IV

în această ordine a poposit la Santăbaris2; dintre toţi comandanţii acestei ordini de luptă, l-a ales pe Kamy- tzes şi l-a trimis să atace Polybotos şi Kedrea3 (aceasta 'este o mică aşezare foarte puternică, ocupată de un satrap, pe nume Pucheas)4, ordonînd totodată lui Stypiotes să meargă împotriva barbarilor din ...5 Doi sciţi, care au aflat acest

1. 1                Leit), III. p. 261 susţine că în descrierea modului de rtnduire a oştirii şi de luptă ale turcilor Ana Comnena se inspiră din Tac- ticele lui Leon al Vl-Jea. Liubarski, n. 1508, fără să conteste apropierea, se arată mai sceptic în privinţa unei influenţe a lui Leon asupra Anei.

2. 2                Localitate situată la sud de Nakoleia, pe drumul de la Kotya- ion la Kaborkion.

3. 3                La cca 30 km. vest de Amorron.

* Moravcşik, II, p. 257 se întreabă dacă nu este vorba de un Abu Hayyan ?

5. 5                Lacună în text.

lan, au fugit la Pucheas şi l-au anunţat de atacul lui Kamy- I Ues şi de hotărîrea împăratului. Acesta a fost cuprins de o |are teamă şi, la miezul nopţii, a ieşit de acolo, plecînd |împreună cu cei de un neam cu el. Cînd Kamytzes a ajuns [ J doua zi dimineaţa, nu l-a găsit nici pe Pucheas şi nici urmă Ide turc; deşi a găsit aşezarea plină de pradă, adică vorbesc Ide Kedrea, nti a dat nici o poruncă cu privire la aceasta, \exd era îngrijorat, asemenea vînătorilor cărora le scapă vic- I tima din mîini şi, fără să mai amîne, întoreînd îndată frîul, I a pornit spre Polybotos. A căzut pe neaşteptate asupra aces- | tor barbari,, omorînd un număr foarte mare şi apoi, cu ■pată prada şi cu prizonierii, şi-a aşezat tabăra în apropiere.

| aşteptînd venirea împăratului. Stypiotes, care făcuse acelaşi | lutru la Poimanenon, s-a întors la împărat. 2. împăratul a k ajuns şi el la Kedrea la apusul soarelui. Cîţiva soldaţi, venind îndată şi ei, i-au adus la cunoştinţă că o mulţime nenumărată

T t        J

de barbari se aflau în micile aşezări din jur, ale acelui Bur- Kzes, vestit odinioară. îndată ce a aflat acestea, împăratul s-a j pregătit să treacă la faptă. L-a chemat imediat pe fiul lui JBurtzes, numit Bardas, împreună cu Gheorghe Lebijnes şi ou un scit numit Pitikas în limba lor şi, cu oameni pe care ■ îi aveau'sub comanda lor, a format o armată capabilă de luptă, căreia i-a dat ordin să plece împotriva duşmanilor cu îndemnul ca, îndată ce vor ajunge acolo, să-i trimită pe oamenii de la aprovizionare în aşezările învecinate şi lEsă le prade pe toate; în acelaşi timp trebuiau să-i aducă la el pe toţi băştinaşii. 3. Aceştia au pornit îndată pe drumul Ijjiotărît de el; împăratul, care ţinea la primul plan, era grăbit Bsă meargă la Polybotos şi să se repeadă de acolo la Ikonion.

| [Tocmai se gîndea la aceasta şi era gata să-şi pună în aplicare

bT

311

planul, cînd i s-a adus vestea că barbarii şi sultanul Solim*, însuşi, aflînd de apropierea lui, dăduseră foc tuturor«goarcl* şi cîmpiiior Asiei astfel că pretutindeni lipsea hrana şi pentr* oameni şi pentru cai; ei mai anunţau şi o expediţie a barb*. rilor din ţinuturile de miazănoapte1 şi vestea se răspîndisc repede în întreaga Asie. Astfel,* s-a temut ca, dacă plca<$ spre Ikonion, armata sa să nu cadă pradă foametei din pricina lipsei de hrană; pe de altă parte nu avea încredere şi era nefi. niştit din cauza barbarilor a căror apropiere se anunţa. 4.

