VIII
Împăratul, care se afla în tabără la poalele defilee- lor de la Deabolis, îi oprea pe cei ce se gîndeau să fuga la Bohemond şi trimitea soli, la fel de numeroşi ca fulgii de zăpadă, celor ce apărau defileele, sugerîndu-le cîţi soldaţi să trimită fiecare, din cîmpia de la Dyrrachium împotriva lui Bohemond şi ce tactică de luptă să folosească cei ce vor coborî ca să se bată: cel mai des să dea atacuri de cavalerie, apoi să se întoarcă şi să facă această manevră de mai multe ori la rînd, trăgînd cu arcul; cei ce purtau lănci trebuiau să vină pe la spate, mergînd încet pentru ca,, daca arcaşii dădeau îţiapoi prea brusc, să-i poată apăra şi totodată să-l poată lovi pe celtul ce le va cădea în mîini. Le dăduse săgeţi din belşug şi le poruncise să nu Ie economisească, trâ> gînd mai degrabă asupra cailor declt asupra cclfilor. sici
1 Cf. Alexiada, X, VIII, 3.
Wia cu armurile lorjUu tmâfle de zalc erau £££■—-'— Astfel ca socotea că
rost să tragă asupra lor.12.
I Arin» de apărare al —-—m
zaie care se prind unele de altele şij
atlt de bun7 încît poate să abată o săgeata şi să apere ; trupul războinicului. în afară de aceasta, pentru apărare mai au un scut, nu rotund ci alungit, foarte .lat în sus şi terminat fntr-un vîrf; pe dinăuntru pare uşor curb, dar pe dinafară este şlefuit şi lucitor, cu o ridicătură de bronz strălu- Icitoare. Astfel că orice săgeată, fie ea scită său persană, sau...
I trimisă de un braţ cfc uriaş;este respinsă de acest scut înapoi Fspre cel ce a trimis-o. 3. De aceea, după părerea- mea, îm- F paratul, care cunoştea armele celte şi tirul nostru cu arcul, I le-a poruncit să nu se îngrijească de oameni, ci să atace mai bine caii, ţintindu-i cu săgeţi, pentru ca, pierzîndu-şi echi- Kbnil, celţii să fie uşor de prins. Căci un colt călare este de neînfiiiit si poate străbate chiar pînă la zidurile Bahilonu- P dar, cînd descalecă. este la bunul plac al oricui vine. 4. împăratul, cunoscînd starea proastă a celor ce îl însoţeau,- qu voia să treacă defileele, deşi în sinea lui ardea de dorinţa fierbinte de a da cu Bohemond o mare luptă, aşa cum ne povestea nouă odinioară. Căci. atunci cînd era vorba despre luptă, era mai tăios ca oricare sabie, stăpîn pe sirie_şi gata de acţiune; dar întîmplările care îi tulburau sufletul stăteau în calea dorinţei lin. 5. Bohemond era cu adevărat amenin- tat atît pe uscat cîţ fi pe apă (împăratul stătea ca un spec-
11 ,jh ttt p 114. atrage şi aici atenţia asupra/ asemănării /Un f rr- n aratiunile de bătălii ale Anei Comnena şi recomandările Ua^lofdo strategic 5i tactica taanUne.
229tator, privind la cele ce se petreceau în cîmpia Ulyricuinu. lui, deşi cu tot sufletul şi cu toate gîndurile era cu soldaţii săi şi lua parte la încercările şi la greutăţile lor, dacă nu chiar mai mult, s-ar putea spune, căci îi îndemna la cioc. nire şi la lupte pe comandanţii pe care îi pusese în defila şi pe creste, spunîndu-le în cel fel să-i atace pe celţi; iar Ma- rianos păzea trecerile strîmtorii dintre Longobardia şi Illyri. cum şi nu lăsa să treacă nici corăbiile cu trei catarge, nici pe cele mari, de transport, nici bărci uşoare cu două vîsle, care ar fi vrut să ajungă la Bohemond). Acum, cînd acela nu mai avea nici proviziile care'îi veneau pe mare, nici pe cele pe care le putea găsi pe continent, văzînd că războiul era dus jcu o mare pricepere (căci de cîte ori ieşeau oamenii din tabără pentru a adună furaj sau alte provizii, sad pentru a-şi adăpa caii, romeii cădeau asupra lor ucigînd o mulţime, astfel că, treptat, armata sa se împuţina), a trimis soli guvernatorului Dyrrachiumului, Alcxios, pentru a se interesa de condiţiile de pace. 6. Unul dintre conţii lui Bohemond, Guillaume Clareles, de