Don Rodrigo, Ximena, Elvira.

DON RODRIGO

Ei bine, urmăritul, priveşte-l, e de faţă.
A ta să fie slava de-al izgoni din viaţă!
Corneille – Teatru 97
XIMENA
0, ce sunt eu silită, Elviro, a vedea?

Rodrig Ia mine-n casă! Rodrig în faţa mea!
DON RODRIGO

Ucide-mă, Ximenă şi gustă fără jale
Plăcerea morţii mele şi-a răzbunării tale.
XIMENA

Vai mie!

DON RODRIGO

O, ascultă!

XIMENA

Fugi, lasă-mă să mor!

DON RODRIGO

O clipă.

XIMENA

Du-te!

DON RODRIGO

Numai o vorbă, te implor, Şi-apoi cu-această spadă viaţa tu mi-o stinge.
XIMENA

Cum? Încruntată încă de-al tatălui meu sânge?

DON RODRIGO

Ximenă!

XIMENA
Fugi cu arma ce vai, în faţa mea
Mă mustră pentru viaţa şi fărdelegea ta!
DON RODRIGO

Nu, mai curând privind-o mânia ta sporească, Şi ceasul morţii mele să nu mai zăbovească!
XIMENA

Vopsită e de sânge de-al meu!

DON RODRIGO

Îţi vine greu
Să o cufunzi, să-şi piardă culoarea într-al meu.
XIMENA

Om crud, care pe tată l-ucide fără milă

Prin spadă.
— Prin vederea ei cruntă pe copilă!
Înlătură-mi această unealtă de omor!

Vrei să te-ascult, Rodrigo şi tu mă faci să mor.
DON RODRIGO

Fac ce doreşti, dar totuşi nu părăsesc dorinţa
Ca însăţi tu, Ximenă, să-mi împlineşti sentinţa.
Căci oricât mi-eşti de dragă, un laş nu pot să fiu.
Ca să reneg vreodată chemarea mea de fiu.

Pe tatăl meu căzuse o groaznică ruşine
Ce mă privea-n aceeaşi măsură şi pe mine.
Ştii ce-nsemnează-o palmă pentru un om cinstit.
Am căutat să aflu făptaşul, l-am găsit, Am răzbunat onoarea-mi şi pe iubitu-mi tată.
Şi dac-ar fi nevoie, aş face-o înc-o dată.
Nu crede că iubirea-mi n-a dus o luptă grea

Cu tatăl meu şi-n urmă chiar împotriva mea.
O, judecă-i puterea: aflând c-am fost în stare
Să mă-ndoiesc de poate să-ncapă răzbunare.

Silit să-ndur ocara, ori vai! Dispreţul tău, învinuiam de-o grabă prea mare braţul meu, Mă dojeneam de-această pornire prea nebună
Şi farmecele tale erau să mă supună
De nu-mi ziceam, Ximenă, că nu te-ar merita

Un om lipsit de-onoare, lipsit de stima ta!

Că ochii tăi iubirea şi-ar fi schimbat-o-n ură
Văzând mişel pe-acela ce vrednic îl ştiură;
Că ascultând amorul, urmând al său îndemn

De-alegerea ta însăţi m-aş fi făcut nedemn.
Ţi-o spun din nou, ţi-oi spune-o, deşi printre suspine, Până la cel din urmă: da, te-am jignit pe tine;
Da, te-am jignit amarnic, fiind silit s-o fac

Pe tine să te merit şi-onoarea să mi-o-mpac.
Mi-am împăcat onoarea şi pe bătrânul tată;
Viu să te-mpac pe tine acuma, adorată.

Am alergat aicea de mâna ta să mor;

Ce-am fost dator făcut-am şi fac ce sunt dator.
Un tată scump te strigă din fundul negrei groape

Şi eu nu vreau victima cu nici un preţ să-i scape:
Jertfeşte-acestui sânge pe care l-a pierdut
Acel ce se mândreşte cu ceea ce-a făcut!
XIMENA

Rodrig, ah, ai dreptate, cu toată vrăjmăşia
Nu pot blama pe-acela ce-şi face datoria.
Şi-n chinurile mele ce-asupra-ţi se răsfrâng
Eu nu te-acuz pe tine', pe mine mă deplâng;

Ştiu ce se* cheamă cinste şi cum înflăcărează
— Asemenea insultă o inimă vitează.
Tu n-ai făcut, fireşte, decât ce se cădea, >
Dar mi-arătaşi de-asemeni şi datoria mea;
Funesta-ţi vitejie mi-arată prin avântu-i
Cum îţi răzbuni un tată, şi-onoarea cum ţi-o mântui.
Aceeaşi râvnă cată la rândul meu să pun
Onoarea să mi-o mântui, pe tata să-l răzbun.

Aceasta, vai, mă face să fiu nemângâiată!
O altă mână dacă rn-ar fi lipsit de tată, Găseam, ah, în norocul dorit de-a te vedea
Unica alinare ce-o mai puteam avea;

Şi-aş fi simţit un farmec în jalea mea cumplită
Să-mi zvânţi aceste lacrimi cu mâna ta iubită.
Ci caut a te pierde, cum l-am pierdut pe el, Această despărţire mă zbuciumă la fel:
Cumplita datorie ce inima mi-o rumpe, Mă-mpinge la jertfirea vieţii tale scumpe, Căci oricât ţin la tine, Rodrig, nu aştepta
Să simt o lasă milă fată de crima ta.