A luat atunci o hotărîre înţeleaptă şi plină de îndrăzneţii; să-l întrebe pe Dumnezeu ca să afle dacă trebuia să pornească spre Ikonion sau să-i atace pe barbarii din împrejuri, mile Philomelisului. A scris aceste întrebări pe două hîrtii pe care lc-a pus pe masa sfîntă a altarului, apoi, în timpul nopţii, a. închinat lui Dumnezeu priveghiul şi rugăciunile numite „ectenii". In zori, preotul a intrat şi a luat una din hârtiile care fuseseră puse acolo; a deschis-o îri faţa tuturor1 j şi a citit că împăratul era îndemnat să pornească pc drumul Philomelisului. 5. Dar, destul despre împărat; Bardas Bur- tzes, mergînd pe drumul de care am vorbit, a observat, o armată numeroasă care se grăbea să se alăture lui Monolykos ] trecînd pe podul de la Zompe3; a luat îndată armele şi i-a atacat pe duşmani în cîmpia Amorion, învingîndu-i cu desă- vîrşire. Dar alţi turci, care coborau din părţile de răsărit şi se grăbeau şi ei să ajungă la Monolykos, au căzut deodata asupra lui Burtzes, înainte ca acesta să se refacă, şi au luat toate animalele de povară care se aflau acolo, împreună cu

1. 1                Este vorba de turcii Danişmendizi lor.

2. 2                Cf. Alexiada, X, II, 5.

? Pod peste rîul Sangarios.[p~

fcjgajele soldaţilor. Burtzes se întorcea victorios, încărcat cu L-radă bogată, cînd a întîlnit un om care venea dintr-acoio; aflind cum îi jefuiseră turcii toată tabăra şi cum plecaseră I cu prada lor, s-a gîndit ce să facă. Barbarii plecaseră repede l â, deşi ar fi vrut să pornească după ei, nu putea din pricina I cailor obosiţi. Atunci, renunţînd să se mai repeadă pe urmele lacQstora, ca să nu se întîmple un rău şi mai mare, a continuat [să înainteze încet şi în perfectă ordine; în zori a ajuns în j cetăţile lui Burtzes pe care le-am pomenit şi a scos totul «lin i case. Apoi a luat prizonierii şi i-a dus împreună cu tot avutul Barbarilor; dupa ce s-a odihnit un timp intr-un loc potrivi r, ipentru că atît el cit şi oamenii săi erau osteniţi, la răsăritul soarelui a pornit spre împărat. 6. Pe drum însă, a întîl- nit o nouă ceată de turci, pe care i-a atacat imediat, încin- gîndu-se o luptă foarte aprigă. După ce au rezistat un timp luptînd, aceia [turcii] i-au cerut pe prizonierii lor împreună feu toată prada care le fusese luata, dîndu-le asigurări ca, Idacă vor obţine ceea-ce cer, făgăduiesc ca pe viitor să nu mai j pornească cu război împotriva romeilor şi să se întoarcă acasă. Burtzes n-a ajuns la o înţelegere în legătură cu cererile barbarilor, ci le-a răspuns printr-o luptă înverşunată, ibătîndu-se cu vitejie. Cum nu băuseră o picătură de apă din ■ajun, fiind în vîrtejul luptei, cînd* au ajuns la malul unei [ ape, şi-au potolit acolo arşiţa setei, intoreîndu-se îndată |în luptă cu schimbul; cînd unii îşi reluau locul în luptă, cei osteniţi îşi refăceau puterile cu apă. 7. Dar în faţa marii [îndrăzneli al barbarilor şi a numărului lor uriaş, Burtzes. care era obosit şi nu ştia ce să facă, a trimis în cele din urmă lla împărat, pentru a-i aduce la cunoştinţă cele ce se întîm- [plau, nu pe un soldat oarecare, ci chiar pe Gheorghe Lebu-

