SABINA

Suntem deopotrivă de triste, dar te' cert.

Atâta deznădejde eu nu pot să ţi-o iert.
De-ai fi în locu-mi, soră, mă-ntreb ce-ai face oare, Având să porţi pe umeri întreaga-mi zbuciumare, Şiind că, vai, sfârşitul oricum ar fi să fie, Tot va lovi în soră sau numai în soţie?
CĂMILA

De ale noastre lacrimi vorbeşte, dar te-ndură
Să nu-mi arunci poveţe când nu prea ai măsură.
Privind cum se cuvine la chinul ce mi abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăîâ-i scris, Durerea ta-mi apare uşoară ca un vis.
Tu plângi pentru Horaţiu, căci e ameninţat, Dar fraţii nu înseamnă nicicând cât un bărbat.
Cu nunta ce ne duce în altă casă, ştii
Ne smulgem din aceea în care-am fost copii.

Altfel se cântăreşte cu ochii suferinţii.
Ca să urmăm bărbatul ne părăsim părinţii.
Dar în ajun de nuntă, logodnicul e cel

Ce, dacă nu-i cât soţul, nici fraţii nu-s cât el.
Iar între ei iubirea se luptă şi se zbate;
Alegerea se stinge-n păreri învolburate.

Deci, soră dragă, ţie-ţi rămâne cel puţin, Cu-o singură dorinţă să stingi oricare chin, în timp ce, dacă cerul, va vrea să ne doboare
Eu voi avea doar jale şi nici o alinare.
SABINA

Când unul cade-n luptă prin altul din ai tăi, Gândirea-ţi îmi apare lipsită de temei.
Deşi altfel se vede cu ochii suferinţii, Nu fără amintire ne părăsim părinţii.
Cei dragi rămân în suflet mereu apropiaţi, Şi îndrăgind bărbatul, nu îi uităm pe fraţi.
Natură-n orice clipă-şi păstrează primul pas.
În suflet, soţul, fraţii, 'răspund cu-acelaşi glas;
Şi toţi sunt, până-n moarte, cu noi de o făptură;
Durerile-s asemeni când trec peste măsură.

Iubitul, soră dragă, cel care te-a vrăjit, Până la urmă este aceea ce-ai voit.
0 mică supărare, un pic de gelozie, îi spulberă din suflet dar şi din fantezie, Ce poate slăbiciunea, încearcă deci prin minte;
Nu-l compara cu neamul şi-a sale lucruri sfinte.
E o nesocotinţă s-asemeni întâmplarea
Cu firea care este atotstăpânitoarea.

Deci, dacă însuşi cerul va vrea să ne doboare, Eu voi avea doar jale şi nici o alinare, Iàr ţie, dragă soră, lovită, cel puţin
Putea-vei cu-o dorinţă să stingi oricare chin.
CĂMILA

Abia acum văd bine că, tu, tu n-ai iubit, Că zeu-acesta-ţi este de neguri învelit.
Poţi să-i rezişti, desigur, senină la-nceput, Dar nimeni nu-l mai poate goni, când s-a născut, Şi mai ales, când tata, cu-a sa oblăduire
Iţi binecuvântează fricoasa ta iubire.
Pătrunde-ncet în suflet, apoi o simţi stăpână;
O dată prins de dânsa nici nu-i mai scapi din mână

Nu poţi s-alungi iubirea şi-n contra ei să vrei;
Voinţa ta ascultă doar de voinţa ei, Iar lanţurile sale ne par fermecătoare.