzească cu grijă strîmtoarea Aulonulu}, punind străji pe înălţimea colinei năimită „a lui lasou*! pentru a cerceta marea şi a supraveghea corăbiile. 8. Uh celt, care venea tocmai din Italia pe mare, i-a asigurat că Bohemond era gata de traversare. Aflînd aceasta, cei care se aflau cu Kontostephanos, cuprinşi de teamă la gîndul unei lupte pe mare împotriva lui Bohemond (căci singur acest nume îi îngrozea), s-au prefăcut doborîţi de boală şi că aveau nevoie de o baie pentru a se îngriji. Landulf? comandantul întregii flote, care era îndelung încercat la tot felul de întîmplari pe mare şi în lupte navale, îi îndemna fără răgaz să fie neîncetat cu ochii în patru şi să pîndească cu grijă apropierea lui Bohemond. Oamenii lui Kontostephanos, plecînd de la Chimara pentru a face baie, l-au lăsat de pază pe cel numit al doilea drungar al flotei cu monera „Excussatos"2 în apropierea capului Glossa, care este undeva, nu departe de Aulon. Landulf a rămas la Aulon cu un număr destul de mare de corăbii.