VII

Cineva, ascultînd vbrbindu-se despre formaţia sa de luptă, despre falange sau despre prizonieri de război şi prada, ori despre strateg şi comandanţi, ar putea crede câ e vorba de ceea ce orice istoric şi orice poet aminteşte în ce scrie. Dar această formaţie a armatei părea într-adevăr nouă şi deosebită, aşa cum nu se mai văzuse alta asemănătoare înainte şi cum nici un istoric nu a mai descris pentru

Posteritate, căci, în vreme ce înainta spre Ikonion, mergea {n ordine şi mărşăluia în cadenţă, în sunet de flaut. Ar fi ■putut spune cineva la vederea întregii falange, că stătea nemişcată chiar atunci cînd se mişca şi mergea atunci cînd stătea pe loc. De fapt, rîndurile strînse de scuturi şi de oameni în această formaţie de război dădeau impresia unor munţi nemişcaţi şi, prin schimbările de direcţie toată fa- langa, care mergea şi înainta ca şi cum ar fi fost animată fie un singur suflet, se mişca asemenea unui uriaş corp viu. Ajungînd la Philomelis, după ce i-au eliberat pe aceia care Ferau sub stăpînirea barbarilor, aşa cum am spus mai sus, • ■ŞiI-au Pus pe prizonieri şi chiar pe femei şi pe copii, precum jşi întreaga pradă în mijlocul formaţiei, s-au întors mergînd ■încet şi înaintînd în linişte, ca să zic aşa, în pas de furnică.

12.                Pentru că multe femei erau însărcinate şi mulţi oameni Rradă bolilor, cînd o femeie era gata să nască, o trompetă pună la porunca împăratului şi ordona, tuturor să stea nemişcaţi; îndată toată coloana se oprea pe loc. După ce se rafia că născuse, răsunînd un sunet, nu cel obişnuit ci un ■altul care îi îndemna să pornească, îi anunţa pe toţi să plece ; din nou. Dacă cineva murea, se întîmplau aceleaşi lucruri, [împăratul venea lîngă muribund şi erau chemaţi preoţi să cînte imnuri pentru cel pe moarte şi să dea sfînta împărtăşanie celui ce se sfîrşea. Atîta timp cît toate cele cuvenite •pentru morţi nu se împlineau, formaţia nu avea voie să se mişte cîtuşi de puţin. Cînd împăratul trebuia să ia masa, chema femeile şi oamenii slăbiţi de boală său de bătrîneţe, dîndu-le cea mai mare parte din hrană şi îndemnîndu-i şi pe ceilalţi comeseni să facă la fel. Masa lui era ca un ospăţ divin/ fără instrumente muzicale, fără flaute, tobe sau vreoaltă muzică supărătoare. Cum prin acestea devenea

de providenţă a celor nenorociţi, cînd a ajuns la DamalJ (era pe seară), n-a vrut să i se facă o primire strălucită în cetate şi mi a îngăduit să apară un alai împărătesc sau un decor de teatru, care ar fi trebuit să amîne pe a doua zi tra. versarea. S-a îmbarcat îndată pe o moneră şi a ajuns la pa. lat la/ceasul aprinderii opaiţelor. -3. A doua zi, s-a ocupat numai de prizonieri şi de îngrijirea străinilor. Copiii, care rămăseseră fără părinţi şi care erau în această situaţie grea de orfani, au fost daţi în grija celor apropiaţi, cînd îi ştia oameni cu o viaţă demnă, şi egumenilor sfintelor mănăstiri, cu porunca de a-i creşte nu ca pe nişte sclavi, ci ca pe copii liberi, dîndu-le o educaţie completă şi instruindu-i în scrierile sfinte. I-a primit şi în orfelinatul pe care l-a înfiinţat el, transfonnîndu-1 în şcoală pentru cei ce doreau să înveţe, poruncind celor ce-1 conduceau să-i treacă prin tot ciclul învăţăturii. 4. Căci în aceste părţi dinspre acropole, unde se află şi deschiderea spre mare, găsise din întîmplare o biserică măreaţă închinată marelui apostol Pavel şi zidise acolo o a doua cetate în cea împărătească. Această biserică ce se afla pe locul cel mai ridicat al oraşului, se înălţa ca o acropole. Noua cetate se întindea de fiecare parte pe mai multe stadii, mulţi cunoscîndu-le numărul, atît în lungime cît şi j în lăţime. S-au ridicat de jur împrejur construcţii numeroa*] se, locuinţe pentru săraci şi, ceea ce este lucrul cel mai omenos, cămine pentru invalizi. Ei puteau fi văzuţi înaintmd; unii după alţii, orbi, şchiopi, oameni atinşi de alte infirmi-

