MATAMOR

Respect de-a mea iubită, tu scrupul fără leac,
Tiran al spadei mele! Ce mă sileşti să fac?
De ce-am avut. În faţă nu duşmani, ci un tată,
Ca fără să te supăr, să-i fi zdrobit pe dată?
Bătrână arătare, tu, drac împieliţat,
A iadului tălpoaie cu chipu-ţi blestemat,
Cutezi să mă ameninţi, să-alungi un om ca mine
Cu care regii lumii vor să se aibă bine!

CLINDOR

În lipsa lui de-acasă puteţi, oricând poftiţi,
Râzându-vă de dânsul, iubitei să-i vorbiţi.

MATAMOR

Ehei, valeţii ăştia. Le ştiu obrăznicia!

CLINDOR

Cu spada voastră-n mână le potoliţi mânia.

MATAMOR

Scânteile ce-aruncă din teacă de o scot,
Dau foc la-ntreaga casă. Vezi bine că nu pot!
S-ar mistui pe dată şi ţigle şi burlane,
Ar arde bârne, scânduri, pervazuri şi olane,
Şi pietrele de boltă şi grinzi şi uşiori
Traverse şi proptele, grilajuri, căpriori,
Şi uşi, zăvoare, broaşte, filiere şi vopsele,
Peroane, săli şi poduri şi tot ce e în ele,
Şi sticla, plumbul, fierul ca nişte luminări,
Şi pivniţe şi puţuri şi curţi, terase, scări.
Ce jalnice privelişti ar provoca pojarul
Şi-ar stinge-apoi iubitei din inimă tot jarul!
Vorbeşte-i tu, căci nu eşti, ca mine, un viteaz
Şi-ai pedepsi mai dulce pe cei fără obraz.

CLINDOR

E greu!

MATAMOR

Te las, căci uşa se va deschide-ndată
Şi va sări la mine a slugărimii gloată.