II

Nu trecuseră încă trei zile şi slujitorul care avea în ■grijă camera de dormit împărătească a intrat în zori şi s-a ■apropiat de patul împăratului. Atunci împărăteasa, trezin- Ru-se şi vazîndu-1, i-a spus: „Ne anunţi un atac al turcilorP Cum acela i-a răspuns că ajunseseră de-acum la fortăreaţa Inumiţă a lui Gheorghe, ea i-a făcut un semn cu mîna să păs- [ treze tăcere, pentru a nu-1 trezi pe împărat. Acesta, deşi auzise vorbele lor, şi-a păstrat acelaşi chip şi aceeaşi linişte; cînd a răsărit soarele s-a apucat de treburile lui obişnuite.cufundat în întregime în prevenirea j ericolului. înainte de a fi trecut ora a treia, a venit de acolo un alt crainic, spunînd că barbarii erau acum aproape. împărăteasa era alături de împărat şi deşi, fireşte, îi era teamă, aştepta hotărîrea împS. râtului. La vremea cînd împăraţii se duceau la masă, a venit un al treilea crainic, plin de sînge şi, aruneîndu-se la picioarele împăratului, s-a jurat că pericolul este deasupra cape. telorlor şi că barbarii erau pe urmele lui. 2. împăratul i-a Îngăduit atunci împărătesei să se întoarcă în Bizanţ. Aceasta,- deşi era îngrozită, şi-a ascuns teama în adîncul inimii şi nu a trădat-o nici prin vorbe, nici prin înfăţişare. Avînd o fire curajoasă şi hotărîtă, ea, asemenea acelei femei cîntate de So- lomon prin Proverbe1; nu a lăsat să se arate nimic din ceea ce'e propriu femeilor, nu a făcut nici un pas care să vădească frică, aşa cum fie vedem de obicei pe femei suferind cînd află o veste înfricoşătoare. Culoarea feţei lor le trădează groaza din suflet şi adesea scot vaiete de jale, ca şi cum primejdia care le ameninţă e aproape. Deşi împărătesei îi era frică, frica pe care o simţea era pentru împărat, căci se temea să nu i se întîmple lui ceva pe neaşteptate şi numai în al doilea rînd se temea pentru propria ei fiinţă. Astfel, în aceste împrejurări'ea nu a avut nici o manifestare care să nu fie demnă de curajul ei; şi-a luat rămas bun de la împărat, deşi fără voie, întoreîndu-se de mai multe ori ca să-l vadă, dar privind în pămînt şi stăpînindu-se, pentru că se despărţea fără voie de' acesta. De acolo a coborît la mare, s-a urcat pe monera împărătească şi a pornit de-a lungul coastei Bithy- niei; fiind prinsă de o furtună, a acostat la Helenopolis* şi

cîtva timp. 3. Acestea fie spuse despre Augus-

BPPfrnpârâtul, împreună cu soldaţii care-1 însoţeau şi cu cei 1**’ piati, s-a înarmat imediat. Au încălecat si au pornit cu i g.. sp;c Niceea. între timp barbarii făcuseră prizonier un ■ aJan şi» afiîncfde la acesta că împăratul se îndrepta împotriva I ]0r s-au întors şi au luat-o la fugă pe potecile pe care veniseră. I par Strabobasilios şi Mihail Stypiotes (să nu se creadă, la i aUzul numelui de Stypiotes, că e vorba de acel mixobarbar, Jcâci acela era un sclav cumpărat de celălalt şi a fost mai ( tirziu dat în dar împăratului de către stăpînul său, ci de un lom, din nobilimea cea mai bună), soldaţi foarte buni şi care dobîndiseră de. mult faimă, erau aşezaţi pe culmile munţilor ■Ghcrmioi şi păzeau drumurile dimprejur, cu gfndul că poate cumva, cădeau^din întîmplare barbari în plasa lor, prinşi |ca animalele sălbatice; aflînd de apropierea turcilor, ei au ttoborît la cîmpiile numite... i-au atacat pe'duşmani şi, dînd 0 luptă aprigă, i-au- învins cu desăvîrşire. 4. împăratul s-a