313nes, despre care am vorbit. Acesta, ncavînd nici o trecere care să nu fi fost închisă de o mulţime de turci, năpustii du-sc drept în mijlocul lor, a. trecut prin liniile acestora şi a ajuns nevătămat la împărat. Cînd împăratul a auzit în ce stare era Burtzes şi ’a aflat mai exact numărul turcilor prc. cum şi faptul că Burtzes avea nevoie de întăriri constind în oameni şi arme, s-a pregătit el însuşi şi i-a înarmat şi pe soldaţii săi. Astfel, după ce i-a rînduit pe războinici în falange, r. a pornit asupra barbarilor într-o ordine desăvîrşită. 8. Avan- garda o comanda împăratul [Mihail], aripa dreaptă Bryen- nios, aripa stingă Gabraş, iar ariergarda — Kckaumenos. Cum turcii îi aşteptau de departe, Nikephoros, nepotul împărătesei, care era tînăr şi ardea de dorinţa de a lupta, a pornit înaintea liniilor, trăgînd după sine cîţiva slujitori ai lui Ares, şi a început să se bată cu primii duşmani care i-au ieşit în cale; rănit la «genunchi, l-a lovit pe cel ce-1 atacase în piept, cu lancea. Turcul a căzut imediat de pe cal, rămî- nînd la pămînt fără glas. Văzînd aceasta, barbarii care erau în urmă au întors îndată spatele romeilor. împăratul l-a întîmpinat cu, bucurie pe acest tînăr viteaz şi, lăudîndu-1 cu căldură, şi-a continuat marşul spre Philomelis. 9. A ajuns la lacul celor 40 de martiri şi, a doua zi, a ocupat aşa-numita Mesanacta1; de acolo s-a îndreptat spre Philo- melîs, luînd-o cu asalt. Apoi a luat din grosul armatei mai multe unităţi pe care le-a trimis cu comandanţi viteji în micile cetăţi din jurul Ikonionului, pentru a prăda şi a-i elibera pe prizonieri din mîinile turcilor. Aceşti războinici, ca nişte fiare sălbatice, s-au răspîndit în tot ţinutul în cete şi s-au întors adueîndu-i la împărat pe prizonierii barbarilor, 1 Mesanacta sau Dipotamos, localitate in Frigia.|e care i-au eliberat, odată cu bagajele lor. li urmau şi romeii care locuiau în partea locului şi fugeau de stăpînirea barba- jilor: erau femei cu prunci nou-născuţi, bărbaţi, copii care veneau cu toţii la împărat ca la un loc de refugiu. El şi-a jinduit atunci liniile în alt chip: punînd în mijloc toţi prizonierii , împreună cu femeile şi copiii, a luat-o pe acelaşi drum pe care mai trecuse şi, de orice fel de locuri se apropia, înainta luîndu-ş toate măsurile de siguranţă. Ai fi putut spune, văzîndu-1, că era o fortăreaţă vie şi în mişcare, şi aceasta [ din pricina noii aşezări a liniilor, despre care am vorbit.

V. în vreme ce împăratul înainta mereu, barbarii nii * se arătau, dar Monolykos venea pe urma trupelor noastfc [din două părţi, cu o armată foarte puternică, pregătind mc- |reu curse. Pe cînd străbăteau cîmpia care se întinde între Polybotos şi acel loc pe care l-am pomenit, un detaşament j al armatei barbarilor, fără bagaje, format din oameni uşor fînarmaţi; îndrăzneţi, care se ascunseSeră de fiecare parte r a armatei, a apărut deodată pe culmi. Dar, văzînd pentru 1 prima oară acea rînduire a trupelor, arhisatrapul Monoly- Ikos, un om în vîrstă, încercat în numeroase războaie şi I feluri de tactici de luptă, a fost cuprins de admiraţie în I faţa acestei noi ordini a armatei şi a vrut să ştie cine era | comandantul. Bănuia că împăratul Alexios şi nu altul se I afla în fruntea acestei unităţi şi a acestei noi dispoziţii. Ar [ fi vrut să-l atace, dar nu putea; a ordonat, totuşi, săsede'a strigatul de luptă. Ca să dea romeilor impresia unei mari armate, a poruncit alor săi să nu stea în rinduri compacte, ci să alerge învălmăşit, în cete despărţite, după felul de* rîn- duire a armatei pe care l-am descris mai sus, pentru a face zgomot şi a înspăimînta astfel trupele romeilor prin spec-

