Izabela, Liza.

LIZA

Toţi dorm şi voi aicea? Dar e de neiertat!
Vă jur că tatăl vostru e foarte-ngrijorat.

IZABELA

Când nu-i speranţă, Liza, de ce m-aş teme oare?
Să plâng aici în voie, resimt o uşurare.

Aici ultima dată iubitul mi-l văzui,
Aicea mai răsună ecoul vocii lui,
Şi iată că în suflet eu simt cum se încheagă
Imaginea fiinţei ce mi-e atât de dragă.

LIZA

De ce mâhnirea voastră o răscoliţi mereu?

IZABELA

Ce-ai face, Liza, spune, de-ai fi în locul meu?

LIZA

Din doi bărbaţi de seamă ce v-au iubit orbeşte,
În zori muri-vă unul, celait nu mai trăieşte;
în loc să pierdeţi vremea oftând fără temei,
Puteţi găsi un altul mai valoros ca ei.

IZABELA

Cum de cutezi a-mi spune asemenea cuvinte?

LIZA

Şi care-ar fi folosul unei dureri ce minte?
Ori socotiţi că plânsul şi chipul adumbrit
Din gheara morţii scapă bărbatul cel iubit?
Gândiţi-vă mai bine la altă cucerire.
0 inimă v-aşteaptă şi-i demnă de iubire.
Un om ce n-are seamăn.

IZABELA

Să piei din ochii mei!

LIZA

Alegerea aceasta făcută-i cu temei.

IZABELA

Tu vrei să-mi faci acuma durerea mai adâncă?

LIZA

Vreţi oare bucuria să n-o destăinui încă?

IZABELA

De unde bucuria aceasta îţi veni?

LIZA

Cred că-mi veţi da dreptate atuncea când veţi şti.

IZABELA

Să nu mai spui nimica!

LIZA

Dar lucrul vă priveşte.

IZABELA

Te rog să taci din gură. Doar de Clindor vorbeşte.

LIZA

Gu râsul meu şăgalnic, în clipa grea obţin
Mai mult ca dumneavoastră cu-un secol de suspin.

El v-a salvat iubitul.

IZABELA

Clindor?

LIZA

Chiar dânsul este.

Cât vă iubesc, stăpână, vă-arată-această veste.

IZABELA

Vorbeşte, spune-mi unde ar fi el de găsit?

LIZA

Făcui doar începutul. Veţi face-un bun sfârşit.

IZABELA

Ah, Liza!

LIZA

Sunteţi gata să vă urmaţi iubitul?

IZABELA

Iubitul făr' de care eu mi-aş dori sfârşitul?
De nu eşti tu în stare să mi-l salvezi acum,
L-aş însoţi de voie pe al gheenii drum.
În orice colţ de lume cu dânsul m-aş ascunde.

LIZA

Amorul de vă-ndeamnă să-l însoţiţi oriunde,
Să-mi ascultaţi povestea şi ajutor să-mi daţi.
Vă e la îndemână, iubitul să-l salvaţi.
E închisoarea-alături.

IZABELA

Ei şi?

LIZA

Aşa se face
Că-al paznicului frate ce m-a văzut, mă place;

Căci cine mă zăreşte pe loc e-ndrăgostit.
Deci bietul băieţandru îndată-a fost vrăjit.

IZABELA

Şi nu mi-ai spus nimica.

LIZA

Mi-a fost aşa ruşine
Că m-am ferit să credeţi vreun lucru rău de mine;
De când iubitul vostru se află arestat,
Mai multă ascultare băiatului i-am dat.
Cu ochii şi cu vorba lăsai să se-nţeleagă
Că-mi este drag şi dânsul pe cât îi sunt de dragă.
Cel ce iubeşte-o dată şi crede că-i iubit,
Se va jertfi acelei de care-i înrobit.
Deci pus-am stăpânire pe-ntreaga lui fiinţă:
El, fără să crâcnească urmează-a mea voinţă.
I-am spus că mai fidelă ca mine alta nu-i,
Dar că nu-s îneîntată de meseria lui;
El îmi jură atuncea că-ncepe să-i displacă

Şi lui, deşi nu-i lesne de ea să se desfacă.
Ştiţi, ambii fraţi primit-au ale-nchisorii chei
Şi nu le-ar da din mână niciunul dintre ei.
Eu i-am răspuns pe dată că soarta lui cea bună

Nu i-a mai dat o clipă atât de oportună;

Că pentru-mbogăţire şi pentru-a mă iubi
Prilej cum e acesta cu greu se va ivi,
Că are-n închisoare un nobil din Bretania
Ascuns sub falsul nume de domnul de Montania,
Că trebuie să-l scape; de-l însoţim apoi,
Ne-ar da tot ce i-am cere, ne-ar scoate din nevoi.
El stă la îndoială, că-i frică de ocară,
De dragoste-mi vorbeşte, dar eu mă supăr iară,
Eu dau să plec, iar dânsul se face tot mai mic,
Când el se scuză însă, nu vreau să ştiu nimic.

IZABELA

Pe urmă?

LIZA.

După-aceea mă-ntorc. Cu faţa-i tristă îmi pare şovăielnic.
L-atac, el mai rezistă;
Iar azi îi spun: „Mi-e teamă că am întârziat.

Poţi face încă totul cât fratele-i plecat."
„Dar o călătorie e scumpă, îmi răspunde.
Ne trebuiesc atâtea! De unde bani? De unde?

Boierul cred că n-are."

IZABELA

Dar cum de n-ai ştiut
Ce să-i răspunzi? Ii dărui întregul meu avut!

Inele, perle, rochii.

LIZA

Am mers chiar mai departe.

I-am spus că vă iubeşte captivul nostru foarte,
Şi că-l iubiţi, dc-asemcni, cu noi că veţi fugi.
Am izbutit cu asta pe loc a-l domoli.

Era, precum se vede, un pic de gelozie

Privindu-l pe Montania. Credea că-mi place mie.

Deci toată şovăiala de-acolo a pornit;
El, la-nceput, crezuse că-mi apăr un iubit.

Ştiind tot adevărul, el a plecat de-ndată
Spunând să fiu pe pace, că treaba-i terminată

Şi m-a trimis încoace ca să vă spun acum;

Că-n miez de noapte-n taină noi vom porni la drum.

IZABELA

Mă faci prea fericită!

LIZA

Din tot ce se petrece

Eu mă aleg cu-un mire care mă lasă rece.

Dar mă jertfesc de dragul acestei mari iubiri.

IZABELA

Dar.

LIZA

Nu de asta-i vorba, căci nu cer mulţumiri.
Pe lângă pietre scumpe, atunci când veţi fi gata, Luaţi şi nişte galbeni fără să afle tata.
Vă vând a sa comoară – chiar fără de profit:
Am pus eu bine cheia de cum a adormit;

Şi v-o predau.

IZABELA

Hai, vino, căci noaptea este mică.

LIZA

Veţi merge fără mine.

IZABELA

Îţi este oare frică?

LIZA

De loc, dar împreună mă tem să nu-l trezim

Căci n-ar fi cu putinţă ca noi să nu vorbim.

IZABELA

Glumeşti!

LIZA

Vreo neplăcere s-ar maiputea produce;

Deci eu aştept aicea pe cel ce ne conduce, De-ntârzie pe stradă va fi recunoscut, Viu să vă dau de veste de cum a apărut.
Aşadar, n-a fost glumă.

IZABELA

De ce am mai lungi-o?

Să fii tu azi stăpâna! Şi-acum te las. Adio!

LIZA

Vedeţi.

IZABELA

Să bagi de seamă!

LIZA

Şi-acum succes deplin!