VII

Abia a avut împăratul răgaz să zîmbcască la auzul isprăvilor Cantacuzinului, cînd a venit o altă ştire îngrozitoare despre măcelul de nedescris al trupelor romeilor pe care lc comandau Kamytzes şi Kabasilas. Totuşi, împăratul nu s-a lăsat .nicidecum copleşit, deşi era îndurerat pînă In adîncul sufletului şi tulburat; plîngeamoartea lor şi vărsa lacrimi şi pentru soarta fiecăruia. L-a chemat pe Constantin Gabras, un bărbat iubitor al lui Ares, care era numai foc împotriva duşmanilor şi l-a trimis în cetatea ca < I numele Petrula, pentru a recunoaşte pe unde trecuseră celţiiîn văi, înainte de a face acest măcel, ca şi pentru a le dica trecerea de acum înainte. Gabras fiind însă nem ?** mit şi chiar jignit de acţiunea pe care trebuia să o facă / i acesta era un om cu o foarte bună părere despre sine şi dorea să i se încredinţeze numai treburi importante), râtul l-a trimis imediat cu o mie de războinici foarte bunj pe Marianos Maurokatakalon, soţul surorii cezarului m^i un războinic foarte viteaz, care dovedise aceasta într-o ţime de încercări' şi care era foarte iubit de împărat. Le., mai adăugat şi un număr mare de oameni care se aflau slujba • porphyrogeneţiloţ: şi a cezarului meu, nerăbdător să lupte. Totuşi, nici acesta nu era mulţumit de treaba care f se încredinţase, dar s-a dus în cortul lui, ca să se gîndească. Spre mijlocul gărzii de noapte soseşte însă o scrisoare d? la Landulf, care se afla împreună cu thalassocratonil Isac Kontostephanos, în legătură cu Kontostephanii,. Isac fratele său Ştefan, şi cu Euphorbenos, pe care ii mvinuiat că păzesc prea delăsător strîmtoarea Longobardiei şi coboară uneori la ţărm pentru plăcerea lor, mai adăugind scrisoare şi acestea: „Tu, împărate, poţi să-ţi foloseşti toate forţele şi toate planurile ca să stăvileşti atacurile şi incursiunile celţilor, dar între timp, prin lipsa lor de curaj şi chia de grijă pentru paza strîmtorii Longobardiei, cei ce vor treacă la Bohemond şi să-l întărească, pot s-o facă. Căci ultimul timp, oamenii din Longobardia, care traversau să se alăture lui Bohemond, pîndind un vînt favorabil pen- tifti a trece din Longobardia în Illyricum (vînturile calde din sud sînt prielnice, iar cele din nord sînt neprielnice) Înălţat pînzele ş£ au trecut cu curaj în Illyricum. Dar m 1 Marianos era cumnatul cezarului Xikephoros Bryennios.I ide sud care suflă cu putere, nu i-a lăsat cu nici un chip T ancoreze la Dyrrachium şi i-a silit să meargă de-a lungul

• ■                «astei Dyrrachiumului, pînă la Aulon. Acolo au descărcat

• ■                novară lor grea şi i-au trimis lui Bohemond întăriri, precum

• ■                şi provizii. Apoi au făcut mai multe tîrguri pentru ca celţii

• ■                să poată lua din belşug ceea ce le trebuia pentru hrană.“ 3. I Împăratul, plin de mînie, l-a mustrat aspru pe Isac şi, cu

• ■                ameninţări pentru eventualitatea ca nu se va îndrepta, l-a

I silit să stea de pază fără răgaz. Totuşi, stăruinţele lui Kon- V lostephanos nu s-au arătat încununate de succesul dorit (căci, I deşi încercase o dată şi chiar de mai multe ori să oprească trece- I rea celor ce veneau de jos spre Illyricum, nu reuşise în intenţia I sa, ajungînd în mijlocul strîmtorii, îi vedea înaintlnd cu toată f viteza, în vreme ce el nu era în stare să lupte în acelaşi timp şi [ cu celţii şi cu vîntul, pentru ca avea vîntul în faţă. Nici [ c^ar Hei cule nu putea lupta cu doi, se spune; şi astfel a l        să        o        pornească înapoi din cauza vîntului, mîniin-

du-1 pe împărat). 4. Căci, văzînd că Kontostephanos nu putea duce flota romeilor acolo unde era nevoie şi că de aceea vuiturile de sud erau pentru el o piedica, înlesnind în schimb trecerea celţilor, a desenat o hartă a coastelor Longobardiei şi lUyricumului, cu porturile care se află de fiecare parte şi i-a trimis-o lui Kontostephanos, arătîndu-i în scris unde să-şi ancoreze corăbiile şi din ce loc putea să plece cu vînt prielnic împotriva celţilor care făceau traver

î

mai treceau spre IUyricum cu un mare convoi, suflu vînt prielnic, i-a întîmpinat în mijlocul strîmtorii; au ^ foc cîtorva din corăbiile-pirat şi au scufundat o mulţimi mai mare cu vîslaşi cu.tot. 5. împăratul nu aflase încă acesf lucruri cînd, cu gîndul la ceea ce scrisese Landulf şi cj^ guvernatorul Dyrrachiumului, şi-a schimbat părerea şi l chemat imediat pe Marianos Maurokatakalon, despre care am amintit1, l-a numit comandant al flotei şi a încredinţat altuia grija Petrulei. Acesta a plecat şi,- în.tîlnind din intim, plare corăbiile de urmărire şi de transport ale piraţilor, care treceau din Longobardia pentru a merge la Bohemond, * pus mîna pe toate împreună cu nenumăratele provizii ca care erau pline. A stat de-atunci de veghe în strâmtoarea aflată între Longobardia şi IUyricum şi nu i-a mai lăsat de fel pe celţi să treacă spre Dyrrachium.