VI

Cînd Nikephoros a văzut că lupta ajunsese corp la corp/ s-a temut de o înfrîngere şi, în aceeaşi ordine, întor- cîndu-se cu toate trupele sale, s-a grăbit în ajutorul lor. Atunci barbarii au întors spatele şi odată cu ei şi sultanulKlitziastWas însuşi şi au pornit în mare galop, nerăbdători să ajungă iarăşi pe înălţimi. Mulţi dintre ei au căzut curînd luptînd dar şi mai mulţi au fost făcuţi prizonieri. Cum toţi cei ce scăpaseră s-au răspîndit care încotro, sultanul însuşi, pierzînd speranţa salvării, a fugit singur cu paharnicul său şi s-a îndreptat spre un sanctuar ridicat pe o culme, în jurul căruia se afla un şir de chiparoşi înalţi pînă la cer, fiind urmărit de aproape de către trei sciţi şi de fiul lui Uzas. Şi-a schimbat puţin direcţia şi, nefiind cunoscut de cei ce erau pe urmele lui, a scăpat, dar paharnicul său a fost luat prizonier de sciţi şi dus la împărat ca o pradă însemnată. împăratul, bucuros că i-a învins pe duşmani prinţ r-o victorie atît de mare, s-a mîniat totuşi că sultanul nu fusese şi el adus în faţa sa prins, deşi s-a aflat la un pas de aceasta, cum spune proverbul. 2. La căderea serii împăratul şi-a aşezat aici tabăra, în vreme ce barbarii care scăpaseră, după ce s-au urcat iarăşi pe înălţimi, au aprins o mare mulţime de focuri, urlînd în timpul nopţii în apropiere, asemenea dinilor, către romei". Un scit eare fugise din armata romeilor, s-a dus la sultan şi i-a spus: „Nu mai încerca să lupţi cu împăratul în timpul zilei, căci nu-ţi va merge bine. Cum cîm- pia nu este prea întinsă şi el a înălţat corturile strîns unele lingă altele, arcaşii tăi, uşor înarmaţi, să coboare la poalele colinei şi toată noaptea să-i copleşească cu săgeţi pe duşmani; vor aduce astfel armatei romeilor pierderi deloc neînsemnate.“ 3. Pe de altă parte, un oarecare mixobarbar, întorcîndu-se de acolo fără ştirea turcilor, s-a grăbit să-l încunoştiinţeze pe împărat de tot ce-1 îndemnase scitul pe sultan, trecînd de partea -acestuia şi i-a dezvăluit limpede toate planurile urzite împotriva armatei romeilor. Aflînd

318Lasta, împăratul şi-a împărţit armata în două: le-a poleit unora să vegheze în interiorul taberei şi să fie cu ochii [patru, iar.altora să se înarmeze, să iasă din tabără mer- Jn(l în întîmpinarea turcilor care veneau asupra lor şi să jrimească lupta cu ei. în cursul nopţii barbarii, după ce |u înconjurat din toate părţile armata, au făcut numeroase Icursiuni la poalele colinei şi au trimis săgeţi dese asupra Udaţilor. Dar romeii, îndeplinind porunca împăratului, şc apărau fără să rupă rîndurile. Cînd s-a făcut ziuă au pornit cu toţii în aceeaşi formaţie şi, adunînd prada, bagajele I şi pe prizonieri v împreună cu femeile şi copiii în mijlocul lor Bau îndreptat spre Am pus1. Acolo îi aştepta o luptă grea | şi apjigă. Căci sultanul, adunîndu-şi din nou forţele şi în- I cercuind armata, l-a atacat cu forţă de jur împrejur, fără însă să poată rupe nicăieri rîndurile strinse ale romeilor şi, ca şi cum ar fi asaltat nişte ziduri de oţel, a fost respins fără sa izbutească nimic. Pradă grijilor, în tot cursul nopţii aceleia, pierzînd cu desăvârşire orice speranţă, a ascultat sfatul lui Monolykoş şi al celorlalţi satrapi; cînd a apărut lu- ! mina zilei, după părerea tuturor barbarilor, a cerut împăratului condiţiile de pace. 4. Acesta nu le-a respins rugămintea, ci a primita, ordonînd pe dată să sune semnalul de Bprire. A poruncit tuturor să stea nemişcaţi, dar în aceeaşi | ordine, fără să descalebe de pe cai şi fără să dea jos poverile de pe animale, rămînînd înarmaţi cu scut, coif şi lance, ca [şi mai înainte în timpul marşului. Făcînd aceasta, împăratul se gîndea numai să evite dezordinea, care pricinuieşte ■dosea ruperea rindurilor şi aduce astfel înfrîngerea uşoară a tuturor trupelor. Căci, văzîndu-i pe turci atlt de mime-