(

I dus între timp să se aşeze în fortăreaţa lui Gheorghc, cea de ■multe ori pomenită, şi apoi, de acolo, la mica aşezare numită Ide localnici Săgudaî1, dar nu i-a întîlnit pe turci; aflînd de Înfrângerea lor de către războinicii curajoşi pe care i-am numit, Stypiotes şi Strabobasilios, a lăudat vitejia înnăscută hi victoria romcilor şi apoi şi-a aşezat tabăra într-un loc în [afara acestei întărituri. A doua zî, coborînd la Helenopolis, a găsit-o pe împărăteasă, care se afla încă acolo, căci nu se putea călători pe mare. I-a istorisit ce se întîmplase cu turcii, cum aceştia, dornici de izbîndă, ajunseseră la înfrîngere şi

1 Identificarea acestei localităţi a stîrnit discuţii Intre învă- . j iuburski, n. 1498, opinează că ar fi vorba de o aşezare de la nord do Niceea.

303cum, în Ioc să învingă, aşa cum credeau, .fuseseră înving descoperiseră contrariul a ceea ce aşteptau. După ceaclii/ rat-o de o mare grijă', el s-a îndreptat apoi spre Nfoct

5. 5.                Acolo a aflat însă de năvala altor turci şi a venit la Lopâ* dion unde a rămas număr puţină vreme căci, aflînd că o ar. mată numeroasă de turci era în drum spre Niceea, s-a fo. dreptât Împreună cu trupele sale spre Chios şi apoi, fiind înştiinţat că duşmanul înaintasei toată noaptea aceeaşi** Niceea, . a ridicat tabăra de acolo .şi a pornit prin Niceea că. tre Miskura. Iii acest ţinut s-a încredinţat că grosul armatei turcilor încă nu ajunsese şi că numai cîţîva oameni, trimişi de MonolJrkosf se aflau la Dolylos şi în împrejurimile Niceei "pentru a-i pîndi mişcările armatei şi a-i trimite încontinuu veşti lui Monolykos asupra ei; l-a trimis laLopadionpeLcon Nikerites împreună cu trupele de sub ordinele lui, poruncin* du-i să stea de pază fără răgaz, să cerceteze drumurile si să-i dea veşti în scris despre ceea ce află cu privire la turci

6. 6.                A aşezat restul trupelor în locuri potrivite, socotind că este mai bine să nu-şi continue- drumul împotriva sultanului; căci era sigur că barbarii oare scăpaseră aveau să răspîndească printre toţi turcii din Asia ştirea expediţiei împotriva lor şi să spună cum ţi întîlniseră şi îi atacaseră pe romei în diferite locuri, cum ei au rezistat vitejeşte şi cum, înfrînţi, unii au căzut prizonieri, alţii au fost ucişi şi puţini, răniţi, s-au retras; astfel, la vestea apropierii lui barbarii se vor retrage chiar dincolo de Ikonion şi toată strădania sa avea* să fie zadarnică. De aceea, întorcînd frîul, s-a îndreptat prin Bithy- nia spre Nicoijiedia, pentru ca turcii, nemăigîndindu-se la un atac al său, să se întoarcă fiecare ia casele lor. Cînd, prin- zînd din nou curaj, aveau şăse răspîndească iarăşi ca să jefu-

fiască, după obiceiul turcilor şi sultanul Induşi îşi va relua iprimul său plan, el, împreună cu oamenii săi care se vor fi j 0(iilmit puţin între timp, şi cu caii şi animalele de povară care fee vor .fi îngrăşat din acelaşi motiv, nu după multă vreme va porni la luptă împotriva lor cu un avînt şi mai mare şi îi va j ataca cu curaj. 7. De aceea s-a întors în Nicomedia, cum am spus şi, îndată ce a ajuns, i-a trimis pe toţi soldaţii care erau en el în satele din apropiere, pentru ca atît caii cit şi animalele de povară să poată avea hrană din belşug, căci pămîntul Bithyniei dădea iarbă multă, iar soldaţii înşişi îşi puteau aduce pişor din Bizanţ şi din împrejurimi prin golful din apropiere, pot ce le era de trebuinţă; le-a poruncit să aibă cea mai Jmare grijă de cai şi de animalele de povară, fără să le folo- ' şeăscă nici- pentru vînătoare nici pentru plimbare, astfel ca, ■la momentul potrivit acestea să fie în stare să-i poarte cu uşurinţa pe călăreţi şi să le fie de folos în manevrele împotriva K duşm aniloraH