VIII

După aceasta, în timpul celui de-al an al dom- Bjej sale, s-a înălţat un mare nor de eretici; forma acestei ierezii era una nouă cu desăvîrşire necunoscută pînă atunci | [fericii. Două doctrine foarte primejdioase şi bune de ni- I mic, cunoscute în anii de demult, s-au amestecat: necre- ■dinja, s-ar putea spune, a manicheenilor, pe care noi am ■numit-o şi erezia pavlichiană şi infamia massalienilor2. Cît [priveşte dogma bogomililor3 ea este alcătuită din cea a massalienilor şi a manicheenilor. Şi, cum se pare, ea exista [chiar dinainte de tatăl meu dar pe ascuns4 căci secta bogo-

1 Lacună în text, care nu ne îngăduie să aflăm data exactă a [importantei acţiuni desfăşurate de Alexios împotriva bogomili- Flor. Sc pare că nici scriitoarea însăşi nu-şi mai amintea precis această [dată în momentul alcătuirii operei. S-au propus datele: 1110, 1109-1111. Termenul ante quem este anul 1111, 24 mai, dată pînă la care tronul patriarhal constantinopolitan a foşţ ocupat de Nico- lae al III-lea Kyrdiniates Grammatikos, amintit în text. Totuşi, după cum observă Liubarski, n. 1555, Ana vorbeşte şi’ de participarea lui Isac Coînnenul la discuţiile cu bogomuul Vasilios. Or, llsac murise în 1104!

I . 2 Erezie cu un caracter gnostic şi dualist, care s-a dezvoltat în [■Asia Mică în secolul al IV-lea. S-a răspîndit în întreg Imperiul bizantin, apărînd în secolul al IX-lea şi In Peninsula Balcanică, unde a influenţat bogomilismul. Massălienii sînt numiţi şi euchiţi.

? Bogomilismul a apărut în Bulgaria în vremea ţarului Petru I (927 — 967). Unii autori indică drept fondator al acestei secte pe un preot, numit Ieremia. Acesta şi-ar fi schimbat numele în Teofil |(!n limba greacă „prieten al lui Dumnezeu"), nume care se traduce lin slavă Bogomil. După alte izvoare denumirea bogomili ar veni I fie de la sl. Bogo milui, „Doamne miluieste!", formulă des uzitată in rugăciunile adepţilor sectei, fie din sl. bogomoli, „rugători“ (în [gr. eiichitai), care indică frecvenţa practicii rugăciunii ca mijloc | de mîntuire în această sectă. Erezie dualistă şi gnostică, bogomilis- mul a avut un puternic caracter contestatar, respingînd organizarea religioasă şi socială bizantină. El a fost, în Bulgaria, un insitru- ment ideologic în lupta pentru independenţă şi dreptate socială, [of. Beck, iKircbe, p. 335—336.

4                Bogomilismul a existat şi în secolele X—XI, dar nu dispunem de informaţii suficiente asupra amplorii acestei mişcări sectare înainte de vremea lui Alexios Comnenul.mililor este foarte pricepută în a da aparenţa virtuţii. \ s-ar vedea o tunsoare lumească la bogomili, viclenia fcrU ascunde sub mantie şi glugă. Bogomilul are aer întunecat, este acoperit pînă la nas, merge aplecat înainte şi vorbeşte încîlcit, dar în adîncul sufletului este un lup neîmblînzit. 2. Pe acest neam atît de greu de suportat, care se tîra ca şerpii în gaura, l-a atras tatăl meu, prin farmecele ascunse ale modulaţiilor sale şi l-a scos la lumină; acum, scăpmd de grijile cele mari în Occident şi în Orient, el s-a îndreptat spre preocupări privind spiritul. în toate domeniile B întrecea pe toţi: în studiu, era mai presus de cei ce se aplecaseră asupra artei cuvîntului; în lupte şi strategie îi întrecea pe cei admiraţi în meşteşugul armelor. 3. Faima bogo- mililor se răspîndise acum peste tot. (Căci un oarecare câ- lugăr Vasilios propovăduia foarte abil necredinţa bogomi- lilor; împreună cu 12 discipoli pe care îi numea apostoli, a atras la el şi discipole, nişte femei decăzute şi foarte viclene şi şi-a răspîndit nelegiuirea peste tot). Răni, asemenea unui foc, a atins o mulţime de suflete; împăratul, a cărui fire nu putea îngădui aceasta, a cercetat erezia. Cîţiva bogomili au fost aduşi la palat; toţi l-au arătat ca propovăduitor şi cap al ereziei bogomililor pe un anume Vasilios. Unul dintre

