III

Astfel, hotărînd acestea; a rămas acolo ca să-i supravegheze după ce, la oarecare distanţă, pusese oameni de strajă Pe fiecare potecă; avînd de gînit^ă rămînă pe loc mai multe zile» a cliemat-o pe Augusta pentru motivele- pe care le-am , spus de nîai multe ori/ ca să fie alături de el pînă ce se va Ihotărî să pornească marşul asupra .barbarilor şi să plece de acolo. Y'enmd în grabă din Nicomedia, ea a văzut că unii duşmani , ai'împăratului erau foarte bucuroşi de faptul că nu făcuse, ca să spun aşa, nimic, şi că mergeau peste tot spu- nînd aceasta şi şoptind că, în pofida marilor sale pregătiri împotriva barbarilor şi a nume'roăselor trupe adunate, nu izbutise nimic de seamă şi se retrăsese la Nicomedia; cum spuneau aceasta nu numai pe la colţuri ci şi în pieţe, pe străzi

mmm

şi la răspîntii, fără sfială, împărăteasa s-a întristat şi s-a tulburat. împăratul, care prevedea sfîrşitul fericit al expediţiei sale împotriva duşmanilor, fiind încercat în asemenea lucruri, nu dădea atenţie vorbelor acestor oameni şî calomniilor lor, şi ca şi cum totul ar fi fost'un joc de copii, arăta dispreţul cel mai*mare pentru asemenea purtări, bătîndu-şi joc de judecata lor prostească. I-a dat curaj Augustei cu vorbe bine cumpănite, asigurînd-o că tocmai ceea ce răspîndegu aceşti oameni avea să-l ajute spre cea mai mare victorie. 2. Eu socotesc, un act de curaj cînd cineva cîştigă victoria prin înţelepciune, căci avîntul sufletului şi energia sînt de condamnat atunci cînd lipseşte judecata. Aceasta este nesocotinţă, nu vitejie. Căci avem curaj datorită armelor noastre, împotriva acelora pe care îi putem învinge, şi sîntem nesocotiţi faţă de aceia asupra cărora nu putem izbîndi; de aceea, atunci cînd ne ameninţă un pericol şi cînd nu-i putem face faţă, ducem războiul în alt chip şi încercăm să-l învingem pe duşman fără luptă. Prima virtute a comandanţilor este înţelepciunea de a cîştiga fără primejdie victoria: „prin abilitate îl întrece un conducător de cai pe celălalt", spune Homer1. Dealtfel zicala despre -Cadmos vestejeşte victoria plină de primejdii. Mie mi s-a părut întotdeauna că e mai bine să se pună la cale în timpul luptei lucruri ingenioase şi strategice, atunci cînd armata nu poate ţine piept forţei adversarului; astfel, cine vrea, poate cerceta în istorie că o victorie nu se dobîndeşte întotdeauna în acelaşi chip şi prin aceleaşi mijloace ci, din timpurile vechi şi pînă în zilele noastre ea se cîştigă prin tot felul de încercări astfel că, dacă victoria este una, mijloacele prin care o cîştigă

1 Cf. IIiada, XXIII, 318.

306comandanţii sînt multe şi diferite prin natura lor. Unii dintre vestiţii generali din antichitate par să-i fi învins pe duşmanii lor numai prin forţă, dar alţii au folosit adesea şi alte mijloace şi au ieşit victorioşi. 3. Tatăl meu, împăratul, i-a în- frînt pe duşmanii săi uneori prin forţă, alteori folosindu-se de Minventivitatea sa; uneori, chiar în timp ce se băteau, el punea J la cale o manevră iscusită şi, prin curajul său, cîştigă curînd

• ■                victoria. Fie folosindu-se de o stratagemă, fie luptînd cu mîi-

• ■                nile lui, a înălţat adesea în chip neaşteptat numeroase trofee. Ir Dacă a existat vreodată un bărbat iubitor de primejdii, el I a fost acest erou şi puteau fi văzute pericolele ivindu-se ne- v-contenit în faţa sa; uneori le înfrunta cu capul descoperit şi

| mergea pînă în faţa barbarilor, alteori părea că nu vrea să 1 lupte şi se prefăcea că îi este teamă, aşa cum se ivea momentul i şi cum cereau împrejurările. Ca să spun tptulpe scurt, triumfa I cînd fugea şi cîştigă victoria cînd pornea în urmărire; îşi prevenea cînd cădea şi stătea în picioare cînd se clătina, ase- I menea „scaieţilor“ cu trei spini care, în orice fel sînt aruncaţi,' trămîn întotdeauna drepţi. 4. Şi iarăşi, ajungînd aici, rog să