neam nobil, văzfnd că armata celţilor pierea de foame şi de boală (căci o boală grozavă se abătuse asupra lor de sus) s-a hotărît să se salveze şi a fugit la împărat cu 50 de cavaleri. împăratul l-a primit cu bunăvoinţă, lntrebîndu-1 despre Bohemond; afllnd că foametea îi nimicea armata şi că ei se aflau în situaţia cea mai grea, l-a cinstit apoi pe“ acesta cu titlul de nobilissi- mus şi l-a răsplătit cu daruri şi multe onoruri. Fiind încu- noştinţat din scrisorile lui Alexios că Bohcmonrl fj frimriryace împăratul s-a gîndit că în juru-i se punea
0. 0 ^Trcalfcite un^comploMmpotriva lui şi, fiind mereu
I în primejdie din pricina alor săi
I a duşmanilor din afară,'a socotit că numai putea lupta I multă vreme cu ~amîndduă mîinile şi împotriva langr^ şi I împotriva altora; de voie, de Nevoie, cum se spune, s-a gîri- I jit să primiască pacea cu celţii şi să nu respingă propune- I rile iul Bohemond, teinîfidu-se sa meargă jnai departe, pen- I tm motivul pe care l-am spus mai sus. 7. De aceea a rămas
• ■ unde se afla pentru a face faţă din amîndouă părţile, tri-
• ■ miţîndu-i vorbă guvernatorului din Dyrrachium, prinţr-o
• ■ scrisoare, să-i răspundă lui Bohemond astfel: „Ştii bine V cum m-am înşelat adesea, încrezîndu-mă în jurămintele şi I rorbele tale. Dacă legea sfîntă a-Evangheliei nu ar porunci I C^cştihilor să-şi ierte toate unii altora, nu mi-aş fi plecat [ ureclica la vorbele tale. Totuşi, e mai bine să fiu înşelat de- | cît să-l. nesocotesc pe Dumnezeu şi să uit de legile sfinte.
I Din acest motiv nu resping cererea ta. Dacă vrei, aşadar,-
| cu adevărat pacea, dacă deteşti fapta fără minte şi fără l rost pe care ai început-o şi dacă vrei să nu te mai distrezi f vărsînd sîngele creştinilor, nu pentru ţara ta sau pentru creştini, ci doar pentru plăcerea ta, cum distanţa între noi e mică, vino aici cu cine vei dori. Şi fie ca voinţele noastre să cadă la înţelegere asupra celor pe care le dorim, iar dacă nu, oricum, aşa cum am hotărît, te vei întoarce, nevătămat în tabăra ta/'*■byrrachium şi nici nu ai dobîndit vreun folos pentru tine IdbenTru/i tăi. Dacă nu vrei ca tu să fii pentru totdeaună cauza nimicirii tale, precum şi a neamului tău, vino fără [teamă la mine, împăratul; îmi vei spune ce doreşti şi vei asculta şi ce socot eu de cuviinţă. .Dacă gîndurile noastre ■aseamănă, va fi spre lauda Domnului, dacă nu, te voi [laşa să pleci înapoi în siguranţă, la tabăra ta. Iar aceia dintre ai tăi care vor vrea să se închine la sfîntul mormînt vor Iii sub, protecţia mea, iar .cei care vor prefera să se întoarcă 1 ţn ţara lor, vor avea parte din belşug de daruri din partea mea şi vor fi trimişi la casele lor/* 4,—Celălalt le-a răspuns iastfel: „Acum ştiu cu adevărat că împăratul mi-a trimis oameni pricepuţi care să transmită şi să primească cuvin- Iţele noastre. Va cer să-mi garantaţi pe deplin că voi fi pri- jmit cum se cuvine de către împărat; la şase stadii depăr- ■tare vor veni în întîmpinarea mea cele mai apropiate dintre Irudele sale de sînge şi, cînd voi ajunge la cortul împăratului, cînd să intru înăuntru, împăratul însuşi se va ridica de Ipe tronul său pentru a mă primi cu cinste, fără să aducă rae fel vorba despre înţelegerile noastre dinainte şi fără să [mă judece in nici un fel; voi fi pe deplin liber să vorbesc Icum voi vrea şi despre tot ce voi vrea. Pe lîngă aceasta mă [va prinde de braţ şi mă va aşeza la loc de cinste; voi intra [cu doi purtători de arme, fără să-mi plec genunchiul sau să lînclin capul în faţa împăratului semn de adoraţie/'1 5. Auzind acestea, solii de care am vorbit /nai sus nu au primit ca împăratul să se scoale de pe tronul său împărătesc şi au respins această dorinţă a sa, care li se părea exagerată;