Şi-oricât iubirea noastră ar vrea să mă reţie, Voi şti să dau dovadă de-acecaşi bărbăţie:
Ca să fii demn de mine, tu n-ai dat îndărăt.

La rândul meu vreau demnă de tine să m-arăt.

DON RODRIGO

Nu pregeta atuncea să faci ce eşti datoare
Spre-a împlini o jertfă atât de-nălţătoare!
Mândria ta îmi cere viaţa – vin' şi-o ia!
Osânda-mi va fi dulce şi dulce moartea mea!
S-aştepţi până ce legea îşi va rosti sentinţa, E să-mi întârzii moartea şi ţie biruinţa.
Prea fericit muri-voi, răpus de braţul tău.
XIMENA

Taci, dacă-ţi sunt duşmană, nu vreau să-ţi fiu călău
Eu să-ţi ridic viaţa, e cu putinţă oare?
Dator eşti să ţi-o aperi, s-o cer eu sunt datoare.
Dar între noi e altul judecător suprem

Şi eu am numai dreptul în faţă-i să te chem.
DON RODRIGO

Oricât iubirea noastră ar vrea să te reţie
Vei da şi tu dovadă de-aceeaşi bărbăţie, 10Î
Căci răzbunând un tată alt braţ dacă-mprumuţi, Ximena mea, mă crede, înseamnă să mă cruţi.
Cum braţul meu el singur mi-a răzbunat onoarea, Al tău să-şi dobândească la rându-i răzbunarea!
XIMENA

Rodrig, la ce mai stărui? Tu ajutor nu ceri

Când te răzbuni, la nimeni.
— Şi mie mi-l oferi!
Sunt tot aşa de mândră şi cred că se cuvine
Ca slava răzbunării să n-o împart cu tine.

Deci ajutor la rându-mi nici eu nu voi căta în deznădăjduirea sau în iubirea ta!

DON RODRIGO

Mândrie neînfrântă! Vai! Să nu pot obţine
Atâta mângâiere încalţe de la tine?!
În numele iubirii şi-al tatălui tău mort
Nu mă lăsa blestemul acestei vieţi să-l port!
Mai vesel e Rodrigo de mâna ta să piară

Decât urât de tine, trăind o viaţă-amară!
XIMENA

Nu te urăsc eu, lasă!

DON RODRIGO

Oh, trebuie!

XIMENA

Nu pot.

DON RODRIGO
Aşa puţin îţi pasă de lume şi de tot
Ce poate să scornească în umbră clevetirea

Când va să-mi ştie crima şi că-mi păstrezi iubirea?
Sileşte-le să tacă şi în pofida lor
Salvează-ţi bunul nume, făcându-mă să mor!
XIMENA
Lăsându-ţi viaţa, vaza îmi va luci mai vie;
Vreau ca şi cel din urmă clevetitor să ştie
Că te ador şi totuşi pedeapsa ta o cer, Şi toţi să-mi cânte imnuri de slavă pân'la cer, Şi soarta să-mi deplângă. Rodrig, acuma du-te, Să nu mai văd comoara de fericiri pierdute.
Ascunde-n umbra nopţii plecarea ta de-aci.
Onoarea mea-i pierdută cumva de te-or zări.

Tot ce-ar putea bârfeala să zică despre mine

E că-n această casă eu te-am primit pe tine

Şi ca să fiu hulită nici tu nu o doreşti.
DON RODRIGO

Aş vrea să mor!
XIMENA

Vai, du-te!

DON RODRIGO

Atunci, ce hotărăşti?
XIMENA

Deşi cea mai frumoasă văpaie ameninţă
Să-mi mistuie mânia, fac tot ce-mi stă-n putinţă
Ca să răzbun pe tata, mândria să mi-o-mpac

Şi singura-mi dorinţă e să nu pot s-o fac.
DON RODRIGO
O, vrajă a iubirii!

XIMENA

O, culme-a suferinţii!
DON RODRIGO
Ce de dureri şi lacrimi ne vor costa părinţii!
XIMENA

O, te-aşteptai, Rodrigo?
DON RODRIGO

Ximenă-ai fi crezut?

XIMENA

Aşa curând norocul să ni-l vedem pierdut!
DON RODRIGO

Şi că aşa de-aproape de ţărm a fost să vie
Nădejdea să ne-o sfarme o cruntă vijelie!

XIMENA

O, jale fără margini!

DON RODRIGO

O, chin aşa de mult!
XIMENA

Rodrig, de-acuma du-te, fugi. Nu te mai ascult!

DON RODRIGO

Pân'la sfârşit când dreapta osândă mi-oi primi-o
Merg să-mi târăsc o viaţă nemernică. Adio!
XIMENA

De-o fi aşa să fie, îţi dau cuvântul meu
Că-n urma ta o clipă n-am să respir nici eu.

Adio, dar ia seama să pleci pe nesimţite.
(Rodrigo iese.)
ELVIRA
Stăpână, orice rele Prea bunul ne trimite.

XIMENA

0, lasă-mă în pace cu sfatul tău nătâng.

Mă duc să caut pacea şi noaptea, ca să plâng.