1. 1                Mai exact, Alexios a restaurat orfelinatul numit al Sfin- pUl567aV568ateStat înCă din secoIul al VI~lea» cf. Janin, GSographit,

lăţi. Ai fi spus, privindu-i, că era. porticul lui Solomon, plin de oameni avînd mîinile şi picioarele sau tot corpul rănit1.

5.                Această construcţie circulară era dublă, formată din * două corpuri gemene. Căci dintre aceşti schilozi, bărbaţi şi femei, unii locuiau la catul de sus, în vreme ce ceilalţi se tîrau la cel de jos. Cît despre întinderea perimetrului, dacă cineva vrea să-i viziteze pe aceşti oameni, începînd de dimineaţă, nu ar termina pînă seara. Astfel arată cetatea şi aceş- l tia sînt locuitorii. Nu au nici pămînturi, nici vii, nimic din [ceea ce au nevoie pentru a putea trăi, dar, aşa cum spune Iov, fiecare bărbat şi fiecare femeie locuieşte într-o casă ridicată anume pentru ei şi li se dau, fără să ceară, şi din mîna împăratului hrană şi veşminte. Lucru mai de mirare [este că aceşti săraci, ca şi cum ar fi stăpîni cu mari bogăţii şi tot felul de venituri, au ca să le poarte de grijă şi să le ltrimită cele necesare traiului pe însuşi împăratul şi pe ce ^din jurul lui, plini de zel; căci oriunde se află o proprietate j agricolă, bine ‘ aşezată, cu condiţia să aibă roade, o dădea de împărţit acestor fraţi, astfel că se revărsau spre ei, ca [nişte rîuri, vin, pîine şi cele care îi hrănesc pe oameni alături de pîine; cei hrăniţi astfel erau nenumăraţi. Şi îndrăz- mesc să spun că miracolul Mîntuitorului meu cu cei 7000 şi [cei 5000 ar putea fi comparat cu fapta împăratului. Dacă [acolo mii întregi au fost săturate cu cinci pîini, pentru că [Dumnezeu era făcător de minuni, aici această operă de bine- [facere frăţească este din porunca divinităţii. Dealtfel, acolo [era vorba de un miracol, iar aici dărnicia împăratului aadus hrană fraţilor săi. 6. Am văzut eu însămi o femeie trînă îngrijită de una tînără, un bărbat orb dus de un altul care vedea, un om fără picioare avînd picioare ^ nu pe ale sale, ci pe ale altuia, un om fără mîini ajutat & cele ale altuia, noi-născuţi alăptaţi de alte mame decît afc lor, oameni paralizaţi slujiţi de oameni în putere. Pe scurt erau de două ori mai mulţi oameni pe care îi hrăneau, p^. tru că trebuie socotiţi şi cei care erau slujiţi şi cei care 4 ’ jeau. Nu era în puterea împăratului să spună paraliticului: „Ridică-te şi mergi", şi nici să poruncească orbului să vădi* sau să îndemne pe cel fără picioare să meargă. Această putere era dată numai Fiului unic, care a devenit muritor pentru noi şi a trăit aici, pe pămînt, pentru binele oameni, lor. Dar ce-i era în putinţă, împăratul a făptuit: a dat sluji, tori fiecărui invalid şi a dovedit aceeaşi grijă pentru infirm şi pentru cel sănătos; dacă cineva vrea să ştie mai mult despre noua cetate pe care a ridicat-o tatăl meu din teme- Iii, va vedea că această cetate era împărţită în patru, din pricina celor ce o locuiau: cei de jos, cei de sus, precum ş slujitorii ambelor grupuri. 7. Dar cine ar putea socoti numărul celor care mîncau în fiecare zi, sau cheltuiala zilnici, ori proviziile care se dădeau fiecăruia? Căci pun în seama tatălui meu ceea ce dăinuie după el. El e cel care le-a dat bunuri de pe pămînt şi de pe mare şi cel care s-a îngrijit de acest trai îmbelşugat pentru ei. în fruntea lor, unul dintre oamenii cei mai vestiţi conduce ca administrator aceasta

