Ximena, Elvira.

XIMENA

Sunt sigură acuma şi fără făţărie îmi pot striga întreagă durerea mea cea vie!
Acuma pot în voie să plâng şi să suspin, Şi pot să-mi dau pe faţă nemărginitul chin.
Vai, tata-i mort, Elviră şi viaţa-i e curmată
De spada ce Rodrigo o trage-ntâia dată!

0, curgeţi, curgeţi lacrimi pâraie pe pământ: 0 jumătate-a vieţii-mi mi-aruncă în mormânt
Cealaltă jumătate, şi-aceea care piere
Pe-aceca ce-mi rămâne să mă răzbun îmi cerc.

ELVIRA

Alină-te, stăpână!

XIMENA

Ah, ce nepotrivit

Cuvântul de-alinare pe buze ţi-a venit!
Cum să-mi alin durerea, când eu, nesocotito, Nu pot urî pe-acela ce mi-a pricinuit-o?
Şi ce m-aşteaptă oare decât un veşnic chin, Când urmăresc o crimă, iubind pe asasin?
ELVIRA

Mai poţi iubi pe-acela ce te-a lăsat orfană?
XIMENA
Dacă-l iubesc, Elviro? L-ador ca pe-o icoană!

Iubirea şi mânia în suflet mi se bat
Şi în duşman descopăr pe omul adorat
Şi simt că-n ciuda urei în inima-mi speriată
Rodrig combate încă, ah, pe sărmanu-mi tată:

L-atacă, l-urmăreşte, se apără şi-i când
Mai slab, când mai puternic, şi-acuma triumfând, Şi-n lupta-aceasta între iubire şi mânie
El sufletul mi-l lasă, dar inima-mi sfâşie.
Dar nu m-adoarme-amorul, oricât m-ar stăpâni

Şi datoria-mi sfântă mi-o voi îndeplini;
Alerg unde mă cheamă jignita mea onoare.

Rodrig mi-e scump şi soarta-i nespus de-adânc mă doare, îi plâng de jale, totuşi, oricâtă grijă-i port, Ştiu cine sunt, Elviro şi tatăl meu e mort!
ELVIRA

II urmăreşti?
XIMENA

Ah, crudă gândire şi cumplită
Şi crudă urmărire la care sunt silită!
Cer capul său şi totuşi mă tem să-l dobândesc!
De moare el, muri-voi şi moartea i-o cerşesc!
ELVIRA

Atât de negre gânduri, alungă-le, stăpână, Şi nu-ţi impune-o lege ce-n contra ta te mână!
XIMENA

Cum? Tatăl meu să aibă sfârşit aşa de crud
Să strige răzbunare şi eu să nu-l aud?
Să-l văd murind sub ochii-mi şi inima-mi nătângă
Să creadă că-iajunge să geamă ori să plângă?

Să sufăr ca iubirea să-năbuşe cum vrea
Prin o tăcere laşă mândria, cinstea mea?
ELVIRA

O, crede-mă, stăpână, n-ar fi prea mare vină

De-ai resimţi în suflet mânie mai puţină; în contra lui Rodrigo ai dobândit de-ajuns.
Ai fost la rege.
— Aşteaptă în linişte răspuns.
Nu stărui-n această ciudată supărare.

XIMENA

Mi-e-n joc mândria-ntreagă, ea-mi cere răzbunare!

Dulci visuri de iubire, oricât m-ademenesc, Renunţ la tot mai bine decât să mă-njosesc.
ELVIRA

Dar îl iubeşti, senora, pe don Rodrig.
XIMENA

Vai mie!

ELVIRA

Şi răzbunarea totuşi mai poate să te-mbie?
XIMENA

Ca să-mi păstrez mândria, sfârşind şi chinul meu
L-oi urmări, l-oi pierde şi voi muri şi eu!