HORAŢIU
Cunoşti cinstirea mare; logodnicului tău, Cămila?
CĂMILA

Vai, destinul cu mine este rău!

HORAŢIU
Arată că-mi eşti soră şi dârz te stăpâneşte;
De voi cădea sub braţu-i, în luptă, vitejeşte,
Să vezi numai eroul, nu pe ucigător,
Pe omul de onoare, făcând ce-a fost dator,
Slujindu-şi ţara aprig, aşa cum se cuvine,
Şi că prin biruinţă s-a-nvrednicit de tine.
Apoi, începeţi nunta, crezând că sunt cu voi.
Dar, dacă spada asta, în crâncenul război,
M-o-ncununa cu lauri, încununând sfârşitul,
Să nu-mi aduci o vină că ţi-am ucis iubitul.
În ochii tăi văd lacrimi cât jalea poate cere;
Bociţi-vă-mpreună, sorbiţi o mângâiere;
Certaţi-vă cu cerul, cu tot ce este scris,
Dar după crunta luptă, uitaţi pe cel ucis.
(Lui Curiaţiu.)
Te las cu ea o clipă, apoi, fără de teamă

Vom merge unde cinstea pe amândoi ne cheamă.