i ^xi, Ambanaz.        >roşi, se temea ca ei să nu atace armata romeilor din părţile. împăratul s-a aşezat apoi într-un loc favorabilul însoţit de cei apropiaţi şi de o mulţime de soldaţi din jtu^l său, a pornit in fruntea lor; în dreapta şi în stingă sc g.W^B rudele sale de sînge sau prin alianţă şi în urma lor răzb^f nici din diferite unităţi, înarmaţi cu toţii din cap pină picioare. Sclipirea scîntcictoare a armelor luoea pţcer puternic decît raza de soare. 5.% în acel moment<'Sultannl^| înaintat im pi înă cu satrapii în fruntea cărora venea MţS nolykos, cel co-i întrecea pe toţi turcii din Asia prin virst^J experienţa, priceperea şi vitejia sa; l-a găsit pe împărat H cîrnpia dintre Augustopolis şi Akronion. Satrapii, ce l-au văzut pe împăcat de departe, au coborît de pe cS şi i-au făcut închinarea obişnuită împăraţilor. SultanulH încercat de mai multe ori să descalece, dar împăratul ofl î .• lăsat. Totuşi, celălalt a sărit jos de pe cal şi a îmbrăţişat* piciorul împăratului; acesta i-a .Întins mina şi i-a datai încalece un cal de preţ. Cînd celălalt, aflat în şa, a vtJ 1 foarte aproape de împărat, de cealaltă parte, acesta luat îndată mantia cu care' era înveşmîntat şi a pm-o pfl umerii sultanului. Apoi, aşteptînd cit va timp, a anunţi in faţa tutnr«>r ce hotărîse: „Dacă vreţi, le-a spus el, să-\« supuneţi împărăţiei romeilor şi să încetaţi atacurile împd triva creştinilor, vă veţi bucura de binefaceri şi cinstire 3.1 veţi trăi liberi de acum înainte în ţinuturile care sînt al voastre, acolo unde vă aveaţi altădată sălaşul, înainte J Rotnanos Diogenes şă fi luat frînele împărăţiei şi să fi (Jf «tâ cu sultanul şi a fost făcut prizonier de acesta1. Tre- B? aşadar, să preferaţi pacea războiului şi să nu vă mai Kjgeţi de graniţele împărăţiei romeilor, mulţumindu-vă ce este al vostru. Şi dacă vă veţi încrede în vorbele [mele, ca unul care vă sfătuiesc de bine, nu vă veţi căi deloc , • veţî avea parte de multe binefaceri. Dacă nu, să ştiţi că L voi fi acela care vă va nimici neamul"2. 6. Sultanul şi satrapii săi au încuviinţat în toate cele spuse, vorbind astfel: Ou am fi venit aici de bunăvoie, dacă nu am fi vrut să tratăm pacea cu mîna ta.“ După ce şi-au spus acestea, i-a lăsat-să plece la corturile care le fuseseră pregătite, făgăduin- ‘.du-lc să încheie înţelegerea a doua zi. In ziua următoare, împăratul a mai avut o întrevedere numai cu sultanul numit ■“Saîsan şi, întocmind tratatul după obicei, i-a dăruit o mare sumă de bani; a făcut de asemenea daruri bogate satrapiilor şi i-a lăsat să plece mulţumiţi. 7. între timp, împăratul t afla se că Masut3, fratele nelegitim al sultanului, din dorin- |ţa de a pune mîna pe putere, uneltise omorîrea lui Saîsan jla îndemnul unor satrapi, aşa cum se întâmplă mai intot- deauna; l-a sfătuit atunci pe sultan să mai aştepte puţin, ipînă cc vor afla mai amănunţit despre complotul pus la leale împotriva lui; după aceea putea să plece, ştiind ce s-a [întîmplat şi gata să se apere. Dar celălalt, fără să dea de [fel atenţie sfatului împăratului şi încrezător în sine, şi-a urmărit gîndul lui. împăratul, ca să nu pară că îl ţine cu

1. 1                Aluzie la bătălia de la Mantzikert (1071).

2. 2                Cf. Dolger, 1269 (anul 1116).

3. 3                Masud, fiul mai mic al lui Melik-Şah, fusese închis de acesta, i dar, cu sprijinul emirului danişmendit Ghazi al 111-lea, a reuşit î să scape şi să-şi înlăture fratele din tron. A domnit din 1116 pînă I tn 1155. Povestea conflictului său cu Melilc şi a sflrşitului acestuia ■ sînt cuprinse numai tn AUxiada, ci Chalandon, p. 42—43, Liu- ! burski, n. 1528.

forţa pe sultan, care venise din propria lui voinţă, şi* ca să nu aibă parte de învinuiri, i-a făcut pe plac barbarului, spu. nîndu-i: „Ar fi fost mai bine să mai aştepţi puţin, dar dacă aceasta este dorinţa ta, trebuie, cum se spune, să alegi ce t mai bine după ceea ce-ţi place mai mult: aşa că ia un corp destul de puternic de soldaţi îmbrăcaţi în armură, care te vor duce nevătămat chiar.pînă la Ikonion". Dar barbarul nu a vrut nici aceasta, căci firea barbarilor este orgolioasa şi puţin lipseşte să nu se creadă înălţaţi chiar deasupra norilor. Şi-a luat rămas bun de la împărat şi, după ce a primit o mulţime de bani, a pornit pe drumul care ducea spre casă.