• ■                nu fiu învinuită că sînt surprinsă făcînd apologia lui; am [ răspuns de multe'ori că nu părtinirea pentru tatăl meu îmi V inspiră aceste vorbe, ci însăşi natura întîmplărilor. Căci ce I mă împiedică, în numele adevărului, să fiu în acelaşi timp iubi- I toare faţă de tatăl meu şi faţă de adevăr? Am ales să scriu Io istorie adevărată, a unui om mare; dacă se întîmplă ca [ acesta să fie în acelaşi timp şi tatăl celei care scrie şi ca numele tatălui meu să fie amintit aici, fie, dSr scrierea să se potrivească cu natura adevărului. Căci în alte împrejurări ■ mi-am dovedit dragostea faţă de tatăl meu şi aceasta a făcut ca eu să pregătesc lăncile şi să ascuţ^săbiile oamenilor care

307

20*erau duşmănoşi faţă de mine, aşa cum ştiu toţi cei ce nu sint necunoscători ai faptelor din viaţa mea. Sub veşmîntul isto. riei eu nu voi trăda, cu siguranţă, adevărul. Există un timp al dragostei faţă de tată, şi am făcut aceasta cu curaj, şi există totodată şi un timp pentru adevăr, şi acum, cînd a .venit,, nu aş putea trece peste el.-Dar dacă, aşa cum am spus, acesta dezvăluie şi dragostea pe are o port tatălui meu, nu mă tem de învinuirea oamenilor de a fi ascuns adevărul. 5. Acum însă, scrierea mea trebuie să se întoarcă la subiectul ei. împăratul nu avea altceva de făcut, cit timp cortul său se înălţa în acel loc, decît să înroleze recruţi în toată armata şi să-i înveţe cu grijă cum să întindă arcul, cum să muluiască o lance, să urce pe cal şi să facă diferite mişcări; Si învăţa pe soldaţi noua formaţie de luptă pe care o descoperise el însuşi; cîteodatâ mergea cu ei călare, trecea printre rînduri şi dădea de fiecare dată sfatul de trebuinţă. Dar soarele işi terminase aciim rotirile sale largi şi, trecînd echinoc- ţiul toamnei, se îndrepta spre cercul dinspre miazăzi; timpul acesta i s-a părut bun pentru campanii militare şi, cu toate forţele, împăratul s-a îndreptat direct spre Ikonion, potrivit planului pe care îl făcuse de la început. 6. Cînd a ajuns la Niceea, i-a luat din armată pe soldaţii uşor înarmaţi împreună cu comandanţi încercaţi, dîndu-le ordin să pornească înainte împotriva turcilor în mici cete pentru a aduna furaj şi a întinde curse; dacă Dumnezeu le dădea victoria şi ii puneau pe fuga pe duşmani, aceştia trebuiau să nu-i urmărească prea departe, ci să se mulţumească cu izbînda dobîn- dită şi să se regrupeze în ordine.

/ şi a cărei aşeza reo desena ades pe pergament cînd îşi făcea mplanul(căci nu era necunoscător nici al tacticii lui El ian)1 fşi, rinduindu-şi armata aici, şi-a aşezat tabăra in această ţcîmpie. 7. El ştia din îndelunga lui experienţă că ordinea de lupta a turcilor'nu se aseamănă cu cea a altor neamuri şi rca ei nu se aşază „scut lingă scut, coif Ungi coif, războinic ungă războinic", cum spune Homer;5 la ei aripa dreaptă, tipa. stingă şi centrul se aflau la distanţă unele de altele şi dangele sînt ca rupte,“ ca să zic aşa; astfel, cînd se atacă !Pa dreaptă sau aripa stingă, centrul se avîntă odată cu tot

pcună în text

>CQlit&te situată la est de ;\ iceea. aso situate în zona de confludnţă dintre Chalys şi Sau "ar. ii for grec din secolul I e.n., autor ai unei lucrări de t acriră închinate îny târâtul ui ffaclrian. lliQda, XIII, 191» AJJS 2h.

rire, îl ajunge pe duşmanul său trăgînd cu arcul, iar chi este urmărit, triumfă cu săgeţile sale; trimite o săgeată cart loveşte în zborul ei fie calul, fie călăreţul şi, cînci a fost trasă » de o mînă foarte puternică, aceasta străpunge corpul dintr-o parte în cealaltă, atît de buni arcaşi sînt ei1.8. Ştiind aceasta, împăratul se pregătise şi el şi îşi aşezase falangele astfel ca aceia să trebuiască să tragă spre dreapta, în partea apăraţi de scuturi, iar ai noştri să tragă în stînga. lor, în partea unde corpul este descoperit. Se gîndise că o Asemenea ordine de luptă va fi de neînfrînt şi s-a minunat în faţa puterii ei; astfel, a socotit felul acesta de aşezare ca dat de Dumnezeii şi această ordine adusă de îngeri. Cu toţii erau plini de admiraţie şi de bucurie, încrezători în invenţia împăratului. El se gîndea în acelaşi timp la trupele sale şi la întinderile pe care le avea de străbătut; se gîndea totodată la forţa acestei ordini de luptă şi o socotea de nezdruncinat; îşi punea în ea bune ■ speranţe şi se ruga lui Dumnezeu să Ie împlinească prin fapte.