ca aceştia, deşi Eteri, să fie păziţi de conţii sâTt* pînă cînd se va întoarce; căci altfel.nu îndrăzneţ ^ la împărat. împăratul i-a chemat atunci pe Marino* « tanul şi pe francul Roger, vestit pentru Curajul lui, cumpătaţi, buni cunoscători ai obiceiurilor latinilor^ Constantin Eupborbenos (acesta avea atît forţă fizici ^ şi mult curaj şi nu dăduse niciodată greş în treburile pe i le poruncise împăratul) şi pe un oarecare Adralestos, Cai£ cunoştea limba celtă; i-a trimis pe oamenii aceştia, aşa cm s-a spus, la Boliemond, ca să-l grăbească în fel şi chip şi ^ Convingă să meargă de bunăvoie la împărat, ca să-i spună ce vroia şi ce cerea de la el: dacă cererile lui aveau să fie pe plac împăratului, negreşit. că le va obţine, iar dacă nu; se va întoarce teafăr la tabăra sa. 2. După ce le-a spus aceste lucruri, împăratul i-a lăsat să plece şi ei au pornit către Boliemond. Aflînd de sosirea lor, de teamă ca aceştia să nu observe decăderea armatei sale şi să nu-1 încunoştinţeze pe împărat, el a plecat călare în întîmpinarea lor, departe de tabără. I-au spus atunci ce-i transmitea împăratul: „împăratul, au spus ei, n-a uitat de fel făgăduielile şi jurămintele care i s-au făcut, nu numai de către tine, dar de către fiecare din conţii care au trecut odinioară. Vezi şi tu că nu ţi-a mers bine, călctnd aceste jurăminte/* Auzind acestea, Bohe- mond i-a oprit: Ajunge, despre aceasta. Dacă aveţi să-mi
spuneţi altceva din partea împăratului,- acel lucru vreau sa-1 ascult.“ 3. Solii au răspuns: „împăratul, care doreşte salvarea ta şi a armatelor tale, îţi trimite vorbă prin noi Ştii bine Că. cu toate ostenelile, nu ai put.it ^uedri oraşul
232
I RnhpmoQd refuză, aşa-numita proskynesis, act de adorare V» a împăratului cu totul potrivnic mentalităţii leudalG'TOcciclentale.
2331|§1
x mrespins nu numai această cerere, ci şi pe aceea a pleca genunchiul şi de a nu-şi înclina capul în semn raţie a împăratului. Gît despre faptul ca rudele anT S ale împăratului să vină în întîmpinarea lui la oarecar?? tanţă, ca să-l primească atunci cînd va merge la cu cinstire şi cu preţuire, ca el să fie însoţit de doi cavai şi ca împăratul să-l prindă de braţ şi să-l aşeze laloc decinst acestea nu le-au respins. 6. După ce au purtat aceste tative, s-au despărţit şi solii s-au dus acolo unde li se gătise să doarmă, păziţi de o sută de străji1, pentru a putea da seama de starea armatei, ieşind în timpul nopţii şi pentru a nu avea de aceea mai puţin respect pentru e\
A doua zi, acesta, cu 300 de călăreţi şi cu toţi conţii, ^ îndreptat spre locul unde stătuseră de vorbă în ajun cucei despre care am vorbit; apoi, împreună cu şase nobili a mers la soli, lăsîndu-i pe ceilalţi pe loc, pînă la întoarcerea sa. I Rcîncepînd discuţiile din ajun, cum Bobemond insista, conte de neam foarte ilustru, pe nume Ubos, i-a spus M
Bobemond: „Nici unul dintre noi, cei chemaţi să luptam 1 aCum \audmdu-sc că răstoarnă \cA pămmtul anim max- cu împăratul, n-a lovit încă pe nimeni cu lancea. Lasă vorbi,» \mdu-srşT ptostemmdu-se în ţarină si aceasta mai ales a-- trebuie ca pacea să ia locul războiului“ Au început apo\| \nncV cîndlntilneşte iiri mai tari declt el. Solii nu i-au îngă- discuţii lungi între cele două tabere,^ căci Bobemond ml duit să-şi dtK^hnata'la o depIrSre mai mare de 12 stătea că este umilitor pentru el să nu ciştige tot ce ceruse mai1 du: „Bacă vrei, i-au spus ei lm Bobemond, venim şi noi cu înainte solilor. 8. Aceştia au încuviinţat unele din ceienfel ttae să vedem locul.“ Bobemond încuviinţînd, ei i-au înşti- bii, pe altele respingîndu-1*, şi Bobemond s-a lăsat convins;| ^ţat imediat printr-o scrisoare pe cei ce păzeau defUeele sa de voie, de nevoie, cum se spune, le-a cerut să-i garanteze cu jurămînt că va fi primit cu cinste şi că dacă împăraţii ’ nu va fi de acord cu doleanţele sale, va fi lăsat să plece incăci apariţia lui trezea admiraţie şi faima lui sau ^reC^ descriu mai amănunţit înfăţişarea acestui jnajt jncît îi întrecea aproape cu un cot
