IZABELA

(în timp ce Matamor ascuns, trage cu urechea)

Nu merge bine treaba cu prea iubitu-mi tată;

N-a fost atât de aspru bătrânul niciodată,
Nu poate să te vadă – şi nici pe Matamor;
E drept că şi Adraste e-acum bănuitor.
De-aceea ne-ntâlnirăm aicea, în grădină;

Vreun nechemat, la mine s-ar fi putut să vină.

Mai bine ca oriunde vom sta de vorbă-aci.

Şi sunt destule locuri pe unde poţi ieşi.
De-asemeni, pentru mine, lăsai deschisă-o poartă.

CLINDOR

Ţi-i mult prea mare grija de ne-nsemnata-mi soartă.

IZABELA

Nu poate fi prea mare când îmi păzesc un bun

Ce mai presus de toate în viaţa mea îl pun;
Un bun ce preţuieşte mai mult ca lumea-ntreagă;
De dragul lui, în fine, lumina-mi-este dragă.

Adraste-n van prin tata încearcă-a mă răpi;

Căci doar a ta iubire mă poate cuceri.

Morala lor absurdă de-ai şti cât mă irită!
Dar pentru ţine-mi place să fiu chiar chinuită.
Şi lovituri mai crunte eu cred că-aş suporta
Când le îndur pe toate pentru iubirea ta.

CLINDOR

Mă copleşeşti, iubitoşi inima mi-o nărui
Căci nu pot decât viaţa la rândul meu să-ţi dărui.
Doar sângele-mi rămâne pe-acest meleag străin

Şi ţie, Izabela, cu drag eu ţi-l închin.
Dar dacă viaţa însăşi îmi va surâde-o dată
Şi am să pot ajunge în ţara-mi depărtată,
Atunci îţi vei da seama că n-ai ales prea rău:
Un om ce preţuieşte cât şi rivalul său.
Deşi ce-ai spus mă-ncântă, o teamă pieptu-mi strânge
Că un rival şi-un tată vor şti a te constrânge.

IZABELA

Fii liniştit, căci tata nu-mi poate porunci,
Precum nu poate-Adraste nicicând mă cuceri.
Eu nu-ţi voi spune-acuma ce hotărâri mă mână,
Dar află că în toate pe mine sunt stăpână.
Încât ale lor planuri sunt doar proiecte-n vânt.

MATAMOR

Nu pot tăcea: e vremea să mă arăt cum sunt.

IZABELA

Vai! Cine ne ascultă?

CLINDOR

E doară căpitanul.

Să nu îţi fie teamă. Îi potolesc aleanul.