CURIAŢIU
De-acum, pământul, cerul, infernul peste noi

Unind ale lor Furii, veni-vor cu război.

Dar oamenii şi zeii şi demonii şi sorţii,
Zadarnic se adună să ne arunce morţii!
Puţin de toate-mi pasă; de foc îmi este-avântul;
Căci soarta ca şi zeii şi dracii şi pământul
Cu cât vor fi mai groaznici, mai răi şi mai cumplițiCu-atât de-a noastră faimă vor fi mai umiliţi.
HORAŢIU
Destinul ce, prin cinste, ne este dezlegat,
Ne dă din plin prilejul să fim tot ce-am visat.
El ne sileşte-acuma că, în nenorocire,
Cumplit să se măsoare cu-a noastră-nvrednicire.
Şi cum, în noi, el vede nu oameni de duzină,
Pe piscul său ne cheamă, scăldându-ne-n lumină.
Luptând c-un duşman" pentru salvarea tuturor,
Şi să primeşti pumnalul, doar tu, ucigător,
E fapta prea măruntă a micii vrednicii
Cu care mii se umflă şi o vor face mii;
Căci moartea pentru ţară, de toţi este dorită
Şi-n viaţa tuturora e-o splendidă ispită.
Dar a jertfi iubirea pentru obştescul bine
Şi-nvălmăşagul luptei, să lupţi întâi cu tine;
S-ataci un grup în care se află sorocit

Şi fratele soţiei şi-al surorii scump iubit;
Să te desprinzi din toate lovind neîndurat

Un sânge ce, prin viaţa-ţi, l-ai vrea răscumpărat,
Aceasta e virtutea cu care mă mândresc!
Puţini o au în suflet, puţini o pizmuiesc,
Şi foarte rar se vede ca firea omenească,
Spre piscu-acestei glorii să vrea să năzuiască.
CURIAŢIU
Prin ale noastre nume în veci o să trăim;

E minunat prilejul; se cade să-l iubim.

Vom fi oglip". I de aur, exemple de mândrie,
Dar îndârjirea-ţi sună puţin» barbarie.
Chiar cei mai bravi de mâine, luptând pentru mărire,
Nu-ţi vor călca pe urme în drum spre nemurire.
Oricare i-ar fi preţul acestei faime-n lume,
Fii neştiut mai bine decât cu-al ei renume.
Eu îndrăznesc a spune, iar tu o ştii prea bine,
N-am întrebat în templu, ce rol mi se cuvine.
Iubirea, înrudirea apropiată şi
Prietenia.
— Nimeni nu m-a putut clinti.
Dar, dacă astăzi Alba mi-a dat o-nsărcinare
Cum ţie-ţi dete Roma şi tot atât de mare.
Voi face pentru Alba, cât tine, ca roman;

Mi-e inima semeaţă, dar vreau să fiu uman.
Când văd că fericirea-ţi ar vrea să-mi bea din sânge
Şi când a mea râvneşte tot să te poată-nfrânge;
Că logodit cu sora pe frate-l voi ucide

Şi că-mpotrivă-mâ ţara vrea lupte fratricide,
Deşi, la datorie alerg să stau de pază
Virtutea-mi se-ndjrjeşte, dar mă-nspăimânt de groază.
Mi-e milă şi de mine, ba chiar îi pizmuiesc
Pe cei căzuţi în luptă, şi-acum îi fericesc.
Fără să vreau, o clipă, să dau cumva-napoi,

îmi duc virtutea tristă în crâncenul război.

Ce Alba-mi dă, îmi place; dar plâng tot ce-mi răpeşte;
Iar dacă Roma cere ce nu e omeneşte,
Voi lăuda toţi zeii că nu-s născut roman
Şi că, prin chiar aceasta, pot să rămân uman.
HORAŢIU
Roman, de nu eşti, tinde spre gândurile-i mari;
De-ncerci să-mi fi de-o seamă, râvneşte ca să pari.
Virtutea mea de stâncă, cu care mă mândresc,
Goneşte şovăiala pe care o gonesc.
Nu biruie acela ce intră în război,
Cu îndoieli în suflet, privind trist înapoi,
Nefericirea noastră e mare, negrăită,
Dar inima-mi ce-o vede, nu este îngrozită.
Oricine-ar fi acela pe care ţara-mi cere
Să-l nimicesc.
— Porunca mă-mbată de plăcere.
Numai încredinţarea acestui ordin sfânt,
Din sufletu-mi alungă orice alt simţământ.
Iar cine, ca s-asculte, mai stă să se gândească,
Sfârşeşte şi porunca în ţărnă s-o târască.
Acest drept sacru rupe tot ce ne-a-nlănţuit.
Fiind ales de Roma, rămân de neclintit.

Cu-aceeaşi bucurie ţâşnită din dreptate,
M-am cununat cu sora şi voi lupta c-un frate.
Şi ca să punem capăt acestei vorbe vane,
Nu te cunosc de-acuma, căci eşti alban, duşmane!
CURIAŢIU
Eu te cunosc, vai, încă; aceasta mă ucide.

Dar nu ştiam că, gându-ţi, atâta frig închide;
îngăduie să-mi placă, dar nu să-l şi imit,
Deşi ne este chinul ca dânsul de-mplinit.
HORAŢIU
Nu-mbrăţişa virtutea de nimenea constrâns.
Răsfaţă-te în voie cu vorbe şi cu plâns;
Şi gustă-n libertate o dulce fericire;
Jeleşte cu Cămila ce plânge în neştire.
Mă duc, surorii tale, să-i fiu o pildă vie:

O clipă să nu uite că este-a mea soţie.
Drag să-i rămâi chiar dacă, prin mâna ta albană,
Eu voi cădea; şi-n jale să fie-n veci romană.