SABINA

Cămila, dragă soră, îţi dau o veste bună.
CĂMILA

O ştiu, dar cred că altfel e drept să i se spună.
Chiar tata a aflat-o pe când eram cu dânsul

Şi-n ea n-aflai nimica să-mi potolească plânsul.
Acest răgaz nu poate decât să-i învrăjbească.

Ni se lungeşte chinul ce alt chin o să nască, Iar singura nădejde ce-n suflet ni s-a strâns
E, că vom plânge mâine, tot ce va fi de plâns.

SABINA

Nu-n van ne dat-au zeii această răscolire!

CĂMILA
Fără folos acuma, e orice iscodire.

Aceiaşi zei, lui Tullus, vorbiră cu-nţeles, Căci zeii, prin mulţime, nici nu vorbesc prea des.
Ei nu pogoară lesne aceste joase trepte, Ci, doar la regi în suflet, găsesc cuvinte drepte
A căror înţeleaptă pornire spre dreptate
E ca un fir de rază dat de divinitate.

IULIA

Nu şovăiţi, căci zeu, pe care 11 contemplu, Vorbesc doar prin oracol.
— Oracolul, e-n templu.
Zvârliţi deci amăgirea ce naşte din dureri;
Când bine ştiţi ce spus-a oracolul de ieri.
CĂMILA

Oracolul oricâte-ar vorbi şi-oricât de des
Rămâne tot o taină şi tot neînţeles, Iar cine se încrede naiv în ghicitoare, Cu cât n-o înţelege cu-atât îi dă crezare.
SABINA

Dar pentru tot ce-nseamnă, să fim mai împăcate

Primind nădejdea bună ce gândul ni-l străbate.

Când zeii îndurarea ne-o dau, cât de puţin, N-o merită aceia ce mai vorbesc de chin.
Iar celor ce-ndărătnici mai stau în necredinţe
Li se răpeşte dreptul de-a se numi fiinţe.
CĂMILA

Nu ne întreabă zeii pe. Noi, când ne lovesc, Nici milă n-au vreodată de neamul omenesc.
IULIA
Prin chinul vostru, preţul iertării vor mări.
Eu plec să văd şi lupta şi cum se va sfârşi.
Fiţi fără teamă, sper că, la-napoierea mea, Cuvinte de iubire pe buze vom avea, Iar în amurg, voioase, vom umple toată casa
De cântecul de nuntă, ca să primirii mireasa.

SABINA

Aş vrea să cred!
CĂMILA

Eu, iată, nimic nu mă mai ţine!
IULIA

Se va vedea îndată cine-a gândit mai bine.