3)5

I. tacolul neaşteptat şi prin goana cailor. 2. Dar împăratul, care înainta în fruntea liniilor asemenea unui turn înălţat sau a unei coloane de foc ori a unei apariţii divine, cereşti, încuraja falangele, le poruncea să înainteze în aceeaşi for- nraţie şi le îndemna sa aibă curaj; adăuga că nu avea in vedere salvarea lui atunci cînd luase asupra lui această încercare, ci faima şi gloria romeilor, fiind oriclnd gata să j moară pentru ei. Astfel că au rămas cu toţii plini de încredere, fiecare la locul său, şi şi-au contijiuat în linişte drumul, fără sa se arate în faţa barbarilor nici măcar impresie-1 naţi. Barbarii, după ce au atacat în zadar toată ziua armata romeilor, nefiind în stare să aducă vreo pierdere trupelor romeilor nici în total,' nici în parte, s-au întors pe înălţimi, fără să fi reuşit nimic; au aprins atunci o mulţime de focuri şi toată noaptea au urlat ca lupii, batjocorindu-i chiar uneori pe romei, căci se aflau printre ei unii' mixobarbari care vorbeau greceşte. Cînd s-a luminat de ziuă, Monolykos a ordonat turcilor să facă din nou acelaşi lucru. 3. Intre timp a venit şi sultanul Klitziasthlas însuşi şi, văzînd ordinea desa\nrşită a armatei, a rămas plin de admiraţie, dar fiind tînar şi-a bătut joc de bătrînuT Monolykos,‘din pricina căruia fusese amînată lupta cu împăratul. Celălalt i-a răspuns: „Pentru că sînt bătrîn şi mă tem de lupta corp la corp am amînat pînă în acest- moment ciocnirea cu el. Dar dacă ai curaj, încearcă tu: ce se va întîmpla ne va fi spre învăţătură". Atunci sultanul s-a avîntat el însuşi asupra ark-r- gardei, ordonînd totodată unora din satrapi să-l atace, din faţă pe împărat, iar altora poruncindu-le să atace cealaltă aripă a formaţiei de luptă. Cezarul Nikephoros Bryennios, care comanda aripa dreaptă, văzînd că se- dădea lupta laI                ariergardă, ardea de dorinţa de a alerga în ajutorai celor I din urmă, dar nu vroia să facă dovadă de lipsă de pricepere | sau de tinereţe şi, stăpînindu-şi mînia care fierbea în el I împotriva barbarilor, îşi continua dramul în linişte, în ace- | eaşi ordine. 4. în vreme ce barbarii luptau cu înverşunare,

I cel ce comanda aripa stingă, cel mai iubit dintre fraţii mei,' ţporphyrogenetui Andronikos, a întors frîul şi împreună I cu falanga sa i-a atacat năvalnic pe barbari. EI, care ajun- f sese la vîrsta cea mai plăcută a vieţii sale şi arăta în război un curaj cumpătat, o mînă iute şi o înţelepciune izvorîtă Ldin experienţă, a plecat dintre noi prea devreme, cînd nimeni nu se aştepta, s-a dus şi a dispărut. O, tinereţe, floare a vîrstei, sărituri uşoare pe cai, unde aţi dispărut? Durerea mă îndeamnă să-l plîng pentru aceasta, dar legea istoriei mă împiedică iarăşi. Se poate mira cineva că astăzi nu se ; întîmplă- ceea ce s-a întîmplat în trecut, că nimeni nu se transformă în stîncă, sau într-o pasăre ori într-un arbore, ori într-un corp fără viaţă -sub lovitura marilor dureri şi că ■nu îşi schimbă natura, fie ea legendă sau realitate. Poate ar fi mai bine să-şi schimbe omul natura cu aceea fără viaţă, decît să simtă atit de mult suferinţa. Dacă aceasta s-ar în- tîmpla. l nenorocirile îndurate m-ar fi preschimbat, poate,