xîos, îmi sebastocratorului Isac şi i-a anunţat împăratului cu privire la el şi la căpeteniile coborîseră cu el. Cei“ de acolo nu puteau să se plece îQ întăriturilor din pricina unei vechi invenţii a împărat i* făcută la crenelurile Dyrrachiuinului. Se puseseră cu • cepere în jurul crenelurilor din castra seînduri neprin^ cuie, într-adins înfipte astfel pentru ca, dacă latinii încţt cau din întîmplare să se urce cu scări, odată pe crenel^ să nu-şi mai poată păstra echilibrul şi, alunecînd cu sefo durile, să cadă înăuntru, aşa cum am spus.-. Euphorbenoj a stat aşadar de vorbă cu ei, le-a adus la cunoştinţă pori®, cile împăratului şi lera dat din plin curaj; dujiă ce s-ain(e. resat -şi de starea "cetăţii şi şi-a dat seama că era într-o situa- ţie foarte bună, avînd destule provizii şi nefiind lovită de v tot ce pusese la cale Bohemond, s-a . întors la acesta, care îşi şi mutase tabăra în locul dorit şi a pornit cu el la dru® către împărat. Ceilalţi soli, aşa cum se -înţeleseseră, au râ. mas cu cei care erau cu Guy. 2. Katakalon I-a trimis înainte pe Manuel de Modena, unul dintre slujitorii cci mai credin* cioşi şi mai buni, ca să-i dea de veste împăratului despre sosirea lui Bohemond. Cînd acesta a ajuns în apropierea cortului împărătesc1, ’a fost primit cu tot fastul, întocmai aşa cum se. înţelesesem solii cu el. Cînd a intrat, împăratul a întins mîna ca să i-o apuce pe a sa şi, adresîndu-i vorbe de bun venit, după obiceiul împăraţilor, l-a aşezat aproape de tronul. împărătesc. 4. Ca să vorbim pe scurt, nu s-a mai văzut niciodată pe pamîntul romeilor un asemenea om, bar-
• ot larg Şi I
P prea gras, ci desăvîrşit proporţionat, ca să spunem f o*05’ ?lClg canonul lui Polyclet ; avea mîini puternice şi era ; jnfipt pe picioare, cu gîtul şi umerii solizi. Părea uşor |*b'ne, • t pentru cine îl privea cu atenţie, nu din pricina
înCovoi‘“ I
[ uncil
- SI DuPă Zonaras XYIII, 25, Alexios ar fi venit de laTessalonic Deaboli3.eea' 4}**iada rezultă însă că Întrevederea a avut loch
C^lea foarte aibă, dar pe faţa sa albul stătea alături de tran- [ Jjafiriu. Părul îi era blond, fără să-i cadă pe umeri ca celor- . jalti barbari, căci nu-i plăcea părul lung, ci îl purta tăiat pînâ la urechi. Dacă barba era roşie sau de altă culoare, n-aş , putea să spun căci briciul trecuse peste ea, lăsînd o piele 9 ■ ia fel de netedă ca marmora, totuşi părea să fie roşie. Ochii săi albaştri dovedeau în acelaşi timp curaj şi demnitate. Nasul şi nările respirau aerul în libertate, pieptul era pe potriva nărilor şi nările pe potriva pieptului său larg. Căci pîin nări natura- a lăsat drum deschis aerului care iese în- fierbîntat din inimă. 5. Avea un anume farmec acest om, urîţit însă de trăsături neliniştitoare ce emanau din toată •fiinţa_Jiii. Căci omul acesta era în totul aspru—şf sălbatic, atît prin mărimea cît şi prin privirea sa, pe cît se pare, şi chiar rîsu-1 său îi făcea pe toţi să tremure. T. riţp suflet, era astfel făcut îneît curajul şi dragostea se întîlneau m el, încli- nî nd amîndoua spre război. Avea minte suplă. încercată, plina de viclenii la tot pâisul. Vorbele—lui erau, socotite şi răspunsurile tnţotdeauna cu două înţelesuri. Omul acesta** .. • * » “ uc pr0t)ri ■ w* ,
sa conştiinţă, s-a ferit cu grijă să răspundă în • vreun I lat. ^ .
care îi întrecea pe alţii într-atît de mult nu decît de împărat în soartă, în darul vorbirii si toW» şiri date de natură.