8. Dar în timpul nopţii a avut un vis care nu era înşelător, care nici nu-i era trimis de Zeus, şi nici nu îl îndemna pe barbar să lupte, cum spune dulcele poem „semănînd la făptură cu fiul lui Neleus"1, dar care prezicea barbarului adevărul. Se părea că în timpul mesei îl înconjurau o mulţime de şoareci, grăbiţi să-i smulgă din mîini pîinea pe care o mînca; cum el îi privea cu dispreţ şi îi batjocorea, aceştia s-au transformat deodată în lei şi l-au răpus. Cînd s-a tre- *zit, a povestit visul ofiţerului împăratului, care îl însoţea, şi l-a întrebat ce ar putea însemna. Acesta, tălmăcind visul, i-a spus că şoarecii şi leii sînt duşmanii săi, dar sultanul nu a vrut să-l creadă şi şi-a continuat în grabă drumul fără grijă. Trimisese înainte, desigur, oameni care să cerceteze împrejurimile şi să vadă dacă duşmanii nu ieşiseră ca să prade. Dar oamenii plecaţi în cercetare l-au întîlnit pe Masut însuşi, care se apropia cu o armată' numeroasă; după ce ău stat de vorbă, s-au hotărît să treacă de partea aceluia, împotriva lui Saîsan, şi s-au întors, asigurîndu-1 1 Cf. Iliada, II, 20.; că nU aU văzut pe nimeni. Saîsan a luat vorbele lor drept |vune şi a continuat să înainteze fără grijă, pînă cînd tru- Inele barbarilor lui Masut au ajuns în faţa sa. 9. Ieşind din Irînduri, un oarecare Gazeş, fiul satrapului numit Asan Ka- ftuch, pe care sultanul Saîsan îl trimisese la moarte de cu- Irînd, l-a lovit cu lancea. Acesta s-a întors repede, a smuls [lancea din mîinile lui Gazes şi i-a spus: „Nu ştiam că şi femeile poartă acum lănci împotriva noastră.“ A luat-o apoi Jla fugă şi a vrut să se îndrepte spre drumul care ducea către f împărat, dar a fost împiedicat de Pucbeas, care-1 însoţea şi care trecuse de mult în tabăra lui Maşut, deşi se prefăcea | ca se poartă ca un prieten,cu Saîsan şi îi dădea sfaturile i cele mai bune. în realitate, îi întindea un năvod şi îi săpa o groapă, atunci cînd îl sfătuia' să nu se întoarcă la împărat,

| ci să intre în Tyraghion, ocolind puţin drumul. Se afla acolo o mica _ aşezare foarte aproape de Philomelis. Saîsan, ca un copil, a crezut ce-i spunea Pucheas şi s-a • îndreptat spre | Tyragliioii, unde a fost bine primit de localnicii romei, care (cunoşteau bunăvoinţa împăratului faţă de el. Dar au venit şi barbarii împreună cu Masut însuşi şi au încercuit complet. |întăriturile, începînd asediul. Saîsan s-a aplecat din înaltul zidurilor şi i-a ameninţat aspru pe barbarii de un neam cu el, spunîndu-le că trupele romeice ale împăratului îi vor ajunge şi că dacă nu vor înceta vor avea multe de suferit. Totuşi romeii care se aflau înăuntru ţineau piept turcilor cu curaj. 10. Atunci Pucheas şi-a aruncat masca şi, botărîn- du-se şă dea la iveală lupul ascuns sub pielea sa, a coborît de pe ziduri, făgăduindu-i lui Saîsan că-i va încuraja şi maiputernic pe locuitori să reziste vitejeşte; dar el, dimpotrivă i-a ameninţat cu mai multă tărie să se predea şi să deschidă porţile turcilor, dacă nu vroiau să cadă pradă mîniei bar- bare, căci o mulţime de trupe erau acum în drum spre Cho- rassan. Aceştia, îngroziţi pe de o parte de mulţimea barbarilor, convinşi pe de alta şi de sfaturile lui Pucheas, i-au lăsat pe turci să intre. Ei l-au prins pe sultanul Saîsan şi i-au luat vederea. Dar, neavînd un instrument pentru a- ceasta, s-au slujit de candelabrul dăruit lui Saîsan de împărat. S-a putut vedea atunci cum izvorul de lumină se transformă în cauză a întunericului şi tenebrelor. Sultanul mai vedea totuşi o mică licărire şi, ajungînd la Ikonion dus de mină, a încredinţat aceasta doicii sale şi ea a spus soţiei nenorocitului. Astfel, ştirea a ajuns pînă la urechile lui Ma- sut şi a tulburat sufletul barbarului. Acesta, plin de inîiue, i-a poruncit lui Elegmos (acesta era unul dintre satrapii vestiţi) să-l sugrume cu o frînghie. Astfel s-a sfîrşit viaţa ultany.hu . Saîsan care, necugetat, nu ascultase de îndemnurile împăratului. Iar împăratul şi-a continuat drumul ce ducea spre cetatea împărătească, ţinînd pînă la sfîrşit armata dispusă în această ordine perfectă.