3Cf. Matei, IX. 5-6, Marcu, II, 9-11, Luca. V 23-24

1. 2                Of. Matei, IX, 27-30, Ioan, IX, 1-7.        I

2. 3                Cf. Matei, IX, 1-8, Marcu, II, 1-12, Luca, V, 17-26,Ioan,

Y • 1 ""î/i

Efte populată, numele ei fiind „orphanotrophion". Este ELitâ „orphanotrophion“ din pricina grijii împăratului

de orfani şi de veterani. Numele s-a păstrat tocmai Datorita grijii sale faţă de orfani. Pentru aceasta el are şeitan; se cer rapoarte celor ce administrează bunurile săratelor şi hrisoavele întăresc celor ce sînt întreţinuţi aici drepturi ce nu le pot fi luate1. 8. O mulţime de preoţi însemnaţi, precum şi o mulţime de bani au fost daţi pentru biserica marelui predicator Pavel. Cînd intră cineva în această biserică, poate vedea în fiecare‘parte coruri care cîntă pe rînd, căci împăratul, ca şi Solomcn. a vrut pentru templul apostolilor cîntăreţi şi cîntăreţe. Grija lui s-a îndreptat şi spre [activitatea diaconiţelor. S-a îngrijit mult de călugăriţele Străine venite din Iviria, care mergeau la început din poartă în poartă cînd ajungeau în cetatea lui Constantin; dar tatăl meu, în bunăvoinţa sa, le-a construit o mănăstire foarte mare şi s-a îngrijit în mod deosebit de hrană şi de veşminte potrivite pentru ele. Acel vestit 'Alexandru Macedon este glorificat în Alexandria din Egipt, în Bukefaleea din Me- îdia, în Lysiinachia din Etiopia*. împăratul Alexios nu se ^nîndrea cu cetăţile înălţate de cl, şi ştim că a construit o •mulţime peste tot, pe cît se mîndrea cu această cetate.

9. lntrînd, la stînga se vedeau bisericile şi sfintele mănăstiri; la dreapta marelui sanctuar se afla şcoala de gramatică pentru copiii orfani adunaţi din toate neamurile, unde predăun profesor în faţă şi copiii stau în jurul său, unii adinciţi în chestiuni de gramatică; alţii făcînd ceea ce se cheamă analize. Acolo se poate vedea un latin care citeşte, un scit care învaţă greceşte, un romeu aplecat peste texte vechi greceşti şi un grec fără învăţătură care se deprinde să vorbească corect limba elenă; într-atît era de mare interesul pe care îl acorda Alexios exerciţiilor pentru dezvoltarea judecăţii. Dar arta analizei este o invenţie a celor moderni, a generaţiilor noastre. Nu vorbesc de unii stylianieni, de aşa-zişii longobarzi, de cei care şi-au folosit meşteşugul pentru a aduna cuvinte felurite, de scriitorii care formau curentul atticist şi de cei incluşi în catalogul sfînt al marei noastre biserici, peste ale căror nume trec. Totuşi acum nu se dă nici măcar o importanţă secundară studiului acestor maeştri sublttni, poeţi şi istorici, sau învăţăturii ce se trage din ei: distracţia este singura preocupare şi învăţătura este fără preţ. Spun aceasta pentru că deplîng nepăsarea fată de instruirea generală. Aceasta îmi arde sufletul mie, care am petrecut atîta timp cu aceleaşi studii; căci atunci cînd am terminat cu pregătirea mea de copil, m-am aplecat asupra retoricii; am început să studiez filozofi a şi, ocupată cu aceste ştiinţe, între timp m-am îndreptat spre poeţi şi istorici şi prin ei mi-am şlefuit asperităţile limbii; apoi prin retorică am judecat şi condamnat scliedografia atît de complicată. Adaug aceste gînduri istoriei mele nu ca pe o digresiune, ci în strînsă legătură cu subiectul.1