Ej Diblatios, a fost aruncat în închisoare şi, nevrînd să mărturisească nimic cînd a fost cercetat, a fost supus la cazne; Lunci i-a numit pe Vasilios, despre care,am-vorbit, şi pe cei aleşi de el ca apostoli. împăratul a dat în grijă mai multora să-l găsească pe acesta. Astfel a fost descoperit arkisa- [ trapul lui Satanail1, Vasilios, în veşmînt de călugăr, cu figura severă şi barbă rară, înalt de statură (acesta era foarte iscusit în a-şi manevra nelegiuirea). 4. împăratul, dornic îndată să afle gîudyrile tainice ale acestui om, folosind con- vingerea stăruitoare, l-a chemat cu un pretext pios. S-a Indicat de unde se afla pentru a-i da loc, şi-a împărţit scaunul cu el şi chiar masa, i-a întins toate undiţele, după ce [ a pus în cîrlig diferite momeli, ca să le dea acestui monstru j să le devoreze şi, prin toate mijloacele, l-a făcut pe călugăr, a cărui perversitate avea forme nenumărate, să înghită tot rte-i dădea el, arătîndu-i că vrea să-i devină discipol şi poate 'nu numai el, ci şi fratele său Isac, sebastocratonil, prefă- cîndu-se că socoate tot ce spunea el ca venind de la un oracol divin şi că i se supune în toate, pentru ca Vasilios, acest nelegiuit, să-i dea salvarea sufletului sau. „Şi eu, părinte . atît de venerabil, ii spunea el (căci împăratul ungea cu dul- Lceaţa sa marginile cupei, pentru ca demonul să-şi verse fie- ; rea lui neagră), îţi admir virtutea; te rog să mă înveţi doctrinele; pe care le propovăduieşte sfinţia ta, pentru că cele ale bisericii noastre sînt aproape fără preţ şi nu duc la nici o virtute.“ La început, celălalt s-a prefăcut; şi-a tras peste tot o piele de leu, el, care, în realitate, era un asin şi se. ţinea rezervat faţă de propunerile sale, dar se' umfla totuşi de

i potrivit .doctrinei bogomililor, Satanail este fini mai maro al lui Dumnezeu, frate cu Hristos.mîndric la auzul vorbelor măgulitoare; împăratul l-a tăcui Şi oaspetele lui la masă. Fratele împăratului, sebastocratoruJ CI;'1 Şî peste tot alături de acesta, jucîndu-şi rolul In come’ <lie. 5. Apoi însă omul şi-a revărsat învăţătura sa eretici

