II.

IiHhvpttndu -m*> tprr- Tlipwulonlc. cum nnlik(lb mg. tare ni- hcur/.'1'fm do protntlndcMl'iipn» locul <lo adunare, a •-tt'Rlrullt rtfi ţi ilIspnnA Inipclc tu ordine ţie liiptlt, Knlnn^-ip «•nu oprit tnd.iIh şl m-iiii nşcr.nt po unltflţl, cu lolmf/|| tu (rum» ariergarda în m mii, lur în mijloc (alungii războinicilor ţ,) m ine* strălucitoare* (era o privelişte cc Inspira tennift ncniMn itiuluhc a trupelor), unii lîngă- nlţll, cu tin zid de cctatr, S ,u !l S|Mir», vAzîndu-i, ca erau sIa1.11i rlc bronz ţii noi du ţi de metal, nVI stăteau cu toţii nemişcaţi în cîmpic, numai lăncile r;n mişcau ea, şi cum ar fi font dornice »ă atingă rame vie» împăratul, după ce u făcut această aşezare, i-a pu* In mişcare; după ce a încercat felul în care se mişcau, la dreapta şi la «lînga, i-a despărţit pe cei proaspăt recrutaţi de grosul trupelor şi i-a numit comandanţi pe cei pe care li condusese şi îi instruisc el însuşi la exerciţiile militare. Aceştia erau 300; erau cu toţii tineri şi înalţi, cu bărbia abia acoperită de un puf uşor, îndemînatcci la întins arcul şi putcrnld în mînuirca lăncii. Cu toţii laolaltă, cu toate că erau de neam diferit, formau un corp deosebit în armata romeilor, avîndu-1 - strateg pe însuşi împăratul, căci acesta le era şi împărat şi strateg şi dascăl totodată. I-a ales din nou pe cei mai pricepuţi dintre ei şi, numindu-i comandanţi ai acestor unităţi, i-a trimis în văile. prin care urma să treacă armata barbară. Iar el s-a aşezat pentru iernat la Thessalonic. 2. In vreme ce, aşa cum am spus, tiranul Bohemond cu flota sa de temut trecea din Italia pe pămîntul nostru, aducînd toată armata francilor pentru a ataca ţinuturile noastre, el s-a în- ■ dreptat în ordine de luptă spre Epidamnos, pentru a-1 cuceri 1jarfl putea; /iacă nu, avea de glnd să dl** f „ primul        maşini de asediu şi cu batiste, Acesta

L,l/fitfw«^/r 'i'jnî; şi-a iiştîxat tabăra în faţa porţii ce r/»/ flja<i«r' ,i,:^        cj^ deasupra căreia se afla un călăreţ

jp JiKliidoîi        rccunoaţflerea Jocurilor, a început a*»

L|o brotm (J|Uj pîn/i la «fîrşitul iernii şi-a făcut planuri ujyj. Ite ia        undc        putea        fi        atacat        Dyrrachium; cînd

a căuta uţ surîdă , după cc s-a terminat travew [ **111,1        .1ualc. a dat foc corăbiilor carc-i aduseseră

i igrca li upuJC/i

bagajele, caii şi războinicii, atît dintr-o socoteală de strateg, ca k împiedice armata s& privească spre mare, cît şi silit do flota romcică, şi nu s-a mai gîndit apoi dccît la asediu. 3. Mai în Ui, dispunînd de jur împrejur trupele barbare, a Început să-i liărţuiască, trimiţînd unităţi ale armatei fran* oilor (arcaşii armatei romeilor răspundeau trăgind asupra lor cînd de pe turnurile Dyrrachiumului, cînd de departe)! Intr-un cuvînt ataca şi era atacat. A cucerit Pctrula2 şi cas-i trul numit al lui Mylos, aflat dincolo de fluviul DcaboJisJ alte asemenea puncte, care se găseau în împrejurimile Oyr? Jiacliiimuilui, au căzut şi ele în mîna lui, după sorţi*- războia*! lui. ia vreme ce talentul său de comandant făptuia aceste lucruri, cu calităţile sale de constructor făcea totodată maşini de război cu turnuri şi berbeci, adăposturi pentru apărarea celor ce ridicau metereze şi săpau; lucrînd toată iarna şi toată vara, prin ameninţări şi prin exemplul său, ajunge să-i sperie pe oameni. 4. Totuşi, nu putea să zguduie puterearomcilor; spre nenorocirea lui, avea şi greutăţi de aprovIziV nare. Căci tot ce adunase mai înainte din pustiirea împreju. rimilor Dyrrachiumului fusese consumat şi era despărţit de locurile unde spera să-şi găsească provizii de către armata romeilor, care ocupase înaintea lui văile, defileele şi chiar marea. A început o foamete grozavă, de pe urma căreia au pierit şi cai şi oameni, caii neavînd furaj, iar oamenii hrană, în afară de acestea dizenteria a început să secere şi ea în rîndurile armatei barbarilor; părea că se datorează lipsei de hrană, adică de mei, de fapt însă, pedeapsa divină s-a abătut asupra trupelor sale nenumărate şi de neînfrînt şi i-a lovit de moarte, unii după alţii.