*11 cc fel? O draperie se afla între gincccu şi locul un»I«- se găsea împăratul cu acest ticălos, care vorbea şi îşi dezvăluia toate tainele pe care le ascundea în suflet, în vreme ce secretarul, de cealaltă parte a draperiei, îi nota cuvintele. Flecarul părea maestrul, iar împăratul se prefăcea că «te discipolul său şi secretarul transcria lecţiile. Omul acesta nelegiuit adunase tot ce nu este îngăduit şi ce este oprit să se spună; nu numai că nu se dădea înapoi de la nici o Învăţătură împotriva lui Dumnezeu, dar arăta dispreţ şi teologiei noastre, critica întreaga cîrmuire şi, vai, şi sfintele biserici, numindu-le temple ale demonilor, iar jertfa trupului şi sîngclui celui care este primul mare preot şi prima victimă a credinţei noastre, o socotea şi o numea o nerozie1. 6. Şi ce a urmat apoi? împăratul şi-a aruncat masca şi a tras draperia: era acolo adunat tot senatul împreună*cu capii armatei şi sinodul bisericesc totodată. în frunte se afla cel ce sta atunci pe tronul episcopal al cetăţii împărăteşti, preafericitul patriarh domnul Nikolaos Grammatikos2. S-au citit învăţăturile pline de ură contra lui Dumnezeu; dovada era de neînfrlnt. Acuzatul nu numai că nu a respins nici una din învinuiri, dar îndată, fără nici un ocol, a trecut la atac, spunînd că era gata să înfrunte focul, bicele şi mii de morţi. Căci bogomilii, în rătăcirea lor, sînt Încredinţaţi că

1 Bogomilii negau taina euharistiei şi respingeau autoritatea Bisericii.

* Nicoluo al 111-lca Kyrdiiiiaics Grammatikos, patriarh ecumenic (1084 -- I I 1 I).

îndura fără să sufere orice caznă, închipuind u-şi că in- f gcrn îi vor smulge chiar de pe rug. Deşi toată lumea îl învi- ! „„ia de necredinţă, chiar şi aceia pe care îi atrăsese în căderea lui, Vasilios rămînea neînduplecat şi neîmblînzit, ca cel [niai aprig bogomil; deşi îl ameninţau, cu rugul şi alte cazne,- [fămînînd strîns legat de demonul său, îl îmbrăţişa pe Sa- tanail al său. După ce l-a aruncat în închisoare, împăratul îl chema ades şi mereu îl îndemna să renunţe la nelegiuirea sa, dar mereu celălalt rămînea surd şi orb la străduinţele ■împăratului. 7. Nu putem trece însă peste minunea care s-a ■întîmplat în legătură cu el. înainte ca împăratul să înceapă ia*i arăta asprime,- după ce şi-a mărturisit necredinţa, l-au |dus pentru un timp într-o casă mică, nu departe de palatul ■Împărătesc,' pe care o pregătiseră special pentru el. Era ■seara, aer curat, şi stelele străluceau pe cer, iar luna lumina noaptea care a urmat după sinod. Cînd călugărul a intrat in celula sa, pe la miezul nopţii au început să cadă asupra [acesteia pietre, de la sine, asemenea unei grindini; nici o mină nu arunca aceste pietre şi nici un om nu le azvîrlca în acest preot diabolic. Era, pesemne, o răzbunare a demonilor lui Satanail, mîniaţi şi îngrijoraţi că acesta îi maimuţărise în faţa împăratului şi trezise o persecuţie'zdrobitoare împotriva rătăcirii lor. Un om, numit Paraskeviotes, căruia i se dăduse în grijă acest bătrîn diabolic, ca să-l împiedice să vorbească cu alţii şi să le împărtăşească murdăria Iui, a spus sub jurămintele cele mai groaznice [că a văzut şi] [ă a- auzit zgomotul pietrelor căzînd la pămînt şi pe olane, ăi a văzut aceste pietre venind fără încetare unele după iltcle, fără să fi zărit nicăieri pe cineva care să le arunce.

vnlndrie

şi oaspetele iui ia masa. fratele împăratului, scbasBgg*T| era şi el peste tot alături de acesta, jucîndu-şi rolul în cot' die. 5. Apoi însă omul şi-a revărsat învăţătura sa eretici Dar in cc fel? O draperie se afla între gineccu şi locul uni se găsea împăratul cu acest ticălos, care vorbea şi Işi dez\â. luia toate tainele pe care le ascundea în suflet, în vreme & secretarul, de cealaltă parte a draperiei, li nota cuvintele, Flecarul părea maestrul, iar împăratul sc prefăcea ci est; discipolul său şi secretarul transcria lecţiile. Omul acesta nelegiuit adunase tot ce nu este îngăduit şi ce este oprit să se spună; nu numai că nu se dădea înapoi de la nici o îmi ţătură împotriva lui Dumnezeu, dar arăta dispreţ şi teologiei noastre, critica întreaga cîrmuire şi, vai, şi sfintele biserici, numindu-le temple ale demonilor, iar jertfa trupului şi sîngclur celui care este primul mare preot şi prima victimă a credinţei noastre, o socotea şi o numea o nerozie1. 6. Şi ce a urmat apoi? împăratul şi-a aruncat masca a a tras draperia: era acolo adunat tot senatul împreună'Cu capii armatei şi sinodul bisericesc totodată. în frunte sc afla cel ce sta atunci pe tronul episcopal al cetăţii împărăteşti, preafericitul patriarh domnul Nikolaos Grammatikos*. S-au citit învăţăturile pline de ură contra iui Dumnezeu; dovada era de neînfrînt. Acuzatul nu numai că nu a respins nici una din învinuiri, dar îndată, fără nici un ocol, a trecut la atac, spunînd că era gata să înfrunte focul, bicele şi mii | morţi. Căci bogomilii, în rătăcirea lor, sînt Încredinţaţi d

.... Iiogomilii negau taina euharistiei «i respingeau autoritatea JoiHvncii.        •

* Nicoiae al lll-lca KynUniato.s Grammatikos, patriarh ecumenic (J084 -U H).        pauidra        w*

Kot îndura fără să sufere orice caznă, închipuindu-şi că in- Kerii îi vor smulge chiar de pe rug. Deşi toată lumea îl înri- | nuia de necredinţă, chiar şi aceia pe care îi atrăsese în căde- I rea lui, Vasilios rămînea neînduplecat şi heîmblînzit, ca cel mai aprig bogomil; deşi îl ameninţau, cu rugul şi alte cazne, riunînînd strîns legat de demonul său, îl îmbrăţişa pe Sa- | tanail al său. După ce l-a aruncat în închisoare, împăratul f îl chema ades şi mereu îl îndemna sa renunţe la nelegiuirea sa, dar mereu celălalt rămînea surd şi orb la străduinţele j împăratului. 7. Nu putem trece însă peste minunea care s-a întîmplat în legătură cu el. înainte ca împăratul să înceapă a-i arăta asprime, după ce şi-a mărturisit necredinţa, l-au dus pentru un timp Intr-o casă mică, nu departe de palatul [împărătesc, pe care o pregătiseră special pentru el. Era seară, aer curat, şi stelele străluceau pe cer, iar luna lumina [noaptea care a urmat după sinod. Cînd călugărul a intrat în celula sa, pe la miezul nopţii au început să cadă asupra [acesteia pietre, de la sine, asemenea unei grindini; nici o mînă nu arunca aceste pietre şi nici un om nu le azvîrlea în acest preot diabolic. Era, pesemne, o răzbunare a demonilor lui Satanail, mîniaţi şi îngrijoraţi că acesta îi maimu- Iţărise în faţa împăratului şi trezise o persecuţie'zdrobitoare I împotriva rătăcirii lor. Un om, numit Paraskeviotes, că- [ ruia i se dăduse în grijă acest bătrîn diabolic, ca să-l împiedice să vorbească cu alţii şi să le împărtăşească murdăria lui, a spus sub jurămintele cele mai groaznice [că a văzut şi] că a auzit zgomotul pietrelor căzînd la pămînt şi pe olane, că a Văzut aceste pietre venind fără încetare unele după altele, fără să fi zărit nicăieri pe cineva care să le arunce.

& iIn urma acestei ploi de pietre venise un cutremur puternic care a zguduit pămîntul şi tot acoperişul gemuse. Intre timp Paraskeviotes, nebănuind fapta demonului, a rămas pe loc liniştit, aşa cum spunea el însuşi; dar, văzînd că pietrele plouau ca din cer, ca să zic aşa, şi ca acest bătrîn eretic era ascuns, închis în casa, a pus totul pe seama demonilor şi nu a ştiut ce s-a mai întîmplat.